duminică, 19 ianuarie 2020

Debut stângaci


  Camelia Morda Baciu este din Vinerea. Trăiește în Italia, vine de câte ori are posibilitatea. Anul trecut a debutat cu acest volum, versuri publicate pe facebook și adunate în volum. Cunoșteam o parte dintre ele, sunt versuri scrise de o persoană aflată departe de țară. Primăvara trecută a însemnat și debutul meu, pe 6 aprilie, la barul lui Billy. Acolo, în cafeneaua Turist Caffe am întâlnit-o prima oară; mi-a prezentat-o Billy, ei sunt veri. Mi-a plăcut atitudinea fermă, autoritară, dinamică, mi-au plăcut și mai mult planurile ei: un cenaclu, publicarea unei cărți, implicarea profundă și dinamică în activitățile cu caracter literar. M-am bucurat și am rugat-o să fie moderatoarea evenimentului meu, lansarea de care spuneam. 
  Perioada scurtă dintre evenimente a adus și o altă perspectivă asupra personajelor. Camelia era foarte mândră că evenimentul ei va fi coordonat de profesorul universitar doctor Dorin N. Uritescu, tot vinerean la origine, un colos al culturii contemporane, filolog, scriitor, estetician, membru al Uniunii Scriitorilor din România; domnia sa a fost cel care a supravegheat editarea cărții și promovarea autoarei prin prezentarea opiniilor asupra volumului, în cadrul lansării de carte, și prin publicarea de recenzii favorabile în reviste de specialitate. Faptul că "era deja cu un picior în uniune", pentru că urmau alte două volume tipărite în aceeași conjunctură, m-a făcut să fiu puțin reticent. Valoarea versurilor citite de mine nu (prea) concorda cu proiectul! Mă rog, părerea mea!



 Trebuie să precizez câteva lucruri, pentru că se vorbește foarte mult despre mine, în secret: cum că mă cred buricul pământului, că nu accept părerea nimănui, că vreau să influențez pe cei din jurul meu cu opiniile mele, că manipulez persoanele din preajma mea... Așa o fi, doar că eu m-am comportat exact invers!
  Am schimbat opinii cu Maria Trif despre versurile ei, păreri privind versificația, nicidecum subiecte ori teme poetice. Dacă volumul doi al Mariei este mai bun decât primul, cel de-al treilea este un reper local, un volum de poezii cu un limbaj liric propriu, cu o muzicalitate foarte bună, cu metafore surprinzătoare! Am spus și spun, actualmente Maria Trif scrie cea mai bună poezie din Cugir! Se subânțelege că scrie și mai bine decât mine, dacă admitem că și eu am încercări.
  Împreună cu Maria Trif am creionat cenaclul Solaris. Pentru că era nevoie de o autoritate recunoscută, de o valoare literară, am apelat la Daniela Turlea din Săliște pentru coordonarea cenaclului (menționez că doamna Maria Tirenescu a declinat oferta, din motive de timp).
  Odată cu apariția Cameliei în peisaj, m-am bucurat de ardoarea ei și am convenit, împreună și ideea fiind a ei, că se va înființa o mișcare artistică în Vinerea, al cărei lider va fi ea, nu eu!
  Un alt punct, foarte important, care trebuie lămurit este că eu NU AM PREGĂTIRE în domeniul literar, niciodată nu am susținut că sunt în măsură să dau lecții! Ce pot să fac (și am făcut) e să arăt erorile de metrică, de rimă, de acord între subiect și predicat, de ortografie...
  Cam astea fiind precizate, să vedem care este poezia care bate la poarta consacrării.

1.

  Trei probleme observ eu.
  Prima este rima, împerecheată și încrucișată în aceeași poezie, adică haotică!
  A doua este despre propoziție. Cine să nu găsească ușile închise? Părinții? Că exprimarea este cel puțin ambiguă! Știu ce vreți să spuneți, că e la mintea cocoșului. E, uite că nu-i! Dacă era scris "Să nu fie închise, de vine careva" era clar. Așa, nu este. Ori poezia este un instrument de laudă a limbii literare, nu de împleticire a sensurilor! Că nici vreo metaforă ascunsă nu e, e o exprimare greșită, simplu.
  A treia este despre titlu. Așa cum am susținut în postarea anterioară, "Drama dezrădăcinării" este o temă falsă, este o temă emoțională și atât, autoarea dorind compasiune și nu literatură. Aici recunoaște direct, ardelenește: a plecat hai-hui, nu a fost dezrădăcinată! Se va vedea și în alte poezii și (mai ales) în proza din volumul următor.

