Enciclopedia Dacica

luni, 24 februarie 2014

Poeţi tineri 4


Bătrânul şi Marea

 
 Sunt Micul Prinţ, stăpânul pe-o lume, doar a mea!
Mă joc de-a cavalerii, am spadă de nuia,
Mi-e Ducipal o creangă cu noduri, de salcâm,
Pot fi şi Zaratustra dar şi-un derviş păgân.


Prin praful meteoric formule desenez,
De la Pământ la Lună distanţe calculez, 
Cu căpitanul Nemo la prânz încep partida
De şah, şi-n ceas de seară mă plimb prin Atlantida.


Cu Leonardo însuşi am desenat modele,
El chipuri de madone, eu străluciri de stele,
Pe înserări polare am pus perdele mov
Şi am cântat iubitei în gând, ca Lermontov.


Am fost şi înţeleptul Khayyam, ce-n rubaiyate
Cânta asinii liberi ce pasc pe vechi palate,
A mea e Iliada, dar neavând hârtie
I-am dat-o, pentru-o bere, lui Homer, să o scrie.


Şi uite-aşa, ca norii cei lungi pe-albastre şesuri,
Mi-am petrecut vecia în taine şi eresuri
Şi m-am trezit în toamna cu codrii de aramă
Că sunt bătrân şi singur, că am argint în coamă.


"Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit"...
În depărtări albastre o rază a sclipit,
Un ciob de stea prin aer în scânteieri coboară
Şi praful îl primeşte ca pe o ploaie-n vară.


Nu pot să-mi iau privirea din locul vălurit.
Ca o lucire verde, o frunză s-a ivit,
Şi-adoua, ca o palmă lipită de pământ,
Din mijloc o tulpină se-nalţă, căutând...


Pustia mea planetă se-opreşte din mişcare
Şi parcă universul îşi ţine răsuflarea
Când floarea ce-şi desface petalele încet
Îşi leagănă tulpina în ritm de menuet.


E-o vulpe ghemuită? E miezul de harbuz?
E soarele-oglindindu-şi apusul în havuz?
E-o crizantemă creaţă stropită-n stropi de sânge?
E floare sau nu este? Mie îmi pare înger.


Cu paşi timizi m-apropii, lumina mă-presoară,
I-ating sfios petala, ea parcă se-nfioară,
În mijlocul corolei e-o mare de smarald,
Mă las cuprins de valuri şi mă avânt în larg...

sâmbătă, 22 februarie 2014

Poeţi tineri 2


de toate... pentru mine!

