Enciclopedia Dacica

vineri, 30 noiembrie 2012

Noaptea lupilor





  Iarnă! Aşa era odată, în noiembrie, spre final! Acum e primăvară până în februarie! Dacă ninge în lunile de iarnă e o ciudăţenie! Revin la noiembrie “pe vechi”! Tata era toată ziua prin curte, cu animalele, cu tăiatul lemnelor, cu înlăturarea zăpezii de pe unde nu trebuia să fie. Mama era vestala plitei, unde amesteca puţine elemente de bază în multe feluri de mâncare. Noi, copiii, cu şcoala.
  Cum se întuneca, tot familionul se aduna “în casă”, unde o icoană cu candelă, lampa, un difuzor, plita, o masă şi două paturi compuneau universul.
  După ce şi mama se urca în pat şi îşi pieptăna părul luung, uşor ondulat, începea  lumea poveştilor. Tata era pe post de Creangă.  Fumul ţigării se ridica puţin, liniştit, unduios ca o viperă apoi se apleca în lungi dâre albastre, tulburate de aerul vorbelor. Printre ele, cuvintele închegau tablouri...
  Începe tata...

  “Iarnă grea, grea tare, zăpada până la coşul casei, grajdul acoperit cu omăt, intram prin tunel la vaci, câinele era ca într-un puţ, îi aruncam mămăliga de sus, la băcanie mergeam drept, peste case şi garduri, doar de crengile salcâmilor mă feream. Nimic nu mişca, doar ciori şi fumul caselor. Dacă te apuca înserarea la magazin, dârdâiai de frică până acasă, că îţi intra urletul lupilor până la oase! Cu toporul sub braţ mergeam la magazin!
  Eee, în ziua de sânt` Andrei stăteau de vorbă baciul şi cu un cioban de-al lui, tânăr, cârlan, abia i se murdărea mustaţa sub nas...
-Auzi bre, zice ciobanul, şi chiar e adevărată povestea cu noaptea de sânt`Andrei? Că vin lupii şi vorbesc cu el?
-Este, zice baciul, scurt!
-He he, poveşti. Cum să vorbească lupii?
-În noaptea asta toate jivinele prind glas dar e mai bine să nu auzi, spuse baciul.
-Şi unde vin lupii?
-La cruce.