2.
  Despre ritm e mai complicat, ar trebui să desenez accentele pe silabe, dar nici lungimea versului nu poate fi respectată? Orice poezie populară, orice melodie populară are melodicitate, fluență, cursivitate. Nici acest aspect nu este singular.

3.
Poeta a plecat din țară exasperată de politicienii corupți (scrie ea), și atunci nu e dezrădăcinare, e o plecare asumată spre zări mai bune! Ce fel de zări mai bune sunt alea "de răutăți pline"? Până la urmă, scopul iese la iveală, "cum ziceam"...


4.
E, aici e o mică uluială! Așa de multe poezii sunt încât nu mai știm ce strofe am folosit? Sau facem poezie după tipar? Luăm strofele și vedem cum se potrivesc? Aceleași două strofe le găsim și la pagina patruzeci, în poezia "Taci, vântule"! 



5.
Pagina a doua din imagine, strofa a doua, versul trei: "Și a mele rugi fierbinți". Problemă de acord. Subiectul trebuie să fie în acord cu predicatul, cu atributul și cu tot ce se mai scrie în continuare! Corect era "ale mele rugi fierbinți". Nu e nevoie de studii superioare pentru asta, dar de gramatică - da.

6. Iată și strofele repetate!


7.
"Să fii stăpân pe sine"?
"Am învins lupta"?
Probabil e o lirică nouă, e clar că nu am pregătirea necesară.    

8.
"Al spiritului zbor". Dacă este o eroare de tehnoredactare nu-i bai, dar sunt prea multe! În ce a constat măiestria celui care a supravegheat? Sau maestrul doar s-a prefăcut că  este atent? De ce nu a reacționat autoarea? Întrebări fără răspuns normal, doar cu acuze ce vor urma...

9.
Aici chiar este un subiect de cenaclu. Cine poate sesiza metafora din formularea "forța siderală"? Eu cred că nu există, eu cred că este doar termen folosit după ureche...

10.
Mno, aici îi bai!  Autoarea m-a pus la colț, prin mesaj privat, în care îmi spune să-mi văd lungul nasului, ea stăpânește două limbi... Graffiti vine din italiană și nu se scrie ca în carte iar acordul este (adică ar trebui să fie) în limba română și nu se scrie ca în carte.

11.
Aici e o confuzie generală. Ei, emigranții, "aleg", "dorindu-se", "urcă", "ajunși", "ridică". Până aici e bine, subiectul e la plural, predicatele idem. În strofa a treia cade cerul pe mine! Emigranții "a ajuns", "se abține"!!!

12.
Iarăși cenaclu.
Ochi obosiți privesc iarba. Corect. Nearticluat.
Ochii obosiți privesc iarba. Articulat.
"Ochi-mi obosiți" este o formulare stranie, străină mie.
Am ochi obosiți e una, ochii-mi sunt obosiți e alta! Parol!

  Doamna profesor Luminița C. a spus că trebuie să ne bucurăm de cei care ostenesc în căutarea frumosului. Bineînțeles că sunt de acord! De aceea m-am și bucurat de apariția Cameliei în peisajul de la Capșa. Este nevoie de persoane care trec de bariera timidității, este nevoie de grup, este nevoie de cenaclu, cenaclu ca un spațiu al dialogului, nu al lecțiilor! Nu am avut și nu am nicio problemă personală gen competiție, nici nu poate fi competiție în domeniul creativității, aici fiecare e propriul etalon. Dar dacă facem afirmația că iubim limba română și patria, scrierea corectă e minimul necesar!  
  Doar ca persoană care a citit multă poezie, spun că în carte sunt multe repere frumoase ca intenție: dragostea de țară, iubirea față de copii, dorul de părinți și de satul natal. Temele sunt de aplaudat! Dar de la intenție la fior liric se întinde un spațiu sideral! 


