Enciclopedia Dacica

marți, 31 ianuarie 2017

Școala


Au trecut ceva ani...
Cu vârsta, am cam uitat de colegii de clasă "din generală", a rămas Dirigintele ca o icoană, ceilalți, profesori, colegi, parcă s-au retras printre file de poveste... Liceul, școala militară și camaraderia "de breaslă" au ocupat prim-planul.

Primesc un mesaj, pe Facebook:
- Tu ești din Sudiți? Mitică al lui Chipirișteanu? Am fost colegi de clasă!
Opa! O doamnă! Numele nu-mi spunea nimic, memoria nu făcea clik și basta!
- Sunt născut în anul "cutare", zic eu, nu vă cunosc, nu am avut colegă cu numele ăsta... cred! zic eu, lăsând puțin spațiu de manevră.
- Păi atunci sunt și eu, iar numele... e după căsătorie, îmi explică doamna, calmă, ceea ce era și este evident pentru toată lumea, mulțime algebrică din care se pare că eu nu fac parte...
- Uf, așa e, tu ești Nina, am fost colegi și suntem și neamuri, dar uite, vârsta (în cazul meu) mi-a furat amintirile! Chiar, pe cine mai ai în listă?
- Pe Rodica!
Alt moment de restriște, mai că-mi dau lacrimile, "care Rodica?"... Tot Nina m-a salvat de la depresie, răscolind amănunte!
- Și Vasilica...
- Eu îl am pe Săndel!
Gata! Deja eram bulversat de câte NU știu, sau nu mai știu! Ia să refacem noi catalogul celor care au absolvit clasa a VIII-a B în 1974.


Andrășanu Alexandru
Bodeanu Gheorghe
Bordea Niculina
Burlacu Mariana
Crilig Mariana
Constantin Gheorghe
Dobre Petre
Ionescu Sevastița
Iordache Ecaterina
Neculae Constantin
Neculae Dumitra
Olboșan Vasile
Pamblică Ioana
Prahoveanu Ion
Popescu Anișoara
Postoiu Ion
Rarichi Dumitru
Vasile Dumitru

Nina a completat cu următorii:
Augustin Natalița
Burlacu Constantin 
Comșa Mariana (RIP)
Ganea Cornelia (RIP)
Gîrbăcea Aurora
Gheorghe Rodica
Luțea Vasilica
Mușat Zamfir 

Mai sunt? Așteptăm completări și "întâlniri" pe Facebook!

Notă: am încărcat poza și i-am văzut pe Sârbu Dumitru, pe Curte, pe Pamblică Gheorghe (RIP), pe Gîrbăcea Ilie, pe Budu Nicolae (RIP), vecin, prieten și rudă, pe Grecu Elena...
Mai sunt???

Nota 2
Mai sunt!
Pascu...

sâmbătă, 14 ianuarie 2017

Poveste


Într-o vreme când rumânii o duceau ca vai de ei,
Când "barbarii vedeau lucruri, iar grecii vedeau idei",
S-a născut în nordul țării, undeva, prin Ipotești,
Un copil ca toți copiii, cu-n destin ca din povești.
El prin iarbă-și purta pașii, însă fruntea-i era-n nori,
Aduna prin buzunare basme, doine, ape, sori,
Piramide, constelații, împărați și proletari
Ascundea-n piepții cămășii precum noi, mai ieri, bondari!
Codrii de argint, luceferi, flori albastre și scrisori
Învârtea sub bolta frunții, murmurând "memento mori"...
A luat, apoi, din sate, vorba noastră cea străbună
Lustruind din greu la stihuri, pân' ne-a dat limba română.
El, băiatul din poveste, tânăr ca odinioară,
Încă-i viu în Poezie, încă n-a-nvățat să moară...


marți, 10 ianuarie 2017

În Bucuru, printre oameni

O zi de excepție.

