Enciclopedia Dacica

marți, 17 octombrie 2017

Înainte de furtună



  Bătuseră tobele. Fumul de pe steiul alb urca în vălătuci grei, vineți, desenând pe pânza cerului siniliu un balaur cu capul mușcând din vârful muntelui și trupul încolăcindu-se în văzduh, la fel de sus ca șoimii...
  Nu era niciun nor și totuși răcoarea se simțea în aer, parcă venind de departe, parcă urcând din vintre.
  Satul era bulucit lângă ultimul gard și primii goruni, între care, în poiana largă, bărbații stăteau tăcuți, transpirați, privind spre căpetenia în spatele căreia mișca pe cer balaurul de fum... Femeile țineau în brațe cofe cu apă ori pite, așteptând clipa de hodină în care să astâmpere setea oștenilor. Copiii priveau tăcuți, unii cu muci la nas, alții cu căței în brațe, toți cu ochii mari și gurile deschise.

  Căpetenia Dada era un zdrahon, cu zalele întinse peste mușchii de piatră, cu un coif strălucind mai tare ca privirea strânsă a hotărâre, cu o spadă mare și grea, pe care o mișca în toate părțile, întărind cuvintele.
- Nu mai e mult și armele noastre vor vedea iar sângele dușmanilor, nu mai e mult și unii dintre noi vor urca la Zamolxe, drept plată pentru vitejia în luptă, nu mai e mult și vom arăta cine suntem noi, stăpânii acestui pământ! Mâine în zori pornim spre cetate și de acolo unde or vrea zeii și o spune marele rege! Acum să-l ascultăm pe bătrânul Bazaur, că el e mai aproape de zei. Să nu uitați nicio clipă că puterea noastră stă-n ascuțișul spadei, în puterea brațului și în taina Cerului, care ne privește de sus și ne vorbește prin glasul înțelepților. Bătrâne! mai zise căpetenia, întorcând capul spre partea de miazăzi a poienii, acolo unde, la umbră, se zăreau cei doi sacerdoți.

  Preotul bătrân ședea pe un scaun, cu mâinile întinse peste o strachină de lut din care ieșea fum de rășină amestecată cu ceară și ierburi. Jos, în iarbă, cu capul plecat, era preotul cel tânăr, ținând în mâna stângă un toiag pe care era legată, cu șnur de piele, o țeastă de țap sălbatic, cu mâna dreaptă atingând ușor strachina, cu pletele amestecate cu iarba, ca un semn că toate-s una, că văzduhul și pământul aparțin aceluia ce veghea de dincolo de nori. Auzind chemarea căpeteniei, bătrânul se ridică și veni aproape. Cel tânăr rămase înțepenit la locul lui.

  Bazaur se opri în stânga căpeteniei,  privi departe, peste vârfurile gorunilor, ridică brațele uscate de numărul iernilor și rosti:
- Aici, sub tălpile noastre, sunt oasele străbunilor; sufletele lor sunt acolo, sus, lângă zei, bucurându-se de ospețe veșnice și privindu-ne cu încredere! Ei știu că nimeni altcineva nu va călca peste trupurile lor, pentru că pasul nostru este mângâiere pentru ei, pe când talpa străinului ar fi pângărire și zvârcolire! Zeii mi-au arătat că totul este pregătit, prin bunăvoința lor și mâinile voastre: fierul a fost călit și tras în spade și vârfuri de săgeți, hrană avem din destul, eu împlinesc cele de cuviință, mâinile lor sunt întinse asupra noastră, ocrotindu-ne! Rămâne să dovedim că merităm grija lor! Căpetenia v-a învățat să mânuiți armele, să-i ascultați vocea și sunetul cornului! Voi sunteți ca un nor plămădit de zei, cu fulgerele strânse în ascuțișul săbiilor, în vârfurile săgeților și lungimea lăncilor! Voi sunteți furtuna care, la semn, va spulbera vrăjmașul ce urcă pe lângă ape, voi sunteți nădejdea și încrederea noastră, a muierilor și a pruncilor care ne privesc și care așteaptă norocul luptei! Zeii sunt deasupra tuturor, sunt cu voi, puternici lupi!
  Bazaur privi spre Cotiso și clătină din cap. Preotul cel tânăr a luat o desagă, o cupă și a pășit lângă bătrân, atingând toiagul de pământ la fiecare pas, rar. Din desagă a scos un cocoș și o sica scurtă. Bătrânul a pus cocoșul pe iarbă, i-a adunat aripile sub talpa opincii și i-a retezat, scurt, gâtul. Cotiso aduna sângele în cupa de lemn. În timpul acesta, Dada rosti ferm:
- Linia! Scuta deponere! Un pas în spate!
  Bazaur a legat cupa de toiagul lui Cotiso. Preotul cel tânăr s-a îndreptat înspre primul luptător. A înmuiat degetul în sânge și a atins pieptul acestuia, apoi arma; s-a aplecat spre scut și a lăsat o pată de sânge pe discul de fier din mijloc, apoi a trecut la următorul. A revenit lângă Dada, în dreapta lui; a înălțat toiagul, rostind:
- Să fiți tari ca țapul care își izbește adversarul, cățărat pe stânci; să fiți curajoși așa cum este cocoșul, care își apără poiana cu prețul vieții; să fiți încrezători în zei, care vă vor întări mereu, pentru că eu voi fi cu voi, în mijlocul furtunii, în timp ce bătrânul va oficia aici, în templu!
  Preoții au făcut un pas înapoi. Dada a ordonat, scurt:
- Un pas înainte! Luați scuturile! Liniaaaa!
A privit apoi zidul de cușme, de bărbi, de lănci și de scuturi, a ridicat spada în tării, și-a umflat pieptul și a strigat tare:
- Noi suntem furtuna, frații mei! DACIAAAAAA!
- DACIA, DACIA, DACIA! au răspuns glasurile oștenilor, cutremurând trupul balaurului de fum.