  Baciul s-a închinat şi s-a dus să se culce. Ciobanul neîncrezător, tânăr, aprig. Şi ce treabă ar fi avut? Până mâine când se luminează e timp cât lumea. Aşa că se hotărăşte, ia cojocul pe el, cuşma, bâta şi merge la cruce. Noapte, zăpada, ger. Scârţâiau paşii. Stele. Luna încă nu a urcat dinspre pădure. La cruce nu mai ardea nicio lumânare, se vede că din cauza vremii nu mai trecuseră demult femeile pe aici. Crucea împrejmuită cu gard şi pe parii din cele patru colţuri se sprijinea un acoperiş de scândură. Pustiu. Ţiuiau gândurile. Cât să fie ceasul? De fumat nu fuma, frigul muşca de degetele picioarelor şi de urechi. Tropăia pe loc, hotărât să mai stea până o da luna şi apoi să mergă înapoi, să râdă a doua zi de baci şi de poveştile lui.
Deodată... parcă? S-a oprit, atent. Se auzea sângele curgând, atâta era de linişte.
Aaaaauuuu... “, departe, ca un foşnet de stea. Să fi fost ceva sau numai gândul? Şi-a dat seama că nu a mai mişcat deloc abia când au început să îl doară mâinile de ger. A dat să râdă însă buzele crăpau şi atunci s-a auzit iar “aaauuuuu... aaaauuuuuuuu” din mai multe părţi, departe, depaaaaarte... Niciun câine din sat nu a răspuns şi iar s-a întrebat dacă i s-a părut, şi parcă ar fi fost bine să ia şi un câine cu el.
Auuuu, aaaauuu, aaaauuuuu”, acum clar, departe dar clar, din toate părţile. Brusc a început să-l doară pielea capului. Când negreala nopţii s-a destrămat în flăcarile mici şi galbene ale ochilor de lup, parcă a luat foc. Nu ştie cum dar a ajuns pe vârful acoperişului ca din săritură. A înconjurat cu braţele crucea mică, de lemn, din vârf şi respira cu gura larg deschisă, gâtlejul sugrumat de groază şuierând în noapte.
Lupi, lupi ca o turmă de oi mare, doar puncte de foc şi urlete viermuiau în noapte. Apoi s-a înălţat glas din mijlocul lor.
-Sfinte Andrei!
Nu avea cum să fie glas de om pentru că nu avea cum să fie om acolo, atunci!
-Sfinte Andrei, murim de foame, atâta nămet nu a văzut neam de neamul nostru, am început să roadem salcâmi. Ajută-ne, sfinte!
A ieşit luna? Nu, că lumina e drept deasupra, nu e spre pădure! O lumină albă-galbenă, alburie mai repede, ca o ceaţă, sus, în cer. Şi glas!
-Aşa a hotărât Tatăl nostru să fie iarna şi nu avem ce face, om petrece-o cum om putea. Dar ia aşezaţi-vă la rând, să vă rostuiesc! Tu mergi şi mănâncă o oaie de la a` lu` Pascu, dar atât, o oaie, şi să fie fără miel în burtă. Tu mergi şi vezi că la Praschivescu de pe deal e un mânz beteag, îl tragi la marginea satului şi acolo îl împarţi şi cu ăştilalţi cinci. Tu...
Şi aşa i-a aranjat sfântul Andrei pe toţi.
Au plecat lupii. Ciobanul era stâncă de frig. Doar respiraţia şi groaza din ochi îl deosebeau de o piatră. Dă să coboare şi atunci se aude încă odata: aaaaauuuu, aaaaaau, nu mă lăsa, sfinte!
Era un lup costeliv, şchiop de un picior din spate, numai păr şi scaieţi.
-Nu mă lăsa, sfinte Andrei, ca abia am ajuns.
-Măi suflete, n-a mai rămas nimic în satul ăsta şi în altă parte tu nu ajungi... Cum să facem? Uite, pentru că tot este ciobanul ista de pe acoperiş aşa necredincios, să-l mănânci pe el!
  Ciobanul să moară! Nu avea putere nici cât o vrabie, abia respira, ce să mai vorbim de strigat sau de zbătut! Lupul a început să dea roată crucii, cu ochii roşii, colţii albi şi aburi în jurul botului! A încercat lupul să sară pe acoperiş dar şi acesta era înalt şi lupul beteag, aşa că n-a reuşit! Ar fi căzut ciobanul de frig singur, dacă nu se auzeau în noapte glasuri, sforăituri de cal şi lătrat de câine. Oameni prinşi de noapte pe drum şi care nu aveau unde înnopta, în imensul bărăgan alb! Caii puternici, doi dulăi în sanie, pieptoşi, doi bărbaţi cât malul, cu topoarele în mâini. Lupul a plecat, câinii au început a lătra spre cruce.
-Noaptea sântului Andrei, zise unul, închinându-se. Să trecem până n-or venii lupii.
Câinii lătrau spre cruce ca turbaţi. Şi-au ridicat ochii şi au văzut holbarea albă şi mută de pe acoperiş. S-au apropiat, nedumeriţi, s-au închinat, l-au dat jos şi l-au băgat sub blănuri, lângă câini. Ştiau cine este şi oricum nu ar fi scos o vorbă de la el, abia clănţănea uşor din dinţi şi respira scurt, sugrumat.
Toată iarna ciobanul nu a ieşit din casă noaptea. Din curte nu ieşea nici ziua. Iconiţa nelipsită din buzunar, cruciuliţa la gât. La biserică tot nu mergea. Parcă îi era ruşine, că îl ştia lumea rău de gură.