  La slujba de sfințire a apei, părintele Pintea a comunicat adunării că luni va merge cu botezul în Bucuru.
"Nu am fost niciodată, iarna, pe dealuri! Uite acum o ocazie", zice mintea mea în gândul ei. "Apoi cine știe ce obiceiuri interesante pot vedea, așa cum în satul meu natal, Sudiți, Ialomița, sunt botezați caii, apoi ziua continuă cu concursuri de călărie, curse de viteză, săritura peste prăjină..." Eram oarecum în dubiu, doar ce "mă ridicasem de pe boală", o pârdalnică de gripă ce m-a ținut în casă de la Crăciun la Bobotează.
  Îmi vine rândul să fiu uns cu mir și botezat cu busuiocul și crucea. Părintele zâmbește și-mi spune:
- La mulți ani, domnu' Vasile!
- Doamne-ajută, părinte, zic. Pot să merg și eu la Bucuru? întreb.
- Da cum să nu, să fiți luni, la ora 7 dimineața, la casa parohială.
Bun, zic în gând, vor fi câteva mașini, enoriași de frunte, va fi o procesiune la școala din Bucuru, cam acolo ar fi centrul satului, apoi oi mai vedea, oricum o să prind peisaje de iarnă.

  Și vine ziua de luni. De la ora 5.30 eram gata, îmbrăcat, băut de cafea, pită, slană, ghinars și cafei în raniță, pe lângă ciorapi de schimb, fes, bluză de vânt, lanternă, briceag, paracetamol, așa, pentru orice eventualitate. La 6 și 20 am ieșit pe ușă, în speranța că voi prinde și câteva poze de noapte, deși telefonul meu e chior dacă nu e soare, precum și stăpânul blogului!






  La 7 fără 10 minute eram la poartă. Beznă. Eu și noaptea. Sun, cu teama vagă a greșelii de orientare; "să vezi că nu asta e casa parohială", parcă îmi șoptea cineva de sub șapca trasă peste urechi.
 - Sunteți la poartă? Deschid imediat, răspunde părintele.
Unde sunt enoriașii?
Unde e atmosfera de gașcă plecată la pescuit, cu glume, cu aluzii, cu saluturile de rigoare?
Unde sunt mașinile?
  Părintele mă invită înăuntru, dânsul a mai avut câte unele de făcut, apoi, după ora precizată, îl sună pe Cristi. Așa a spus dânsul, eu neștiind nimic despre care Cristi poate fi vorba.
 -Ajungeți în două minute? Bine, ieșim.
În stradă au trecut două minute, apoi încă cinci și apare un jeep. Părintele urcă în stânga, lângă șofer, eu în spate, lângă numitul Cristi, așezat direct pe podeaua mașinii, aceasta neavând o a doua banchetă...  Mă așez și eu turcește, părintele începe să rostească "Tatăl nostru", prin lumina farurilor se perindau, cu repeziciune, case, apoi copacii de pe Râul mic, cu coada ochiului vedeam barba colegului de podea...
Unde sunt enoriașii, care e procesiunea? Om vedea, zic, "alea asta este", traduc eu, pentru mine, într-o latinească "de Cindeni".
  Intrăm în Bucuru. Mașina sapă zăpada, voinicește, urcând spre marginea cealaltă. Scopul era să ajungem în Bucșitura, de unde vom coborâ, apoi.
Ajungem în "Lupoaia" (habar n-aveam că satul de munte, vreo douăzeci de case răsfirate, e subâmpărțit pe cartiere!!!) și mașina se poticnește în zăpadă! Toate roțile trag, adică se învârt în gol, dar... nimic! Coborâm, zăpada trece de genunchi, afurisita intră pe sub pantaloni și parcă mă arde cu fierul roșu, acolo unde atinge pielea!



Găsim niște pari pe sub gard și ne apucăm de râcâit zăpada! Da, și părintele, dânsul este în poză!


După ceva efort, după zăpada intrată și în mănuși, mașina reușește să dea înapoi, întoarce și... pleacă!
  Iată-ne în plină pustietate albă, noi, gerul, Dumnezu și... câinii, evident! Lor nu le pasă!

  Ajungem la prima casă. Oamenii sunt oarecum luați prin surprindere, părintele era așteptat mai târziu! Acum erau cu treabă, prin curte, cu animalele! Oricum a fost întâmpinat și primit cu bucurie, chiar dacă nu fusese terminată aranjarea camerelor! Pentru mine a fost ocazia de a vedea oamenii așa cum sunt, nu aranjați "de duminică, de mers la biserică"! Chipuri și suflete firești!







 Am întâlnit persoane care atunci mergeau la grajd, la vite! În ciuda vârstei, de peste 80 de ani, în ciuda greutăților (abia se mișcau, cocârjate și sprijinite într-un băț!), spuneau: "n-avem ce face, animalele nu așteaptă!"







Subiectul pozei este încuietoarea, evident!

 Câte grade sunt?

 - 15!!!



