marți, 14 mai 2019

Ferment cultural



  Nu scriu eu, emoțiile trec direct din multiversul evenimentului încheiat în urmă cu câteva ore pe "hârtia" blogului!
A fost impresionant, un eveniment cultural în cel mai înalt sens al cuvântului!

  Doamna profesor Luminița Cebotari a lansat în Cugir, la Centrul Cultural, cartea "Fermentul expresionist în teatrul blagian". 

   Afișul spune totul despre invitați, eu vreau doar să-mi exprim bucuria pentru expunerile clare și plăcute, pentru prezentarea "de clasă" și despre publicul care a ascultat "ca în biserică" și a avut ce asculta!
Recitaluri de excepție!













  


 







 
  



 Felicitări, doamna profesor, felicitări, Centrul Cultural, felicitări, cugireni!

miercuri, 17 aprilie 2019

Războinicul și Poezia


    
     "am fost sigur că sunt un om bun
                                                          dar până la tine nu am avut dovada!"

Columna din om

  Încercăm să fim nemuritori! Visăm, dorim, ne zbatem, în lumină sau în spatele frunților! Zeii Olimpului sunt proiecții ale gândurilor noastre intime, reflectate pe pânza Posibilului sub forma legendelor! Unii reușesc, rămânând în Pantheonul umanității, alții încearcă toată viața, până când se retrag în capsula timpului, mascată într-o cutie lunguiață de lemn, purtând în suflet columna la care au trudit sub soare!
  Uneori ne intersectăm clipele, privirile și rămânem la suprafața ca de lac în lumină, fără să bănuim complexitatea luxuriantă a zbaterilor din adâncuri!
  Alteori judecăm greșit, victime ale prejudecăților! Cum poate avea aspirații stelare un zdrahon care ține în dreapta falxul și în stânga cupa cu vin? Care vorbește deocheat și persuasiv despre Femeia care-l privește și-l așteaptă? Pare sclavul clipei, un "carpe diem" perpetuu, un dac în eternă pendulare între curtea plină cu oi și viței, promisiuni ale unor mese pantagruelice, casa în care femeia este fuior, fior, furnal și făgăduință și incursiunile de dincolo de Istru, fie el apa cea lungă și lată dincolo de care sunt cetățile încărcate de posibilă pradă sau Istrul care desparte prezentul de trecut...
  Asta se întâmplă la vedere! În orele de taină, de dincolo de oameni, totul se schimbă, de parcă s-ar da de trei ori peste cap și iese la iveală Omul, scăldat în lumină, truditor la o Columnă în care se împletesc Istoria, Iubirea, Pasiunea, Ocrotirea, Lupta, Înfrângerile temporare, Speranța...
  Există un loc intitulat "1000 de gânduri" în care se văd fragmente ale Columnei, nu ca după o luptă pierdută, ci ca într-un atelier din care se va înălța Opera! Omul, cu mânecile suflecate, lucrează după un plan numai de el știut. Deși locul e deschis publicului, trebuie neapărat un ghid pentru a descifra mozaicul multicolor și reliefat, cel puțin până când tablourile disparate vor fi înlănțuite în logica finală, gândită de autor!
  Până atunci, avem un document cert care ne permite să aruncăm o privire dincolo de zidurile de piatră și fier, pe meterezele cărora veghează volume de istorie, un document în care omul și-a răsfirat gândurile: "La capătul celălalt al singurătății"!
  Poem într-un vers, metaforă și mâhnire, victorie împotriva singurătății și închinare iubirii, volumul de versuri tulbură și bucură în egală măsură!
Tulbură, pentru că pare un dezechilibru al logicii: un mânuitor al armelor de fier și al sculelor de șantier (de construcții sau arheologic) să fie surprins în posturi de sensibilitate! "Nu poți scrie istorie fără să fi scris vreodată măcar un poem.", mărturisește, pe coperta 4, autorul!