  Într-o noapte de vară era cu turma pe câmp, departe, la Caramanu. Oile dormeau, câinii la fel, ridicând când şi când câte o ureche.
Ciobanul în stână, cu uşa închisă şi cu toporul proptit în ea.
Baciul era plecat în sat, după pâine. Când a ajuns la stână, spre amiază, oile behăiau în ţarc, dulăii picoteau, uşa la stână închisă, ciobanul nu se vedea, nu se auzea.
-Măi ciobene! strigă baciul. Nimic. Când s-a apropiat de uşă a văzut că o jivină săpase pe sub prag o bortă. A deschis uşa cu fereală, strângând bâta în mână. Înăuntru harababură, sânge, trupul ciobanului sfâşiat, hârca privindu-l cu ochii holbaţi de groază.
Baciul a ieşit la lumină. A dat drumul oilor, lăsându-le să pască singure, în grija câinilor, şi s-a întors la stână. S-a aplecat, a privit lung şi s-a ridicat, închinându-se.
-A fost un lup şchiop! Dumnezeu să-l ierte pe flăcău!”

joi, 29 noiembrie 2012

În muzica serii




Înserare

S-a înserat. Uşor se-nalţă fumul De prin ogeaguri către bolta vastă, Domol coboară turma de pe coastă, Umplând cu larma de talange drumul. Blând, florile, în liniştea lor castă, Îşi dăruiesc văzduhului parfumul, Şi noaptea-şi cerne peste toate scrumul... Ici-colo numai licăre-o fereastră... Un clopot plânge-o clipă, şi-apoi tace... Luceafărul în alba-i strălucire Răsare sus... Şi-atâta sfântă pace Domneşte-acuma peste-ntreaga fire, Că sufletul aripile-şi desface Ca să se piardă în nemărginire...

Stefan Octavian Iosif

Înserare de toamnă

Ziua alunecă, trăgând după ea
prin fereastra joasă, culorile joase,
de parcă-ai fi împins-o cu mâinile subţiri
pe care le-ai ridicat din îmbrăţişarea mea.
Steaua neagră a pletelor tale
îmi răsare, scânteind,
în dreptul inimii,
când iedera uscată bate ritmic în geam
un tot mai îndepărtat şi mai negru tam-tam
al secundelor noastre nedezlegate.
Ziua alunecă spre cenuşiu, spre negru,
smulgând frunzele şi trăgând de pe cer
tavanul alburiu al norilor goi,
şi-un relief de munţi, întors spre noi,
izbucneşte deasupra, urcând,
coborând.

Nichita Stănescu

Cugir fără ceaţă...

... altă viaţă!
Ăsta-i drumul spre piaţă.
Ia priviţi cum se vede,
Nici nu-ţi vine-a crede!


Declaraţie de iubire

Servus, Erys! Vezi, dacă nu m-am grăbit? Uite şi declaraţia!
Ce-i drept, nici asta nu-mi aparţine, dar dacă reciteşti "comentariile" mele la "Nevasta...", explicaţia e simplă!
Vreau picturi?
Mă uit la Melly, la Ştefania, la Karina, la Zina, şi mai sunt!
Vreau poezii?
Aaaa, Erys (să va fac cunostinţă?), Ştefania, Miiuta, Mihai, Cristian, NNH, şi mai sunt! Nuuu, nu am uitat-o pe Vanda, ea încheie postarea!
Poze? Oooo, poze câte vreţi la Carmen, miercurea!
Dar mă îndepartez de subiect, DECLARAŢIA!
SLVC şi "Altfel" m-au făcut să îmi pun neuronul pe gânduri, să traduc întelesul rândurilor ( pe scurt era "semantica" dar nu am timp de concentrare acum, văd că mă descurc bine pe tastatură şi profit de situaţie!), dar IUBIREA precum răsăritul descris de Melania, iubirea ca un ocean de foc este pictată de Vanda cu multă pasiune, ardere, participare, ca un auto-dafe ("e" cu accent dar secretara mea e în concediu!).
Vorba multa - sărăcia ideilor!

