joi, 20 februarie 2020

Romanul atipic

  Există o teorie a literaturii, există norme față de care putem așeza o operă. Poate că nu e obligatorie clasificarea, aranjarea, pentru că normele, barierele, etapele sau limitele există pentru a fi depășite, nu pentru a închide între granițele ei. Totuși, nimic nu există fără pârdalnicele de norme. 
  Suntem ființe concurențiale, permanent vrem să fim mai buni, mai performanți, mai... cum vreți voi, comparându-ne cu noi înșine sau cu oricine altcineva! 
  "Ştiu că sunt prost, dar când văd că sunt alţii mai proşti decât mine parcă simt că-mi creşte inima." Hâtru Ion Creangă, nu? Competiția există, așadar, la orice nivel. 
  Și ca să lămurim și atitudinea față de normă, citez câteva versuri din Mihai Beniuc:

"Nici un cuvânt. Nu-mi spune că-i o formă,
Cunosc însemnătatea ei deplin.
Ştiu, voi aveţi în viaţă altă normă,
Eu însă-n faţa normei nu mă-nchin."
(Ultima scrisoare) 
  Corect, normal. Profesorii luptă pentru norme, creatorii au formule personale. Da, putem căuta noul în domeniul stilistic, respectând osatura limbii, gramatica! În acest domeniu, normele nu se mai pun în discuție. 

  Cam lungă introducerea! Și această introducere este un tipar, nu? Parcă așa învățam la orele de Limba și literatura română. 
  Întotdeauna au existat "atipici", întotdeauna au existat "electroni liberi", berbeci care și-au urmat drumul, fără să fie impresionați de degetele acuzatoare ale iubitorilor de norme. Da, dar nu toți au creat artă, nu toți au creat stiluri, școli, curente. Dau un singur exemplu - Dadaismul. O excentricitate, o adiere de "je m'en fichisme", o pană de inspirație pe autostrada artei. A, că a rămas marcat în Istoria artei? Și? În toate muzeele vedem și exponate cu malformații... 
  Au trecut mulți ani până când am aflat de Urmuz, de Max Bleker, de Gellu Naum ori de Geo Bogza (da, Geo Bogza poetul, nu reporterul din "Cartea Oltului"). 
  Mă aflu acum într-o situație încurcată. Am citit multe poezii ale doamnei Mariana Cornea. La unele dintre ele am și comentat acolo, în mediul virtual în care le-am întâlnit. La unele, nu la toate, pentru că majoritatea sunt... încifrate pentru mine. Nu, nu eu sunt reperul, pur și simplu am recunoscut că nu percep mesajul. Dar și unde mi-a plăcut - am aplaudat cu fruntea sus, pentru că da, poeta are o forță incredibilă de a răsturna coordonatele, de a spinteca realitatea vizibilă pentru a desluși suporturile nebănuite măcar ale mecanismelor ce dau valoare clipei ori lucrului de lângă noi. Nu, nu caut vorbe mari, nu caut să mă lustruiesc pe mine vorbind despre altcineva, pur și simplu este un fapt. NU am agreat poezia doamnei Mariana Cornea.
  Primesc volumul de proză intitulat Mila și debutul e brusc, aproape incredibil. Mai-mai că mă frec la ochi, să văd... dacă văd bine. E proză? Sigur?
  Sunați-mă la două ore după miezul nopții și vă redau una dintre scrisorile lui Lorelei: "Pe harfa răsturnată a ierburilor tale, Vară, trupul și sufletul meu sunt începutul unui mare cântec și tremurul mâinii care-l caută"!
Țineți-mă cu ochii în soare la miezul zilei, în Quito, nebăut apă mai mult de o zi și tot vă recit un catren al lui Khayyam:

„A' lui Bahram palate refugiu-s de gazele.
Unde cântau fecioare pândesc lei singuratici.
Bahram, neîntrecutul la prins măgari sălbatici
Sub trei movile doarme. Măgarii pasc pe ele."
  Aș încerca să redau un fragment din multele și luxuriantele scrieri alel lui Fănuș Neagu, o beție a metaforei, o nesfârșită odă închinată sublimului mic, amănuntului care dă culoare precum taninul din coaja boabei de strugure. Nu, nu știu citate, știu doar că mi se părea suprauman să se poată scrie așa! 
  Cam lung șirul de exemple, da, recunosc, dar cum să pregătesc intrarea unui asemenea text?