  Poezia care deschide volumul e... surprinzătoare! De mirare, nu? Autorul este un om al științelor, un om instruit, un om al efectelor logice! Disecția migăloasă a faptelor și perspectiva pluri-unghiulară îi sunt "la îndemână", le folosește zilnic! Poezia este despre alegeri, despre multitudinea posibilităților, despre decizii. Finalul e copleșitor și înălțător, pentru că acolo, în concluzie, e totul, pentru că acolo este EA, femeia, iubita, muza! Toate (aparentele) alegeri au fost predestinate, toate au împletit cărarea spre persoana iubită! "Dacă dragoste nu e, nimic nu e!", sau columna din noi, având acolo, sus, Iubirea!

  Al doilea poem e la fel de surprinzător, dovadă clară a lumii de dincolo de suprafața lucioasă, prin care privirea nu trece!
Este vorba despre creație? Despre predestinare? Prefer să dau citate cât mai puține, pentru a lăsa cititorului bucuria descoperirii, a autodescoperirii ori a desopeririide sine ori a autorului!
"Te citesc în gând
și îmi închipui paginile
acoperite cu răni mărunte
așezate rânduri"...
Citim iubita? Pare logic, iubita e numai a noastră, o citim în gând, departe de urechile neaveniților! În acest caz, iubita pare doar o speranță, trădată de durerea rănilor mărunte, sau durerea dorului, sau...
Citim cartea? Iarăși e logic, cartea și autorul sunt totuna, creația înseamnă răni...
Autorul se citește pe sine? Tulburător, posibil, copleșitor...
"Ochii închiși strigă după lumină", "gustul verde-amărui al paginii următoare", "te citesc și știu / că ai să scrii cartea asta / cândva doar pentru  / că eu te citesc deja"...
Mă opresc cu citatele, deși vitraliile de emoții strălucesc peste tot...
Închei cu o altă perspectivă: autoarea e Ea? Poezia este prezentată ca și cum ar fi scrisă de Ea? La fel de înălțător ar fi mesajul, cât de profundă e fuziunea celor doi, cât de mult se cunosc, se știu, cât de intensă e arderea, cât de mistuitoare e împerecherea care naște poezie...
Punct!
Plus admirație pentru versul modern, pentru grafica splendidă a volumului!
Felicitări, omule-columnă, Cătălin Borangic!




marți, 15 ianuarie 2019

Tezaur etnic


D-l Gicu Nedea are în responsabilitate două spații de excepție: cel cu tezaurul istoric și acesta, în care obiectele (ne)expuse ar face cinste oricărui muzeu!
"Oameni...", parcă se aude o șoaptă în spatele meu.

















Tezaur dacic


Oraș mic, pierdut pe hartă și printre dealuri, Cugirul respiră pe aparatele conexate la fosta Fabrică de Armament.
  Dealul Cetății privește mut oamenii care înjură fosta orânduire, dar au beneficiat "la greu" de locurile de muncă speciale, de salariile mari, de facilitățile medicale, de învățământul superior adus "sub nas", de atâtea oportunități ilegale prin care și-au mărit veniturile, clamând, în același timp, moralitatea și corectitudinea... "Oameni, aceiași oameni pierduți în micimea zilei..." oftează dealul, privind "ecologiștii" care aleargă pe toate pantele cu hidoasele lor 4x4, rupând solul, gonind sălbăticiunile, aruncând cu petarde prin poieni...

  Acolo, în vârful lui, Istoria așteaptă să se facă lumină.
Aici, printre noi, Istoricul tot fotografiază și tot încearcă să înțeleagă cine au fost cei ce au ridicat cetate pe creste...

  Istoria e acolo, sub iarbă, istoricul vine de departe să caute, să probeze, să apere, să demonstreze, doar noi suntem constanți, criticând zilnic ce au făcut și ce au spus vecinii, prietenii, dușmanii...

În spațiul protejat de care este reponsabil d-l Gicu Nedea avem un tezaur (aproape) necunoscut! "Dacii" care au lăsat în urma lor obiectele sunt de dinainte de Burebista, creionându-se ideea că aici, în Cugiria, au existat primele semne ale unui regat!

Las fotografiile așa cum sunt, poate dublate, poate prea multe, poate ca o mărturie a neputinței noastre de a ne coagula măcar în fața Istoriei!