 Aşadar DECLARAŢIA!
http://inesvanda.blogspot.ro/2012/11/iubirea-mea-ines-popa.html

IUBIREA MEA

"Nu-mi cântări iubirea în talger de balanțe
Și dorul meu de tine nu-l măsura cu flori,
Tăcerea nu mi-o umple cu irosite-absenţe
Și visul nu îl cerne în morile din zori .

Aripile stângace nu mi le rupe-n pripă,
Iar stolul de dorințe nu-l risipi în cer,
Nu măsura cu pasul nisipul din clepsidră,
Lumina n-o ascunde în timpul efemer.

Speranța n-o ucide cu şovăieli mărunte,
Și visul nu-l ascunde în dune de-anotimp,
Nu amâna chemarea prin surde amănunte,
Răspunsul nu îl stinge în pulbere de timp.

Nu destrăma magia prin cârpituri de lună,
Prin sita deas-a vremii ninsoarea n-o cerni,
Puhoaie de iubire în cale-ți să se pună,
Nu mai chema străjerii, n-o vei putea opri.

Blestemele iubirii-n descântec nu le frânge
Mai lasă-le să ardă în candelă de vise
Și pașii nu îi șterge cu lacrimă de sânge,
Din umbrele iubirii vor înflori narcise.

Povestea este scrisă, destinul mi-e-n iubire,
Oricâte stânci sticloase spre noi s-au prăvălit,
Iubirea mi-e în tine, doar eu îți sunt iubire,
Cu mine-ncepe totul, cu mine ia sfârșit."

miercuri, 28 noiembrie 2012

În liniştea... iernii!


Declaraţie de dragoste

Tensiunea... Bună!
Febră... Nu!
Am mâncat, nu am halucinaţii iscate de ghiorăituri!
Atunci cum naiba se explică titlul? Simplu, nu se explică! Se spune şi atât! Sau se face! Sau... se scrie!

  Am citit în volumul "Altfel trecând prin viaţă" al domnului Ioan Marian (vezi blog-roll) cea mai frumoasă declaraţie de dragoste auzită/citită în ultimul timp! Dragostea unui om liniştit, ajuns în delta vieţii, şi care admiră tot ce întâlneşte dar poartă şi aprige războaie... pe blog! Ei bine, modul cum Omul acesta şi-a exprimat dragostea pentru fiinţele iubite (doamnele din familie în primul rând!) m-a uluit, încântat, admirat, subjugat, întristat ("eu de ce nu pot să scriu aşa de frumos?" dar m-am împăcat cu ideea că fiecare are o cale proprie, după voia Lui) prin originalitate, firesc, profunzime şi căldură...
Boon!
  Uite-acu` jumulesc de solzii paginilor "Nevasta peştisorului de aur", că e aproape iarnă, afară soarele e pudic, stă după perdele,

convectorul mă trage de mustăţi, uneori se aude sforăind şi mă trezesc, uitându-mă buimac în jur, că sunt singur...

Am râs,

am citit,

am strâmbat din nas,

am mers braţ la braţ cu povestitorul (povestitoarea!),

ea scriind şi eu aducându-mi aminte întâmplări asemănătoare... Dar am sărit din pat (nu, nu m-a trezit sforăitul... meu!) când am dat peste povestirea "L-am scos afară din casă?"...

  Îmi e lene să scriu! Îmi e lene să scriu, chiar dacă asta mă aduce "în bătaia puştii", că Melania scrie de la început că "se putea şi mai rău decât pescar, leneş - de exemplu!", dar nu mă pot abţine să nu aduc, aici, acum, această SUPERBĂ declaraţie de dragoste!
Melania, MiMi, vecino de... podiş transilvan, mă înclin!

