“Amicitia vincit horas”
Veniți, prieteni, veniți și beți
și voi, lumini, deopotrivă!
V-am adus ceruri și dimineți
și luna cusută-n ogivă.
Veniți să privim din mansarde
cum păsari își varsă-n cer zborul,
cum steaua departele-și arde
și ploaia-și subție sus norul!
Veniți să privim prin ferestre
culorile vieții prelinse
din nuanțe de ocru, rupestre,
spre iernile albe și ninse!
Veniți, prieteni, azi v-am adus
inima-mi foșnind ca o frunză,
soarele meu pulsând la apus,
destrămându-se ca o pânză...
Și oare vedeți cum ciudate
trec stoluri de ore și tac
și porțile lumii mirate
cum timpu-n cenușă-l prefac?!
Cum secunde albe si lente
devin doar o grea înserare,
mâinile noastre transparente,
cum rămân într-o fluturare?!...
Trecută de căutările formale originalitatea autorului constă în exploatarea resurselor stilistice în limitele oferite de versul clasicizat. Nimic artificial în compoziție, totul tinde spre perfecțiune. Amicitia vincit horas subtilizată prin rafinamentele metaforice ale maturității gândirii poetice.
Mi-nu-na-tă! Privirea asupra lumii este amplă,"de pe acoperișul lumii", iar desfășurarea este impresionantă, de la tinerețea umanității (ocrul din peșteri - primele "semne" lăsate de om) și până la iernile finale... Metafore obținute prin inversiuni surprinzătoare, adică "simple și de efect", fără prețiozități, dar extrem de prețioasă în întreg! Respect, încântare, admirație!
Poezia este dedicată prietenilor/colegilor care, în ultimele luni, mi-au fost răpiți de molimă. Durerea e cu atât mai mare, cu cât unora le-am simțit moliciunea palmei în palma mea, senzație care mă bântuie și acum...Dar, amicitia vincit horas, rămân în memorie zilele și nopțile petrecute împreună, bucuriile și tristețile trăite împreună, discuțiile despre lume și lumi, despre viață și moarte. Si, cum zice Ex, moartea survine doar atunci când amintirile mor...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu