Re-Make

  Este un remake la postarea care a spart audiența, Make a garden! Din ea a fost extras (și) un single de succes, Ginerele anului. Din surse aflăm că soacra a pus piciorul în prag (are ciorapi cu jartiere, ca să remarcați acuratețea sursei și înălțimea pragului!) și a cerut să fie băgată în seamă! Ginerele - ca toți ginerii - s-a făcut luntre și punte și a mai obținut o pagină de publicitate aici! 

*****

Episodul II : O ZI DIN VIATA SOACRA-MI

A innebunit comuna Drumul Taberei. Cu locuitorii ei cu tot.

Peste tot, pe la colturi, prin parcuri, prin mall-uri, la coafor si mai ales prin berarii sau carciumi vezi numai grupuri-grupuri. Nu se mai face politica, nu se mai barfesc vecinii, nu se mai face can-can.

Toata lumea discuta numai despre concursul lansat recent de Cugirovision, “Ginerele anului”.

Toti vor sa se inscrie, isi fac planuri, procura recuzita si-si alimenteaza sperantele cu multa bere la halba sau la butoi.

Ceea ce i-a scos din minti este premiul cel mare: un sejur de o luna in Tinutul Cugiresc la pensiunea “Soacra de aur”, un loc exclusivist destinat in general numai soacrelor care vin aici sa-si depene amintirile si sa se laude fiecare cati gineri a avut si in ce fel i-a transat.

Totul este gratuit pentru castigator cu exceptia transportului, cazarii si mesei.

Iti dai seama ce fericire este sa stai o luna numai intre soacre, nu-ti mai vine sa pleci nici daca mai poti.

Vazand eu toata aceasta nebunie, am hotarat sa mai scotocesc putin prin arhiva si sa mai bag la juriu ceva material cu soacra-mea ca sa nu pierd din punctajul cu greu acumulat si sa nu cad de pe poll-position, sa-mi rup vreun  antricot sau chiar vreo 2-3 penticostale de firav ce sunt.

Despre soacra-mea pot sa va spun ca e destul de bine daca nu chiar foarte bine, daca e sa ma intrebati pe mine si nu pe ea.

M-am hotarat sa nu-i mai ciuntesc urechile si sa i le las sa creasca atat cat o vrea ea, ca sa auda toate cele, vrute si nevrute.

Mi-am dat seama ca este foarte greu sa infrunti o soacra cu atatea limbi intepatoare si pe deasupra si cu nu mai stiu cate ditamai urechile, precum  traditionalul orologiu oltenesc cu cuc si care da ora exacta din Calafat pana-n Caracal, adica in Fasia Praza.

In fine, a venit momentul sa-ti inmanez pelicula reportajului intitulat “O zi din viata soacra-mi”.

O mai veche zicala spune ca orice zi proasta se cunoaste de dimineata.

Cand soacra se trezeste cu limba scoasa si tepii zburliti, orice zi e proasta. Deci atentie cum iti trezesti soacra din somn si mai ales ce impresie ii faci inca de la prima ora.

Buna dimineata mama soacra!

Dupa ce ii dau binete, o scot pe soacra-mea pe pervaz la inviorare si sa traga si ea in piept o dusca doua de soare curat.

Dupa ce mama soacra se invioreaza si se primeneste oleaca, ii place sa asculte la radio Zu muzica populara de la ea de acolo de la Moldova.

Pentru ca nu am nici radio si nici zu trebuie sa lautaresc eu pe gratis.

Si pentru ca se considera frumoasa ca un trandafir, in fiecare dimineata ii cant aceiasi melodie in care ii elogiez aceasta calitate.

In treacat fie spus, seamana soacra-mea  cu un trandafir asa cum crede si Base ca ochii si privirea lui seamana cu ale lui Alain Delon.