  Ţi-am promis că voi citi atent, "vânâd greşeli", că la asta sunt bun, adică... doar la asta sunt bun! Dar... am traista goală, aşa cum mă întorceam şi de la pescuit!

Din lumea celor care nu cuvântă







Cad frunzele...
Poze, multe poze la Carmen!

marți, 27 noiembrie 2012

Cugir, ceaţă


De ce nu-mi vii?

Vezi, rândunelele se duc,
Se scutur frunzele de nuc,
S-aşează bruma peste vii -
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

O, vino iar în al meu braţ,
Să te privesc cu mult nesaţ,
Să razim dulce capul meu
De sânul tău, de sânul tău!

Ţi-aduci aminte cum pe-atunci
Când ne primblam prin văi şi lunci,
Te ridicam de subsuori
De-atâtea ori, de-atâtea ori?

În lumea asta sunt femei
Cu ochi ce izvorăsc scântei...
Dar, oricât ele sunt de sus,
Ca tine nu-s, ca tine nu-s!

Căci tu înseninezi mereu
Viaţa sufletului meu,
Mai mândră decât orice stea,
Iubita mea, iubita mea!

Târzie toamnă e acum,
Se scutur frunzele pe drum,
Şi lanurile sunt pustii...
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

Mihai Eminescu

luni, 26 noiembrie 2012

In muzica serii


Lucian Blaga

Dorul

Setos iti beau mirasma si-ti cuprind obrajii
cu palmele-amindoua, cum cuprinzi
în suflet o minune.
Ne arde-apropierea, ochi în ochi cum stam.
Si totusi tu-mi soptesti: "Mi-asa de dor de tine!"
Asa de tainic tu mi-o spui si dornic, parc-as fi
pribeag pe-un alt pamânt. Femeie,
ce mare porti în inima si cine esti?
Mai cânta-mi inc-o data dorul tau,
sa te ascult
si clipele sa-mi para niste muguri plini,
din care infloresc aievea - vesnicii.

Pescarul!

Citez din "Istoria pescuitului in Romania si in Univers, editia 2013", unde la pagina 1 scrie: "e dovedit ca nimeni nu l-a intrecut inca (si e greu de crezut ca in existenta Pamantului se va intampla asta!) pe Domnul ( cu "D"mare!) Vasile Dumitru in ARTA PESCUITULUI", etc, bla-bla, si nu pot continua sa citez ca mi-s modest!
No, falptele!
Azi am prins...
N-o sa ma credeti!
Azi am prins...
N-am baut nimic! Zau! Au, pescarii spun adevarul?
"Daaaaaaa!" (Corul casandrelor, din culise).
Modest-modest dar istoria nu iarta!
Iata adevarul, nu e gol-golutz (hmmmm) da`p-aproape!
Azi am prins...
NEVASTA PESTISORULUI DE AUR!!!
Asta e balta in care am pescuit!
Reteta proprie, furata din Murighiol!

Mmmmm, mmmmmmmmm....

Doamne-ajuta, ca bun o fo`!

Asta e dovada AJVPS locala!
E abia ora 16!
Fie omul cat de mic, dupa masa doarme un pic!
Ne auzim maine!

Lory Cristea

Ce negru, parul tau...



Ah, e luni!