joi, 16 ianuarie 2020

Temă falsă


  Sunt martorul unei scene incredibile. Scena se derulează în continuare, sub ochii noștri. Personajele principale sunt din Cugir, tema e amplă, națională, dacă nu internațională: tema exilului.
   Mirarea mea începe de la elogiile aduse poeziei scrise de doamna Camelia, care poezie e doar o înșiruire de cuvinte! Fac o paralelă cu poezia domnului Dorin N. Uritescu, tot un fel de gazetărie cu rânduri scurte, scrise unele sub altele, să pară versuri. Domnul Uritescu este elogiat de confrați, care confrați nu sunt niște neica-nimeni, ca mine, ci membri ai Uniunii Scriitorilor! Nu cad pe spate, proza e proză și dacă mi-o vinde Nichita sub titulatura pompoasă de "Cele mai frumoase versuri"! Diferența este în favoarea domnului profesor, în cartea "Pe Rio Costa" găsim tablouri sau formulări interesante, la Camelia Baciu - ioc! O tânguială a unei persoane căreia îi este dor de acasă! Gândurile mele de cititor le voi expune într-o postare viitoare, acum dezbatem tema. 
  Camelia nu este o exilată, așa cum scrie în fiecare versificație sau în fiecare postare de pe facebook! Este absolut problema ei, nu judec eu și nu sunt eu poliția adevărului din spatele cuvintelor! Și nici nu mă deranjează personal, există suficient loc sub soare. Am început să ridic din sprâncene când a fost prezentată drept reprezentanta diasporei, și nu oriunde, ci la o întrunire oficială cu tema "Drumul spre Europa"! Iar când Camelia ne-a spus că volumul ei de versuri e pregătit și recenzat de prof. dr. Dorin N. Uritescu, cu scopul vădit de a accede în Uniunea Scriitorilor, chiar am fost curios de valoarea textelor din carte, pentru că postările din pagina de facebook sunt lungi înșiruiri de cuvinte, printre oftaturi și lacrimi de dragoste de țară... 
  Să analizăm pe îndelete.
Exil = Pedeapsă (aplicată în trecut mai ales pentru delicte politice) care constă în îndepărtarea definitivă sau temporară a unei persoane din țara sa (sau din localitatea de origine) Si: surghiun, (iuz) izgnamie, izgoană.  7 Părăsire de bunăvoie a țării (sau localității) de origine (mai ales pentru a scăpa de persecuții) Cf refugiu, (înv) băjenie, pribegie. Părăsire voluntară sau impusă, a țării de baștină din motive politice, religioase sau economice.
Sursa: Dex. 
1 - Camelia nu a fost pedepsită!
2 - A plecat de bunăvoie din motive politice? Nu! Din motive religioase? Nu, nicidecum! Din motive economice? Nu e cazul! De la ea știu că a avut o funcție bună la fabrica de armament, ceva la financiar! Apoi vedem un text în cartea ei de proză scurtă în care spune că era o favorizată... Iar familia din Vinerea chiar este o familie înstărită. Atunci? 
  În cartea "Cronica unei liniștiri" avem ocazia să urmărim viața unui alt plecat, medic, cu o carieră de succes în SUA, un medic frământat de dorul de țară, de dorul de părinți, dar care nu se jeluiește, nu cere inimioare și compasiuni, nu plânge pe umerii nimănui și nu cere batiste pentru lacrimi! 





Hotărâtă să rupă gura târgului, Camelia dă un titlu sfâșietor volumului!
 Dezrădăcinare sf [At: DLR ms / S și: (înv) desr~ / Pl: ~nări / E: dezrădăcina] 1 Scoatere din rădăcină. 2 Extirpare. 3 Extragere. 4 (Fig) Părăsire a locului de naștere Cf dezrădăcina (4). 5 (Fig) Distrugere. 6 (Fig) Omorâre. A părăsi locul de naștere, mediul natural pentru a se muta în altă parte, într-o ambianță la care nu se poate adapta.
Sursa: Dex. 
Ar fi varianta părăsirii, dar nu e cazul, Camelia nu a abandonat nimic, doar lucrează în Italia! 
Dar dramă? "Eveniment tragic, zguduitor; nenorocire. ◊ frământare, conflict sufletesc puternic, cu consecințe tragice." 
Așadar moartea ESTE o dramă, boala incurabilă ESTE o dramă, a pierde averea ESTE o dramă, oare dezrădăcinarea ce o fi? Sărbătoare? 
Cred că "gura păcătosului adevăr grăiește" și aici avem o piesă de teatru și nu o viață reală! Sau "se face o dramă" din dorința de a atrage atenția!