Spre amiaza, cand soarele incepe sa-mi dogoreasca soacra exact in crestetul tepilor, o trag putin mai la umbra pe pervazul interior, nu care cumva sa i se usuce vreo limba ca dracu m-a luat. Apoi ii asez alaturi companiile ei preferate: pe fi-sa, “Limba miresei” si pe “Aloe vera” care dupa cum o cheama dar si dupa cum arata este un soi de verisoara .

Apoi mama soacra se pune pe barfit cu fi-sa si din cand in cand se baga in seama sa puna paie pe foc si uscaciunea aia de vara care-i la fel de tepoasa ca ale mele, se vede ca-s din neam.

Bineinteles ca cel transat si perpelit pe toate fetele sunt eu si ma bucur ca nu am in gradina si vreo tufa cu ardei iuti fiindca stiu ce i-ar fi trecut prin cap lui soacra-mea.

Din cand in cand le mai tai macaroana si o scot pe soacra-mea in compania unor cactusi mai in etate, mai seriosi si mai bine crescuti (unii au chiar vreo 25-30 cm. inaltime).

Ii spun ca nu am ce face fiindca asa e trecut in programul orar al S.S.G.-ului (sergentul de serviciu pe gradina).

Cu astia macar discuta probleme mai serioase de politica, de infrastructura, de evolutia globala a vremii, etc. si nu ma mai pune pe mine pe tocator.

Pe masura ce soarele scoboara sa-i lumineze la cap pe guvernantii nostri dinspre apus, la noi se lasa inserarea, dupa cum a stabilit si un celebru idiot contemporan cu noi dar mai ales cu ai lui si cu el insusi, care a filozofat prezidential ca “seara nu-i ca vara” sau cam asa ceva.

E momentul sa duc cactusii la culcare, mai putin pe soacra-mea care bineinteles, vrea la televizor. Se uita putin la telejurnalul de la Base 1 Tv ca sa o vada pe lenuta udrea cu care crede ca se aseamana ca doua picaturi (de vitriol as adauga eu). Adevarul este ca cele doua seamana foarte bine la tepii de pe limba si de pe picioare si mai ales la concentratia de celulita din zona muschilor bicepsi mamari si bucepsi dorsali.

Nu o las sa se indoctrineze prea mult aici pentru ca mai apoi  sa ma aia pe mine la cap cu maretele realizari din cele doua cincinale ale lui base, la care se adauga si cele din timpul crizei lui boc si ii propun sa cautam un film. Aici alta belea, nu vrea filme de pe hashbeo (eicibiou cum ar zice ea pi moldoviniesti), nici de pe hashbeo comedy, nici film-cafe, nici aixen, de aixen crime nici sa nu auda, nu vrea cu impuscaturi, nici cu bocanci sau alte chestii in gura, nu vrea nici politica si nici erotice daca nu-s cu base si lenuta, nu vrea nimic altceva decat telecinemateca de seara.

I-am explicat de fiecare data ca Impuscatu a fugit din tara cu elicopterul la Targoviste cu emisiunea asta cu tot. Ea nici sa nu auda, vrea telecinemateca de seara si nimic altceva, macar numai miercurea si apoi vinerea in reluare.

In cele din urma, am gasit cu chiu cu vai o solutie de abureala.

Chiar daca soacra-mea nu intelege scrisul prea bine, nu-i nicio problema. Ea pricepe totul pentru ca stie la perfectie mai multe limbi de mare circulatie rutiera: romaneasca aproximativa si moldoviniasca pura.

Dupa ce filmul se termina, incepe cosmarul meu. Nu vrea cu niciun chip sa se duca la culcare pana nu-i fac niste declaratii de buna apreciere si pana nu-i cant ceva, macar pana o ia somnul daca nu pana dimineata.

Eu nu am ce face si trebuie sa ma supun.

Dupa declaratia mea care care ii ciufuleste putin tepii si-i furnica radacinutele de placere, soacra-mea isi culcuseste latifundialul cat mai comod in locasul ei si se pregateste sa asculte cu multa pricepere afonica meritatele (zice ea) dedicatii muzicale.