  "Întrucât seara m-a găsit răsucită între mâinile tale mari și moi, am decis să construiesc o biserică din fiecare fibră a trupului meu.
  Altarul și lumânările străpunse de fulgere inventează aceeași uitare după ultima.
  Voi vinde vinul, peștii și pâinea nedospită celor cu  brațele răstignite pentru că focul, focul sărutului prin imprudență intră în noaptea nemărginit de mare.
  O mare de urme, o mare sălbăticită de prea bătrânescul plăcerii, o mare de zăpadă împletită la picioarele statuilor, făcută parcă să calci marginea prelungită a sărutului pocnind din toate laturile, nu contează unde, ci doar să exiști." 
  Și textul continuă pe acest palier al uimirii ca un tors de felină sătulă, ignorând gazelele ce-i ating vârful mustăților... Promisiunea unui lirism evident și abundent este palpabilă, dar nu, nici vorbă, e doar o latură a acestui roman interesant și incredibil, în care lupta cu viața, duritatea, lipsurile și izolarea (forțată și dorită uneori) sunt intens și repetat reliefate printre șirurile de exprimări metaforice! Încă basculez între filiația blekeriană și cea dinspre Fănuș, încă nu știu dacă este roman sau prozo-poem, încă nu știu dacă suntem binecuvântați cu apariția unui model nou de scriere... Indiferent ce va fi, lectura este o bucurie, chiar dacă aproape că e nevoie să notezi personajele și relațiile dintre ele. 
  Nu, nu am să merg mai departe până nu descriu impactul pe care l-am simțit încă din deschidere.
  "Seara m-a găsit răsucită între mâinile tale". Pârdalnica asta de seară ar fi găsit-o moleșită, liniștită, obosită, epuizată, mulțumită, zâmbitoare, satisfăcută ori în alte "n" ipostaze... normale, previzibile, așteptate, dar nu... răsucită, dacă textul mi-ar fi aparținut! Dar nu, doamna Mariana nu scrie previzibil, răsucește totul, așa cum face și în poezie, obținând din cioburi de normalitate asociații imprevizibile și uimitor-tulburătoare.
  "Am decis să fac o biserică din fiecare fibră a trupului meu" m-a dus imediat cu gândul la "biserica trupului meu", vers din celebrul poem păunescian "Umbra". 
  "Voi vinde vinul, peștii și pâinea nedospită celor cu brațele răstignite" mă surprinde prin două aspecte, prin forma estetică, prin frumusețea sonoră ("prin vulturi vântul viu vuia" scria Coșbuc în veacul trecut), dar și prin semantică, prin trimiterea la Evanghelii, acolo unde ni se spune că "dacă dragoste nu e, nimic nu e", asta apropo de răstignire... Tresar la "focul sărutului prin imprudență", "mare sălbăticită", "zăpadă împletită"... Proză? Nu cred!
  Romanul are pasaje "clasice" și multă culoare specifică autoarei. Vă mai redau un fragment, pentru că mi-ar trebui trei sute de pagini să detaliez cele o sută cincizeci ale cărții: "Strivită de valțul mașinii de presat, depolimerizându-se împreună cu pasta de hârtie, murise așternându-și timpul distanță și zbor. Viața navighează cu sau fără ei doi, prin vânturi nervoase sau calde iluzii, și nu se mai reîntoarce să-i rostească numele. Tușind, trase adânc din țigară scânteind ca o lacrimă pe strada întunecată".
  Gata! Despre personaje, despre aspectul (probabil) autobiografic și despre inserțiile de realitate văzute doar dinspre partea urâtă a societății defuncte găsiți aspecte pe alte bloguri, în recenzii și... în text, dacă veți citi cartea. Eu o recomand ca pe o lungă, tristă și grea spovedanie, măiestrit sedimentată în cuvinte, așa cum scoicile fac perle din nisipul deranjant.  

https://www.minela.ro/produs/mila-de-mariana-cornea/

  Alături de "Joint, rațiune și putere", autor Claudia Minela, acest volum este cea mai bună proză citită în ultimul an.
  Închei în stiulul "răsucit" al autoarei: Dumnezeu cu Mila, doamna Mariana Cornea!

