Enciclopedia Dacica

joi, 13 februarie 2014

Sudiţi, Ialomiţa

  A doua carte a doamnei Ileana Hogea, sudiţeancă de-a mea. Las imaginile să vorbească dar nu promit că am să tac mâlc!





Imaginea de mai jos îmi dă apă la moară! Eu nu sunt barabă (străin pripăşit), eu sunt ardelean de viţă veche! :)



Părintele Ştefan era "părintele nostru", adică el venea de sărbători, el se îngrijea de sufletele enoriaşilor "din cartier"! Doamna Olimpia mi-a fost învăţătoare! Înaltă, cu părul alb, purtat cu coc, îi port respect infinit...

Şi noi stăteam "pe deal". La Alecu mi-am spart prima oară nasul, căzând din nuc! Tot acolo făceau şatră ţiganii.



 Nea Neculăiţă Bătrânu şi tanti Lenuţa erau oameni de serviciu la "şcoala mică", acolo unde am făcut primele clase, apoi ne-am mutat în şcoala mare, cu etaj... Nea Neculăiţă era înalt, slab, veşnic cu o căciulă maro pe cap, calm, mereu cu o vorbă bună. Eram şi rude, era unchiul cumnatului meu, nea Mitică Marinache. L-am sunat imediat pe nenea Mitică şi a râs, nici vorbă de provenienţă moldovenească a mamei lui, tanti Catirina, era născută acolo, în Sudiţi.


Şi eu am văzut paparudele, şi nu numai cele "organizate" în sat ci şi pe cele venite din alte părţi, cărora li se da mai multă credibilitate.


Şi Tata cânta "m-am născut într-un bordei" şi "lume, lume, soro lume"...


Au fost şi Educatorii (Dumitra Burlacu), Învăţătorii (Doamna Olimpia), Profesorii (Marina Andrăşanu, Ion Ionescu, Ionel Boteanu) şi Directorii mei (Costică Bucur şi Marina Andrăşanu).

Eee, şi la prima carte am comentat asta în gând, alde Hogea mâncau zilnic ceea ce eu nici nu visam de sărbători măcar...

*****
Aici e secţiunea strict personală!
Casa noastră






24 de comentarii:

  1. Imi e greu ,ca eu nu mai am casa parinteasca.Era departe si nu puteam sa o intretin.Ultima data m-am uitat lung prin cimitir,unde voi avea noua casa pe viitor.

    RăspundețiȘtergere
  2. hmm, să ştiţi că şi eu m-am gândit că mi-ar plăcea să mă dizolv în iarba verde de acasă dar nu cred că o să fie posibil.
    casa părintească mai există, în interior mai sunt puţine elemente din copilărie, curtea... s-a schimbat, şi vecinii, şi unele case din vecini...
    viaţa merge înainte, amintirea însă e căpoasă, o ţine pe-a ei...

    RăspundețiȘtergere
  3. Satra de tigani, paparudele ..... sunt secvente de care mi-am amintit citind ( atat cat ne-ai aratat) din cartea suditencei tale . Pe valea de langa casa parinteasca, tiganii caldarari isi asezau cortul. Imi amintesc ca de multe ori, mama aducea in casa cate o fetita din satra, o spala si ii impletea coditele. Nu am inteles de ce facea asta! Si paparudele . :) Hai ca devin melancolica si ma apuca dorul. De ce ni se face dor de locurile natale cand inaintam in varsta? Cand eram copil abia asteptam sa plec de acasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mie mi-a fost mereu dor de acasă...
      anii de internat au fost luuungi doruri călătoare...

      Ștergere
  4. tatăl meu era de pe lângă un sătuc situat între Amara şi Slobozia. si eu am amintiri frumoase acolo. una specială e aceea a cuiburilor de păsări construite în pereţii pământului argilos. nu ştiu cum reuşeau să facă asta. când se speriau şi ieşeau de acolo se întunea cerul, atât de multe erau.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. păi eu ştiu două feluri de păsări care cuibăresc în maluri de lut, prigoriile - cele mai spectaculoase păsări ale copilăriei, adevăraţi papagali (după colorit) şi lăstunii, nişte rândunici mai mici, care cuibăresc în malurile abrupte ale apelor.
      erau prigorii chiar la marginea satului, era o râpă galbenă lângă drumul spre grajdul pentru cai al CAP-ului, dimineaţa aduceam caii acasă şi seara îi duceam la grajd, aşa le vedeam zilnic zborul ca un curcubeu...