Melodiile trebuie sa fie vintage de pe vremea ei, romantice, siropoase sau chiar zemoase ca sa-si aduca aminte de vremurile cand era mai tanara si bineinteles si mai frumoasa decat acum. Uita ca atunci statea intr-un ghiveci confort II de 10 pe 10 centimetri cu vedere la ghena iar cum i-am luat un confort I nemtesc de la Praktiker si am instalat-o chiar in penthause-ul bucatariei mele ca sa aiba viziune si auditie maxima.

Acest ritual nu se petrece nici anual, nici trimestrial, nici macar saptamanal. Nu nene, cosmarul acesta se petrece seara de seara de parca as fi un tonomat care merge cu gogonele in loc de fise. Tocmai de aceea, incep serata muzicala de fiecare data cu melodia Seara in care am modificat primul vers “Seara e un cosar” si i-am zis “Seara e un cosmar”.

Pana la urma, tare bine zice vorba aia ca rau cu rau dar mai rau fara soacra.

Pai sa vezi nene ce patesc daca soacra-mea nu mai vine pe la noi vreo doua-trei saptamani. Incepe sa ma ingrijoreze starea frigiderului si mi se pune o jelanie pe suflet si-o ghiortaiala in gaura stomacului mama, mama, mai rau ca un junghi concubinat cu o tuse.

Atunci pun mama pe telefon si-i cant soacra-mi “When I need you” un cantec din folclor de dor si jale, ca mi-i tare dor de ea si e mare jale in frigider, doar doar i s-or inmuia putin tepii de pe suflet si o trece pe la noi cu desagele pline de bunataturi, precum capra cu trei iezi cand o aducea lupul acasa de la Plazza Mall.

Dupa ce termin, soacra-mea ma biseaza si ma pune sa-i cant o alta melodie populara tot de la tara (din tara Anglia) doar asa ca sa-mi bag bine mintile in cap si sa nu o uit vreodata: “I can’t live without you”.

In fine, ca sa revin la programul de seara, cand vad ca soacra-mea incepe sa motaie, o urc usurel si o asez cu mare grija in penthausul ei de pe raftul cel mai de sus.

Si in felul acesta se incheie o alta istovitoare zi din biata mea pensie, dar nu inainte ca eu sa dau stingerea atat soacra-mi cat si vecinilor ei din gradina cu un cantec pe care l-am invatat in armata, cand un gornist canta stingerea si parca in clipa urmatoare venea altul si suna desteptarea.

 Semneaza de sub acoperirea de gradinar (ca tot e la moda),

MAKE fa-te-ca-greblezi.

P.S.

Nota informativa: Soacra mea nu se regaseste in aceasta fictiune.

Nu are nici sapte limbi intepatoare, nici opt urechi ascultatoare.

Poate doar ceva tepi pe picioare dar cu aia isi inteapa doar ciorapii sai cu jartiere.

Exista totusi si o asemanare cu soacra din aceasta poveste: cand gateste vreo  bunatate, vreo salata de beuf, cand face chiftelute sau sarmale moldovenesti cat sulul de la hartia igienica, cand face gogonele minunate mai ceva ca un pom roditor, cand face tot felul de prajiturele mai bune decat cofetariile lui Copos si multe alte cele, imparte totul cu copiii si nepotii cu mare si moldoveneasca darnicie, ca deabia de-i mai ramane si ei de vreo portie.

Si mai este un lucru adevarat: povestirea este o fictiune dar soacra nu.

Ea exista in carne, oase si tepi la tot pasul si peste tot in asta lume, doar ca nu este a mea. Este a altora, a tuturor si daca stau bine sa ma gandesc este chiar soacra ta.  

The End!

Ginerele anului

Data viitoare facem cunoștință cu... soacra!

Cugirul tăcut