E clar ca lumea nu are chef de treaba!
"Dovada, dovada, vreau dovada"!
Uite dovada:

Glumele astea le-am primit pe 3 iulie si am senzatia ca am uitat sa ti le trimit.
Daca le-ai mai primit, sa fi sanatos, le mai dilesti odata.
Daca nu, sa razi sanatos, ca ai de ce!
****

Un individ a uns cu unt o felie de paine, dupa care a turnat niste dulceata. Din greseala, felia i-a cazut pe covorul cel nou, dar NU a cazut cu fata unsa in jos. Mirat, individul i-a scris lui Murphy sa-l intrebe cum a fost posibil asa ceva. Dupa cateva luni de experimente, Murphy i-a trimis individului concluzia: “Felia a fost unsa gresit!”    
****
Doua maicute mergeau cu masina, cand deodata apare pe parbriz un vampir, foarte mare si urat. Maicuta din dreapta, ii zice la cea care conducea: - Da-i cu aghiazma!Da ea cu aghiazma de la stergatoare dar nimic ! Vampirul ramane acolo.- Da-i cu tamaie! Da maica cu tamaie dar tot la fel… vampirul nici nu se clinteste…Disperata ca nu scapa de vampir, ii zice cea din dreapta: - Incearca cu crucea!!!Scoate maica capul pe geam si… : – Fu.tu-ti crucea matii, da-te jos ! 
****
Cativa turisti ii spun taranului care le-a inchiriat casa :
- Bade, totul ar fi senzational, exceptand situatia deplorabila a grupurilor sanitare...Nu te poti duce linistit dimineata la veceu din cauza mustelor care roiesc si zumzaie intr-una.
- Apai, domnilor, mai bine mergeti domniile voastre sa va faceti nevoile la ora pranzului, cand toate mustele alea se aduna in sala de mese!   

****
  - De ce sta un grup de politisti in fata unei scoli ajutatoare?
- Ori e sedinta cu parintii, ori intalnirea de zece ani...   

****
Alinuta o intreaba pe bunica ei:
- Bunico, ai avut vreodata un amant ?
- Doamne, Dumnezeule !! striga bunica si se repede pe scari spre pod, unde descuie un dulap din care cade un schelet…   

****
Doi  tigani, tata si fiu, pe munte. La un moment dat apare pe cer si un deltaplan. Speriati, scot prastia si incep sa traga dupa el.
− Tata, l-ai nimerit ?
− Nu stiu mancati-as, dar bine ca i-a dat drumul la om.   

****
Intr-un bar intra un om cu un cocodil in lesa si se adreseaza barmanului:
- Nu va suparati…serviti in barul acesta si tigani?
- Desigur stimate domn… se poate altfel?!  Noi nu facem discriminare aici.
- Atunci dati-mi va rog, mie o bere si doi tigani pentru crocodil!  

****
Un tip trece pe rosu la semafor. Dupa 2 minute il opreste pe dreapta o politista de la circulatie.
Tipul da geamul jos si intreaba:
- Cat?
Politista:
- 150 RON.
Tipul:
- Bine. Urca!
Make, trimit o blonda, e clar ca ai nevoie de masaj!

Asta pescuit!

Se pare ca pescari sunt peste tot!
Am spus intotdeuna, fara lipsa de modestie, ca sunt CEL MAI MARE PESCAR IN VIATA!
Acum nuantez putin, nu ca nu ar fi adevarat, dar in clasament nu intra Mentorul!
Pai ia priviti ce replica mi-a dat!
Servus, Alex! Ma faci sa spun ca asa peste mare nu am prins niciodata, dar ma fac de ras si mai bine tac!

Imi scuzati "diacriticele" dar pc-ul primeste comanda "tastatura in Ro" si atat, adica nu vrea sa scrie in Ro si pace! Asa o fi lunea?

duminică, 25 noiembrie 2012

Duminicale



CRIZANTEME…

Să nu-ţi fie teamă”, dimineaţa-n zori
M-a trezit lumina scrisă în poeme,
A căzut azinoapte bruma peste flori,
Sufletul mi-e încă plin de crizanteme.
****
Pururi dătătoare de-adevăr şi pace,
Crizanteme albe, mirosind a viaţă,
Să nu-ţi fie teamă, frig dacă se face
Câteodată-acolo, ele nu îngheaţă…