  Despre prozodie și alte taine la care nu are acces, în postarea următoare. Până atunci, iată adevărul! Plecarea hai-hui, nicidecum precum cătanele sau miresele cărora părinții le hotărau alesul! 


 Imaginea aceasta este din cea de-a doua carte a Cameliei, "Povești de pe la noi". Cam așa era viața ei în regimul odios, cu chefuri în anturaje selecte, cu polițiști și securiști prezenți la mese mari date de părinții ei... Greu, taică, greu! Exilul a fost singura scăpare! Cu adevărat o dramă este această carte de proză, unde gramatica chiar a fost trimisă în pribegie. Dar toate la timpul lor!

  Vă mai recomand o carte a unui domn din Cluj, un inginer de excepție, care este trimis în America de sud la o exploatare minieră, ca expert. Viața domniei sale este o înșiruire de drame, pe plan profesional și personal (în familie). Nici dânsul nu este chiar ușă de biserică, am zâmbit cum scapă adevăruri ascunse: ca să prindă postul, a trebuit să lupte din greu cu contracandidatul pe frontul informațiilor false și al săpării reciproce, toată bătălia fiind sub ochiul atent al regizorilor securiști, pe care îi condamnă de mama focului... O, Doamne!

  Opinia inginerului Chicinaș despre diaspora, făcută de mai multe ori în carte, atât în perioada condamnată cât și în splendida demicrație, este consemnată negru pe alb!

  Așadar cel puțin în privința Cameliei, dezrădăcinarea este o temă falsă! Repet, e problema ei, e cartea ei, eu doar sunt uimit de corul de aplaudaci plângăcioși. De la o tânguire pe facebook la o operă literară demnă de USR e o cale lungă, mult prea lungă în cazul de față.

vineri, 10 ianuarie 2020

Cartea ca un colind

   Nu știu foarte multe despre autor, de fapt știu două lucruri:
- a scris și în cartea "Margini de vis", culegere de poezie a cadrelor didactice din Cugir;
- nu mai este printre noi...
  Volumul de față, "Amintiri", este o capodoperă literară și un tezaur folcloric. Tematica este foarte apropiată (până la dublură) cu volumul "Pe Valea Cugirului", scrisă de doamna Sânziana Ciucur, învățător. Diferența o face stilul! Doamna Ciucur face o muncă de culegător de folclor, consemnând spusele persoanelor audiate, doamna Șuteu face literatură brodată pe aceleași teme folclorice.
  Pe lângă cursivitatea textului, bogăția de imagini și savoarea limbajului local, doamna Mariana Șuteu aduce o noutate în forma textelor, și anume prezența periodică și evidențiatoare a autorului, care, prin repetiții, subliniază faptul că este un personaj contemplativ și nu participativ, focalizează asupra importanței fenomenului sau întâmplării și trădează și nostalgia, autoarea fiind și copila din povestiri, și povestitorul duios...

  Prima povestire se intitulează "Claca" și este de o bogăție incredibilă de frumuseți literare. Femeile care participă se numesc Ana Vuțâ, Bucura, Lucreția, Sofi, Nica lu' Todor, Nina și Neli, Saveta și Măria lu' Toader,  Tiți lu Bulbucan din Capu Satului. (Am scris ca în carte, Tița lu Bulbucan, fără apostrof. Cartea are o mulțime de erori de tehnoredactare, dar acest lucru pălește pe lângă valoarea literară. Da, nu cedez de la pretenția unei scrieri corecte, dar autorul nu mai poate face nimic, nici măcar să suporte criticile... Să ne bucurăm de ce avem!)
  Să vă spun și cuvinte din dialectul cujerean, mai precis din Cindeni? Brâgle, lictar, ștrincănai, cipcă, lichiu... Cuvinte din prima pagină! Urmează scoverzi, ghin, chimniță, laghiță, chindeauă. Nu, textul nu e sufocat de cuvintele neaoșe, scriitoarea nu face greșeala de a le transcrie fonetic, ea respectă cuvintele în individualitatea lor, așa prescurtate cum sunt ele, nu le aglutinează "după ureche", cum greșit face o altă autoare și cum o să vă prezint într-o recenzie viitoare.
  Cititul e odihnitor, povestea întreagă este o scenetă, cu roluri pregătite din timp. Regia este arhicunoscută, claca are aceeași desfășurare pe tot cuprinsul țării. Poznele care sunt descrise de către clăcașe îs monumentale.