 Frumos tablou, pictat de Dumnezeu: Iarna la Bucuru!



   De la școală, doi câini au mers cu noi, la toate casele, până târziu, în noapte! Nu au vrut să plece nici alungați!
 

 Peretar
 Prin crăptătura de la ușa podului se vede o pisică! Parțial, dar se vede!




 Un câine mai mult decât zurliu! Nu a stat la pozat, neam!

















 La păscut!

Apă de Bucuru!










 Oi! Nu le vedeți? Sunt acolo, în vârf!

  Așa intram în case. Mai tot bucureanul are două case, mari, aranjate. În casă era cald de transpiram, dar zăpada nu se topea (nici nu cădea) de pe ghete.











 Stâlp funerar.

  Evident că nu am să dau nume. Poza arată un fel de neglijență dar nu vă grăbiți, e, de fapt, o dramă! Doi bătrâni, peste 85 de ani fiecare, bătrânica abia se mișca, adusă de spate... Fiul, un zdrahon de bărbat, abia se mișca, la rândul lui, cu ajutorul cârjelor! Fusese să închidă caii, la grajdul de sus, apoi, la coborâre, a alunecat și și-a răsucit piciorul! Nu a fost neatenție, pur și simplu nu se putea merge! "Și găinile alunecau ca sania", zicea el. Norocul lui că nu și l-a rupt! Piciorul fusese umflat ca o bute, acum parcă-parcă îl putea pune pe pământ... Trecuseră deja  cinci zile. Nici vorbă de mers la spital, salvarea oricum nu ar fi ajuns în sat, hai să zicem că ar fi putut apela la un prieten cu jeep, dar cine îl ducea de la casă până în drum? Distanța mare, terenul în pantă, el - bolnavul, nu prea ar fi putut fi dus de patru bărbați, cam așa de voinic era... Lemnele trebuiau crăpate, vitele îngrijite...
- Porcul, zicea flăcăul, porcul trebuie neapărat închis diseară, o să fie ger mare, nu știu cum o să fac dar trebuie să fac ceva!

  Deja se însera!  Mai erau case la care trebuia să mergem... Părintele preconiza că o să ne cam apuce ora 11 noaptea la ultima casă... Și trebuia să ne întoarcem în Cugir, a doua zi trebuia mers la Bucșitura, apoi la Fața fântânii, apoi la Goasele...





 Proprietarul de aici, un pădurar, zice: "Hai să vedeți ce barbă cu promoroacă aveți, parcă ați fi Moș Crăciun!"...




  De aici începe  un fel de aventură. Norocul nostru cu luna, că ne lumina calea! Care cale? Mergeam de-a dreptul, prin livezi, pe pante, nu era fir de cărare ori semn, dar ambii știau unde e de mers. Eu doar ascultam scârțâitul zăpezii sub pași. Rare, depărtate, se vedeau luminile caselor lăsate în urmă.


  Îmi pare enorm de rău că nu am putut face poze "de noapte". Peisaje fabuloase, o atmosferă ușor feerică, ușor înfiorătoare, mai ales că sătenii povesteau cum le-au mâncat lupii cânii, noaptea sau ziua, nu contează! "Uite colo, vezi copacul ăla mare? Patru erau! Patru erau, până să apuc eu să strig, câinele (și câine cât ghițelul, nu vreo cotaie!) era sfâșiat în bucăți și au pornit-o la deal, cu hartanele în gură!"... Olelică, și noi aveam două bețe și două lanterne!
 Și mai mare păcatul că nu am putut filma drumul la ultimele două case, în Fețele Bucurului! Am coborât puțin spre baraj, pe lângă linia de înaltă tensiune, zăpada era atinsă doar de câini (sau de lupi???), apoi am luat-o prin curți, de-a dreptul! De fapt era o pantă ca de schi, printr-o livadă! Cristi era primul, a dat un chiot (de fapt era o exclamație de surpriză!) și a pornit-o la vale, ca pe schiuri! A urmat părintele, cu patrafirul fluturând, imediat m-a luat și pe mine alunecatul, incredibil, prin noapte, prin zăpadă, printre pomi! Niciunul nu a căzut, parcă a fot un trucaj de film!
  De la ultima casă ne-a luat un alt băiat, cu un alt jeep (cu banchete!). Urcase foarte greu, motorul încă mirosea a încins.

A fost cea mai plină și cea mai frumoasă zi din viața mea! Mulțumesc, părinte!