Aşa... Cum vă spuneam, mama frământa aluatul pentru pâine, cu mânecile suflecate, cu basmaua trasă pe frunte, să nu cadă stropii de sudoare în copaie. Eu duceam la cuptor ciocanii (ogrinjii), băgam în foc şi aveam o preocupare foarte importantă, dacă găseam o sârmă de aluminiu o ţineam în şuvoiul de flăcări ce ieşeau pe urloi, să văd cum se topeşte... Mama lua bucăţi de aluat, le întindea în mâini şi le punea pe plită! Eu alergam în casă, atras de mirosul lipiei, mama alerga la cuptor, să vadă dacă e încins bine! 
Lipie? O turtă rotundă, albă, cu pete maronii dar şi negre, pe unde era mai subţire! 
Ei bine, iată că mă întâlnesc iar cu LIPIA!
Aceeaşi culoare, aceeaşi formă, doar gustul e altul! Altul dar MAI BUN, muult mai bun, prăjitură, nu lipie! Fragedă, dulce, uşor aromată, am înghiţit-o... ca lupul pe Scufiţa roşie! 
Apoi a urmat plăcinta!
Nebunie, nu plăcintă! Cândva, am mâncat în Bucureşti o salată, la Sheriff parcă, undeva între Unirii şi Universitate! Luam tava şi puneam în ea tot ce pofteam din caserolele expuse! Nu ştiu ce am amestecat dar ştiu că am lins şi tava, nu numai degetele şi furculiţa! Aşa este (a fost!) şi plăcinta asta!
Am mai spus că am devorat prozatorii ruşi? Da? E, asta e, copiii şi bătrânii repetă! Povestirile vânătoreşti ale lui Turgheniev sau nuvelele lui Gogol încă răsădesc ghiocei în mine! Vorbesc de ruşi pentru că acolo, în textele lor, am citit despre plăcinta cu carne! Oare cum o fi? gândeam! Ei bine, acum ştiu! Plăcintă... orientală! Habar nu am ce am mâncat dar pe cerul gurii încă mai plutesc norii de arome ciudate, trăznite, încă mai caut pe google ce naiba era acolo, sub crusta aurită, am identificat ciuperci din Indoneza, fazan auriu din China, curmale din Iran, cimbru din Ceylon, făină din sorg argentinian, frunze de eucalypt, piept de vrabie, sos de vin roşu de Porto, măghiran din Novosibirsk, aripioare de porumbel sălbatic din Mexic şi ficat de gâscă provensală, îndopată cu stafide...
Cam aşa arată un mix de... plăcinte!
 No, pentru că e week-end, serviţi un dulce, da' ce dulce, mmmm, exotic, evident!
Nici nu ştiu cum să mulţumesc Silviei, o adevărată alchimistă, care scoate aur din oalele din bucătăria sa!
Cine e Silvia? Cine ştie multe - moare! Dar eu ştiu că la vară o să fac un retur cu fructe din Cugiria!

miercuri, 19 februarie 2014

Mişu filozofu'

"Poetul, în casă, trăznit stă de soartă..."
După mai multe nehotărâte căscaturi, Poetul s-a decis:

La înălţime

-Nu mai sunt şoareci în cabana asta
sau te-antrenezi pentru paraşutism?
ori pleci cu circul în turneu prin vasta
garsonieră-n care locuim?

-Eşti ancorat în vechile iluzii,
bătrâne paznic rătăcind prin vreme,
îţi recomand vreo două-trei perfuzii
cu şpan de fiare şi cu spart de lemne.

-Mă-nclin şi recunosc, îţi dau dreptate
dar tot mă-ntreb ce cauţi în copac!
-Am vrut să am şi eu studii înalte,
să-nvăţ să văd, s-ascult şi-apoi... să tac!

Şi iată şi răspunsul pentru distinsul AnonIM:

marți, 18 februarie 2014

Zvon de primăvară

Frumos oraş! Liniştit, aer curat, peisaje de vis, curat...

De ce e nevoie să vedem şi aşa ceva?


De departe se vede frumos!

Dacă te apropii...
 ... şi dacă te uiţi în jos...

Din loc în loc sunt şi frumuseţi deosebite!
 Dar rare!



 Ia uite aici! Aici, adică acolo, spre râu!
Hmmm...
 O grădină! O grădină cu răsat de doze de bere!

Este al treilea an consecutiv în care mă închin în faţa adevăratei TĂBLIŢE DE LA TĂRTĂRIA!
Declar aici că scriu eu, de bunăvoie şi fără pretenţii de răsplată, textul ăsta! Doar vopsea vreau de la voi!
Cascada văzută de pe podul Cindeni.
 Decor modern lângă podul Cindeni! Dacă nu ştiaţi, vă spun eu că podul este depaaaarte, în pădure, cum să vadă poliţia locală sau vreun vecin ce se întâmplă?
 Partea cealaltă a podului! Se vede şi pădurea... de case, inclusiv dumbrava parohială, stejarul primăriei, etc... Sălbăticie, dom'le...
Sper să vă placă susurul cascadei! Şi decorul!
 În concluzie, măi cujereni, să nu vă mai aud că sunteţi ardeleni! După obiceiuri sunteţi regăţeni de-ai mei, pupa-v-ar moşu'!
Hai noroc!