  Am ales bocetul dintre celelalte întâmplări povestite aici pentru că transmite o idee universal valabilă: ce ție nu-ți place, altuia nu face! Soacra este ca un uliu, permanent cu ochii și ghearele asupra nurorii, dar când o doboară boala și vârsta devine numai lapte și miere...



  Am trecut peste o povestire foarte frumoasă, "Timpul zăpezilor", pentru că ar trebui să redau cartea în întregime și atunci voi ce mai citiți? Ce mai descoperiți?
În această povestire am remarcat rolul de preoteasă olimpiană a autoarei, intervenția "din exterior", incantația, melancolia...
"Copile, copilărește acum, căci ți-a sosit timpul!...E timpul zăpezilor...,al zăpezilor albe și pure,... iar el este scurt!..." spune autoarea în deschidere (am păstrat greșelile de tehnoredactare, cum spuneam) și încheie astfel: "Copile, te spală și zburdă în zăpezile albe...apoi privește spre stele...căci ele te așteaptă! Te așteaptă să le culegi!"

  "Sfânt Văsâiul" este o povestire despre cum fetele încearcă să ghicească trăsăturile morale ale viitorului soț.

"Micul măgar" este o incursiune în realismul dur al începutului de secol, când școala se făcea în limba maghiară, cu o "poveste în poveste" a bunicii autoarei despre cum a mers o delegație de cugireni la Împărăteasă pentru a cere învățământ în limba maternă...

  "Recrutul Văsălie" îmbină drama recrutării cu ritualul de înmormântare a unui flăcău.

  "Străicuța lui Ghiță" este despre o copilărie care alternează între libertatea firească a vârstei și pedepsele părintești aplicate întru îndreptare.Copilăria înseamnă conflictul etern cu cireșii încărcați de rod și nelipsita râie, ambele elemente fiind ca stâlpii unei porți prin care întrăm într-o zonă tristă, întâlnirea cu un medic specializat la Viena, dar care moare sărac și uitat...


  Povestirea de mai jos mi se pare cea mai frumoasă, așa că am fotografiat-o în întregime! Scurtă, picturală, dinamică, savuroasă, fierbinte!



  Am fost martorul unei întâmplări asemănătoare, așa cum am scris în povestirea "Pețitoarea" din volumul "Satul din mine". Doar întâmplarea este asemănătoare, timpul, oamenii, locul și stilul înclinând net spre doamna Șuteu, care își initulează povestirea "Zborul păsării"! Un mic poem, nu? Iar povestirea e aproape o nuvelă prin regie, personaje, dramatism, finalitate! Despre portretul din textul de mai jos... fără cuvinte! Bijuterie!

   "Alimori", aprinderea focului înainte de lăsarea secului, are o noutate aici, față de descrierea acestui obicei din volumul "Pe Valea Cugirului", participarea fetelor la duelul strigăturilor! Și textul acestora este mai savuros decât cel al flăcăilor!


 
  "Hai, ficiori, la Sânziene..." este o descriere frumoasă a tradiției, dar m-a impresionat descrierea dansului, a portului și a naturii! Literatură pură!



 
  Ultima povestire, "Un domn", îmi forțează limitele acceptării. Nu (prea) cred că poți uita cum se numește o greblă pe care ai mânuit-o douăzeci de ani, dar umorul salvează povestirea!

   Una peste alta, o carte ca un colind, în care amintirile se împletesc în incantații de sentimente, în care tradițiile sunt vii, palpabile, colorate, zgomotoase!
Cred că se impune reeditarea ei, eliminând erorile inerente începutului.