  Notă: Pentru că așa îmi este felul și pentru că nu sunt un literat sau un teoretician să pot face o analiză a cărții, eu spun doar ce îmi place și ce nu îmi place. La aspecte negative contorizez doar erorile de scriere, pentru că este păcat ca o asemenea efervescență creatoare să se împiedice... în grăuntele de nisip. Spre exemplu, chiar în ultimul fragment citat eu observ o împiedicare: "trase adânc din țigară scânteind ca o lacrimă". Cine scânteia? Constantin? Dacă da (oricum nu cred), trebuia ca propozițiile să fie separate prin virgulă: "Constantin trase adânc din țigară, (Constantin) scânteind ca o lacrimă." Refuz să merg pe această variantă. Dacă țigara scânteia ca o lacrimă, atunci vioara e dezacordată, sună fals. "Trase adânc din ȚIGARA scânteind ca o lacrimă". Alt sunet, nu? Știu, vor fi multe zâmbete ironice, știu, vor fi n mesaje de condamnare a impertinenței mele, eu tot cred că ajut și nimic altceva. 
  Același sunet fals este și în prima pagină (oh, da, în prima...), acolo unde "spun șarpelui să ducă otrava, DULCEA otravă a tainelor mele!" 
  Exemplele pot fi discutabile, poate că formularea se vrea voit... răsucită, cum ziceam. Admit, dar formularea "Un timp făcut căluș în gură, îi umplea trupul..." (pag. 13) este clar greșită, ba chiar la modul impardonabil. 
Am introdus "Nota" doar pentru a fi imparțial, dar concluzia e neclintită: o capodoperă! Felicitări!

Nici un cuvânt. Nu-mi spune că-i o formă,
Cunosc însemnătatea ei deplin.
https://Versuri.ro/w/6697
Ştiu, voi aveţi în viaţă altă normă,
Eu însă-n faţa normei nu mă-nchin.
Nici un cuvânt. Nu-mi spune că-i o formă,
Cunosc însemnătatea ei deplin.
https://Versuri.ro/w/6697
Ştiu, voi aveţi în viaţă altă normă,
Eu însă-n faţa normei nu mă-nchin.
Nici un cuvânt. Nu-mi spune că-i o formă,
Cunosc însemnătatea ei deplin.
https://Versuri.ro/w/6697
Ştiu, voi aveţi în viaţă altă normă,
Eu însă-n faţa normei nu mă-nchin.

luni, 17 februarie 2020

76

  Impresionantă cifra anilor domnului profesor Dorin N. Uritescu, dacă ne gândim că este încă în deplină putere creativă!
  Anul trecut a lansat cartea de proză scurtă, "Firimituri literare", în care amintirile din satul natal, Vinerea, sunt redate cu o excelentă tehnică scriitoricească, amintind, cumva, de "Hanul Ancuței" sadovenian sau de uluitoarea carte  "Decameronul" a lui Bocaccio.



  Sunt sigur că domnia sa nu are odihnă și ne pregătește noi volume.

  Despre valoarea literară ori profesională nu este cazul să mă pronunț eu, nu am pregătirea neceasară. Sunt atâtea referiri pe internet, încât mi-ar fi ușor să utilizez copierea pentru a părea o postare documentată! Nu e cazul și nu e necesar, am de la domnul Dorin David paginile din volumul omagial "Vinerea 700" în care este prezentat domnul profesor.


  La emisiunea "Gramofon" de la radioul on-line "Vocativ" au fost difuzate și două materiale audio. Primul a fost prezentat cuvântul doamnei director al Centrului Cultural Cugir, Diane Dobrean.

  A urmat cuvântul unui alt important om de cultură, scriitorul Flaviu George Predescu, și domnia sa fiind născut în februarie. De fapt, bazându-mă pe aceasta, pe zilele de naștere din luna februarie ale acestor doi mari oameni de cultură născuți aici, eu am propus (și repet, acum) ca luna februarie să fie declarată LUNA CULTURII CUGIRENE!

  Am să închei cu un lucru deosebit, sensibil și sper să fie o surpriză pentru domnul profesor. Între paginile volumul colectiv "Margini de vis" am găsit acest poem, scris de Avram Cistea.

18 februarie, ziua de naștere a profesorului Dorin N. Uritescu. La mulți ani!