POEM ÎN DOI…

Ce arşiţă-i printre cuvinte
În Ruga noastră către ploi,
Din umbra ei mi-aduc aminte
De Raiul izgonit din noi…
****
În ochii tăi, ce nu-i pot spune,
De-atunci mă strigă Dumnezeu
Şi mi se-arată, ce minune!
Când scriu, acelaşi curcubeu.
****
Nu vreau să ştiu a cui e vina,
Nu vreau să ştiu nici vina ce-i,
Aprinde-mi, până poţi, lumina
Şi joacă-te cu raza ei…
****
De-acum voi fi tot mai cuminte
Sub pom şi tot mai amândoi,
Ce secetă-i printre cuvinte
În Raiul izgonit din noi!…

Poezii de Nicolae Nicoară-Horia

sâmbătă, 24 noiembrie 2012

Fir întins....

"... şi te pregăteşti că, după 19, îţi pică!"
Sper că nu de 19 ăla mayaş a fost vorba!
Pâna atunci, antrenament... şi la vară cald!


Ploi. Noi. Noiembrie.

S-a răscolit în mine starea atemporală de vânător? În zori, când visele se încolăcesc în jurul sufletului, păşesc, tiptil, printre bloguri...

"Plouă în mine...

Iar îmi plouă prin gânduri.
Şi mă cutreieră un vânt lunatic care îndoaie trăirile interioare până la pământ, dorind să le smulgă pentru a le purta spre îmbrăţişarea cu necuprinsul. În ciuda insistenţelor, demersul vijelios simte gustul eşecului... Chiar mă distrează tenacitatea răsuflării lui.
Termometrul a intrat în grevă şi lasă mercurul să coboare, iar picăturile de ploaie mă determină să regret absenţa unei umbrele pe care să o deschid peste suflet.
S-au format deja bălţi prin mine, din loc în loc, iar şoferi neatenţi şi grăbiţi trec în viteză, stropindu-mă corespunzător. Unii claxonează, parcă pentru a-mi transmite că nici în propria persoană nu pot avea parte de intimitatea dorită. Sunt destui care fac şi semne obscene, privindu-mă sugestiv, numai că pe aceştia îi tratez cu indiferenţa celui care a fost înjurat de prea multe ori şi nu mai simte nimic.
Imunitatea în faţa vorbelor grele aruncate din catapulta cu limbă a unora se câştigă încetul cu încetul. Când ai înşfăcat-o, nu te mai atinge nimic...
S-a pornit o furtună prin gândurile mele, am uitat să închid ferestrele şi simt biciuiala frenetică a punctelor de apă. Paradoxal, mi-e bine. N-aş fi crezut că vântul puternic, însoţit de aversele ploii şi de grindina descărcărilor electrice, îmi poate oferi liniştea îndelung râvnită.
Stau şi privesc cum plouă în mine.
Dacă mă voi inunda, într-un final, am să-mi suflec pantalonii şi voi păşi cu zâmbetul pe buze prin apa care îmi spală trupul pe dinăuntru... "

vineri, 23 noiembrie 2012

Printre zei

Am întâlnit o poezie frumoasă. Încă o poezie frumoasă, pe acelaşi blog pe care am citit cele mai frumoase poezii anul acesta.

Redau ultima strofă:


……………………………

“când vei păşi pe dorul meu
(căci dorul meu va fi pământ)
prin iarba ca un imprimeu
vei auzi, şoptit, un cânt.”




La pas prin Cugir

Azi am vrut să fac mişcare şi am mers pe jos! M-aş fi deplasat mai repede cu troleul sau metroul dar nu aş fi văzut "ridurile de toamnă" ale oraşului!






Scopul plimbării:
-programare la PC Service Cugir Au-Au;
-am luat bilet pentru spectacolul de diseara!
Spectacolul va fi transmis şi pe www.radiofeelmusic.eu începând cu ora 20.