joi, 12 octombrie 2017

Legio Dacica - Sinaia 2017

  Drumul spre Sinaia parcă anunța ce ne așteaptă: vreme urâtă! Așa arăta și prognoza, vor fi trei zile de ploi, dar undeva, în adâncul nostru, speram ca meteorologii să fi greșit, ori zeii să fie binevoitori cu noi! Dar n-a fost să fie! Când zorii au început să spele întunericul de pe geamurile microbuzului, stopii de ploaie de pe parbriz ne-au anunțat că schimburile de haine groase înghesuite prin bagaje vor fi binevenite!


Am ajuns, începem pregătirea taberei.




  Ploaia nu ne-a slăbit deloc, trei zile, cât a ținut și festivalul, dar nu ne-a oprit din activitate. A creat un pic de "deranj" vestimentar, pentru că opincile s-au udat, au urmat ciorapii, astfel că uneori am fost nevoiți să purtăm și încălțămintea "normală", pentru a evita "răceala"! Așa se explică și apariția altor elemente nepotrivite în vestimentație, pentru că frigul a fost nemilos! Am trecut cu bine de acest test, de la dacul cel mic până la cei mai hârșiți prin vremi...





  Publicul a fost atras de prezența noastră. Au fost discuții despre arme, despre haine, despre evenimente istorice. Prima fotografie arată impactul și asupra organizatorilor, "dacul" cu copilul pe umeri apărând pe unul dintre afișe!





  Condițiile de cazare au fost la înățimea evenimentului și a prestanței orașului! Străbăteam tot bulevardul pentru a merge la masă, dar beneficiile erau duble: vedeam și eram văzuți!








  Am "luptat" cu frigul și cu ploaia! Am învins noi, grupul, și au câștigat ei, vizitatorii, care au fost mereu în preajma noastră! O atracție aparte genera "atelierul de fierărie", unde fierarii noștri, Nae și Iamandi, au modelat metalul în condiții foarte apropiate de vremurile pe care încercăm să le reconstituim!






Uneori, frigul e binevenit! Pentru că doar așa apreciem vinul fiert!




  Frumoase (Frumoase? Da, și scenele de luptă pot fi frumoase!) au fost și antrenamentele, scenele de luptă, prezentarea echipamentului și armamentului, căpetenia noastră, Cătălin Borangic, conducându-ne cu glas ferm și, în același timp, explicând privitorilor contextul istoric, dovezile care vin în sprijinul celor prezentate, răspunzând întrebărilor.














  Nici pe departe nu las la urma prezentării Familia, tradiția vie, prezența copiilor, care trebuie să ducă mai departe această moștenire! Toată stima, bucurie imensă și încrederea că Istoria dacilor trăiește și va trăi aici, în sufletele noastre și acolo, în inimile celor ce cresc în această poveste vie!















Gata! Încă o luptă pentru Istorie, încă o filă de poveste, o poveste din cartea Legio Dacica!

Vă așteptăm la următoarea întâlnire cu voi, iubitori de neam, țară, istorie!