miercuri, 12 februarie 2020

Parastas pentru Dya

  Au trecut de mult cele trei zile în care mai speri că e doar un accident, că poate o pâlpâire de pleoapă ori un suspin imperceptibil reaprind speranța! Degeaba, Lazăr nu a mai ieșit!
  Au trecut și cele patruzeci de zile de rătăcire în deșert, în care aștepți un semn, un glas, o flacără în tufiș, o piatră scrijelită pe care să recunoști poruncile pe care le clama cu vehemență! Degeaba, Dya a trecut dincolo!
  Am scris, pe un cenaclu oarecare, un text în care îmi exprimam uimirea față de purceluși! Cine erau purcelușii? Erau patru animăluțe drăguțe, moderne, conectate la realitatea locală. Toate... patru animăluțele simpatice aveau o trăsătură comună - constanța! Îl priveau pe lup ca pe o icoană! Mamă, ce deștept e! Măiculiță, cum vorbește el în orice situație! Wow, cum este el apreciat în mediile alea, și alea, și alea...
Mno, numa' că lupul... lup, ce mai încoace și încolo! 
  Primului purceluș i-a spus așa:
- Știi ce? Eu nu vreau o colivie de aur!
  Cel de-al doilea purceluș, modeeeern, modern, foarte preocupat de imagine și nu de conținut, s-a ofuscat ireversibil pentru că nu a fost invitat la masa principală, pe când cumătrul lup își serba a doua naștere! Tra-ge-di-e! Amenințări în mesaje private, invective, invitații în iad, etc, etc...
  Al treilea... Eeee, al treilea e ceva cu totul special! "Prieteni la cataramă" (zicea el, purcelușul), mergând pe străzile cetății cu pas de defilare, spunând sus și tare că nu se va certa niciodată cu lupul cel... așa și pe dincolo! "Niciodată" a durat exact până în ziua în care lupul a cules un măr fraged. Zbang! - s-a făcut pulbere niciodatăl cel îndelung purtat ca ecuson!
  Eeeei, dragii moșului, și uite așa apare și ultimul purceluș, spilcuit, țanțoș, graffitizat pe undeva prin Latium, vorbitor din vârful buzelor în lumina reflectoarelor și scărpinându-se crăcănat în dialoguri oarecare. Pfoa, ce revelație! Ce intrare în scenă, ce covor roșu pentru reprezentanta cremei cremelor, ce program alămit și sunător! Noutate în burg, normal! Atenția captată, normal! Suflul de care era nevoie!
  Doar că... parcă nu părea chiar așa de reprezentantă a renascentismului, parcă pe undeva se vedeau cojile de semințe scuipate la poartă!
- Măi lupule, tu de ce nu dai like postărilor mele?
- Pentru că tot ce scrii e doar jelanie, doar tânguire, tu cerșești lacrimi și compasiune...
  "Mai bine tăceai, Lupule!" se aude de undeva, de sus...
  Corul purcelușelor a devenit brusc pițigăiat, plin de vitriol, băhnitor ca al unor pirande cărora nu le dai pomană! Să fie sănătoase!
  Lupul s-a bucurat că purcelușele au găsit motiv (și cauză) de sudare într-un grup în care zilnic i se aduc osanale! Ce poate fi mai înălțător?
  Cam așa era textul. (Notă: mai e un purceluș, neimportant din toate punctele de vedere, dar care s-a lăturat grupului de adoratoare într-o frenezie demnă de o disecție la balamuc).
Dya a întrebat, sfioasă:
- Sunt și eu în grup?
- NU! a fost răspunsul ferm. 
  Doar că... doar că acum parcă sunt afectat eu de virusul purcelușist! Răsucirea! 
Nu, Dya nu a făcut nimic, dar tocmai asta e, că nu a făcut nimic! Nimic din ce trebuia să facă! Ani îndelungați a scărmănat la microfon derapajele celor care se strofocau în încercări de versuri! Ani îndelungați a făcut lupte greco-romane cu textele insipide, inodore, incolore și inculte! Ce a pățit acum? A îmbătrânit? I s-au tocit urzicile? Sau... Au, da? Uf... Asta e, suntem daci, râdem când ne pregătim pentru cenaclul cu Zamolxe, suntem creștini, despre morți - numai de bine!

  Dacă primul volum al Cameliei Morda Baciu a fost scos sub îndrumarea profesorului Dorin N. Uritescu (un fiasco absolut!), al doilea este o culegere de proză scurtă, "Povești de pe la noi", volum tipărit la Editura Minela, atent supravegheat de Claudia Minela, o cariatidă a corectitudinii. 
  Așa o fi, teoretic. Practic - o dezamăgire dublă, atât din partea autoarei, cât (mai ales) și din partea Claudiei. Întregul volum e o maculatură! Bun, rețin părerea domnului profesor că vânătorii de greșeli sunt ca răceala, trec de la sine; bun, rețin și atitudinea de a ne bucura de fiecare apariție editorială, corect! Dar să ne vedem lungul nasului, reciproc!
  Cartea abundă de virgule între subiect și predicat, lucru IMPARDONABIL pentru autor și editor! Cartea are DOAR câteva texte care pot fi reținute ca fiind literare, celelalte sunt compuneri de vacanță. Nu cartea mă intrigă, ci atitudinea din jurul cărții! Toată lumea aplaudă, toată lumea aclamă zeița scrierilor "veneriene", nimeni nu spune un cuvânt despre limba română, adevărata exilată și dezrădăcinată din cele două volume! 
Repet, Camelia are doar vina că e îmbătată de lumina de pe podium. Nu e vina ei (adică e, dar e scuzabilă, oricine poate păți la fel), e vina prietenilor care acceptă mascarada, ori sunt la fel de beți... Asta da beție cu apă chioară!
  Cam ăsta e spiciul meu la patruzeci de zile de la decesul Dyei. Amin!