      Ștergere
  5. VA SALUT CU RESPECT PENTRU POSTARE! SUPERBA!
    POT SA O PREIAU ȘI EU? DESIGUR, CU CITAREA SURSEI.
    ȘTIU CA ESTE MUNCA DUMNEAVOASTRĂ, DAR CHIAR MI-A PLĂCUT MULT!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. sunt onorat de gândul dvs! evident că sunt de acord!
      şi eu am re-difuzat poezia dvs, "colind cu stea", de sărbători!
      cu respect!

      Ștergere
  6. Frumoasa postarea ta de azi, rascoleste amintiri !
    Noroc ca soacra mea traieste inca, deci o casa parinteasca mai este, a mea...... nu mai este de mult!
    Zi faina!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da, am plonjat, efectiv, în noianul amintirilor!
      bună dimineaţa!

      Ștergere
  7. am si eu o casa mostenita in Tandarei :), abia astept sa ajung primavara!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ţăndărei era legat indisolubil de "Ziua Crucii", adică târg unde ne dădeam în comedie şi mâncam vată de sticlă!
      Apoi a devenit gara de unde mă rurcam în trenul navetiştilor, acum e doar un reper printre amintiri!

      Ștergere
    2. am fost anul acesta de Ziua Crucii...ala nu mai este targ...nu mai are niciun farmec :(

      Ștergere
    3. atunci era singura distracţie a copiilor şi a adulţilor din satele din împrejurimi, era puhoi de oameni şi de căruţe, era distracţie şi târg de animale, era ultima zi de vacanţă!
      acum copiii îşi petrec vacanţele la munte (în Austria, nu aici!) sau în Egipt iar târgul e on-line!
      ce să se mai întâmple în Ţăndărei? :)

      Ștergere
  8. eu nu vreau casa parinteasca!
    eu vreau ca ai mei parinti sa se bucure de casa lor multi, da multi ani de acum inainte... :)
    sa ai seara faina!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nu e vrei ca posesie, dar ai vrea să rămănă aşa, neschimbată, cât vei trăi...
      şi eu mi-aş fi dorit asta dar constat că şi casele îmbătrânesc, îşi schimbă înfăţişarea, ca şi strada, curţile, vecinii...
      zi frumoasă să ai!

      Ștergere
  9. Frumoasa postare...O zi faina sa aveti :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. pentru mine este o felie mare din amintiri...
      zi faină şi ţie, Ciprian!

      Ștergere
  10. Felicitări pentru frumosul articol! Care m-a umplut de nostalgia locurilor natale. N-am mai fost pe la Sudiţi de foarte mulţi ani. Oameni buni, ca prin tot întinsul Bărăganului. Mai în glumă, eu nu zic "bărăgăneni" ci..."bărăgănoşi", căci sunt oameni vârtoşi, obişnuiţi cu traiul aspru, de stepă.
    Am auzit despre doamna Ileana Hogea Velişcu - cea mai mare specialistă a nostră în limba şi cultura chineză. Cred că lucrarea dânsei despre locurile natale este minunată. Oameni şi amintiri de demult...
    Este minunată să evoci locurile şi oamenii care ţi-au marcat viaţa. Nu trebuie lăsate uitării toate aceste "comori" de suflet.
    Mi-a plăcut tare mult articolul.
    O zi frumoasă în continuare! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. daaaaa, tot domnia sa, Doamna Ileana, a scris o carte prilejuită de comemorarea dirigintei dumneaei, de la Scoala Normală din Călăraşi, o carte în care am găsit Satul meu aşa cum era el în copilăria fragedă...
      am citit ambele cărţi cu sfinţenie!
      mi-am propus ca de Paşti să revăd mejeagurile natale!
      Toate cele bune, Alex!

      Ștergere
    2. Asa sa fie! Tot de Pasti am sa fiu si eu pe la Grivita natala. Destul de aproape de... Suditi!
      Numai bine si multa sanatate!

      Ștergere
  11. Impresionant!
    Si incerc sa-mi inchipui cum este pentru tine sau pentru alti "traitori" care sint departe.
    Buna dimineata!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. bine zici! efectiv m-am chinuit să citesc această carte! pentru că ori de câte ori ajungeam la pasaje descriptive ale satului, mintea o lua razna, ochii vedeau meleagurile, viile lui Pandrea, pomul lui Pascu, Teşila, lacul Ţiganului unde am una din cele mai fabuloase partide de pescuit, nu mai zic de paragraful cu nea Niculăiţă Bătrânu, parcă miroseam duşumelele date cu motorină, parcă vedeam aguzii uriaşi din curtea şcolii mici, stivele de lemne crăpate pentru iarnă, nisipul din curte, unde jucam fotbal în recreaţii... Doamne...
      bună dimineaţa!

      Ștergere