P.S. Expresia mea favorită din draga de ea limba română: "să înving lupta cu boala"!



marți, 4 februarie 2020

George Flaviu Predescu


Flaviu George Predescu (n. 4 februarie 1981, Cugir, județul Alba), poet, eseist și romancier, membru USR, Filiala Alba- Hunedoara, din anul 2012. Din 2018 este redactor al revistei Luceafărul de dimineață.

A absolvit Facultatea de Drept și Științe Sociale din cadrul Universității 1 Decembrie 1918 Alba Iulia (promoția 2004) și Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității București (promoția 2017). Este absolvent de masterat în Evaluare și Intervenție Psihologică în domeniul educațional al FPSE din Cadrul Universității București (promoția 2019) și master în științe politice al Institutului Social Democrat „Ovidiu Șincai” din București.
Între 2007 și 2011 a efectuat cursuri aprofundate de specializare în domeniul securității naționale, în cadrul Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul” din București și al Universității Naționale de Apărare „Carol I”.
Din anul 2018 este colaborator al Muzeului Național al Literaturii Române București, fiind unul dintre organizatorii Festivalului Internațional de Poezie București, edițiile 2018 și 2019 și al Festivalului Internațional al Națiunilor Centenare, ediția 2018. În această postură a moderat recitaluri de poezie, lansări de carte și întâlniri ale unor scriitori de pe mapamond cu elevi ai liceelor bucureștene.


Debut publicistic: în „România literară”, 2011, cu poezie; Debut editorial Răsfoindu-mi adolescența, 2005, volum de versuri.

Cărți publicate: Răsfoindu-mi adolescența, 2005 (poezii); Despre cer, iubire și rouă, 2006 (poezii); Aurul n-are trecere-n rai, 2009 (poezii); Moartea prematură a unei veri (poezii), 2010; Sisifica Resemnare, 2011(poezii); Chezășie pentru libertate, 2012 (eseuri); Secretul secretelor, 2012 (poezii); Poetul merge mai departe – eseuri despre iubire, 2013; Obsesia gesturilor, 2014 (poezii);
Softul GE (roman) și Perechea dragoste, perechea moarte (roman). O dimineață de sâmbătă – eseuri despre iubire 2013-2020 (în lucru).

Piesă de teatru: Căsătorie cu mandat (nepublicată)

A publicat și publică în: Luceafărul de dimineață, România literară, „Discobolul” și „Flacăra lui Adrian Păunescu”, colaborează cu Literatura de azi și ziarul online DC News.

Premii obținute:

2012 a câștigat premiile revistelor „Acasă” și „Discobolul”, pentru poezie; Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara,
2013; Premiul Uniunii Scriitorilor, Filiala Alba-Hunedoara, pentru volumul de poezii Secretul secretelor;
2014 – Premiul pentru Autenticitate lirică, acordat pentru volumul „Obsesia gesturilor” USR Alba Hunedoara.
2016 – Premiul „Călătorul” pentru romanul Softul GE (debut) și Premiul pentru proză „Ion Lăncrănjan” ambele acordate de către Uniunea Scriitorilor din România – filiala Alba Hunedoara.
2018 - Premiul Romanul Anului 2017-2018 – acordat pentru romanul Perechea dragoste, perechea moarte, publicat la editura Rao, în 2018, acordat de către Uniunea Scriitorilor din România, juriul l-a avut ca președinte pe Nicolae Manolescu și din care au mai făcut parte: Mihai Zamfir, Daniel Cristea-Enache, Răzvan Voncu, Sorin Lavric.

Referințe critice: Daniel Cristea-Enache, Ion Brad, Victor Cubleșan, Monica Grosu, Ovidiu Pecican, Ștefan Vlăduțescu, Ion Dodu Bălan, Ion Cristofor, Vistian Goia, Vasile George Dâncu, Vasile Sebastian Dâncu etc.
Se găsește în: Dicționarul Scriitorilor Ardeleni, Eikon, 2014; Linia de contur, Daniel Cristea Enache – panorama prozei actuale. 
Aceste cărți le găsiți în patrimoniul Bibliotecii Orașului Cugir.