Denunțurile de la Tărtăria

  Am citit cu ochii mari de uimire și cu mâna la gură, abia mascând nț-nț-nț-ul zvâcnit din spasmul cromozomial, despre mulțimi de super-calități care zac în noi, în noi ăștia, urmașii dacilor! NOI am răspândit scrisul în lume, NOI am inventat arhitectura, filozofia, religia, logica, hărnicia, frumusețea interioară, bunul-simț, NOI am lansat OZN-urile de la baza zamolxiană din Bucegi, noi, noi, noi...

  Inițial am fost circumspet, pentru că (încă) mă mir cum de nu vede nimeni moțul din fruntea noastră. Ba, spre rușinea mea, am respins ideea că Tăblițele de la Tărtăria reprezintă borna zero a civilizației universale! Nu mă criticați prea rău, așa sunt eu, "vreau dovezi"! Dar nici nu stau cu mâna întinsă, caut, compar, verific, întreb, zgândăr, cârcotesc...

 Spre exemplu, am zâmbit când cineva (persoană cu ștaif în mass-media din cercul zero!) mi-a spus că la vară merge să vadă casa în care s-a născut Dromichete! Dar mi-au lucit ochii când a continuat, spunând că locația respectivă este undeva în Ialomița! Știam eu (am țipat în interiorul meu), știam eu că undeva în mine sunt rădăcini superioare, că sunt mai moțat decât moțații, nu m-aș mira (dar deloc!) să fiu urmaș direct și să mă pună lumea, cu forța, moț-cocoț! 

 Zâmbiți? Nu e cazul, dacă inițial eu zâmbeam ironic la cei ce fabulau despre supremația dacilor, acum zâmbesc... ironic la vederea zâmbetelor ironice!!! 

 Am dovezi! La mama în curte (undeva în Ialomița) crește lipan! Vi se pare banal? Dar dacă vă spun că este lipanul pe care Dromichete îl folosea la vespasiană? E? V-am luat piuitul???

 Gata cu intoducerea, intrăm în miezul problemei! Am descifrat (iar!) tăblițele! Dar acum bazat pe noile informații și (MAI ALES) pe faptul că doar eu sunt în măsură, fiind posesorul lipanului cu miros dromichețian!

 Așadar (țineți-vă de scaun!) tăblițele sunt reale și reprezintă PRIMUL DENUNȚ!

 Se citește așa: "Io, pileatul Baziluz, am donatus una capra taraboss(tesului) Vâlcovizuz (stânga denunț) în vremea cînd bruma antingea angyospermele, ca să nu plătesc taxele pe coada prunelor"!

 Dixit!

Poiana cu gunoi

(teatru)
(piesă în mai mulți saci cu gunoi)
(orice asemănare cu realitatea este reală)

Decor

Urbe importantă, cu pretenţii. Cehi, nemţi, unguri au trecut pe aici, însămânţând adânc în ogorul eu-lui local mândria! No aşe! 

Mediu social

De veacuri s-au mişcat legănat, deal-vale, sus-jos, încât chiar Dumnezeu, când a căutat model pentru chip şi asemănare, aici s-a oprit! Albul zilei e inspirat din culoarea iilor, negrul nopţii din broboade şi veste! Iè!

Personajele

Aceleași.

- Adică? 

- Adică Mitică și Mitică.

- Aaaa, domnii de la Corso.

- Da, ei, adică noi.

- Mă gândeam că lași oleacă de suspans, să stea cititorul cu sufletul la gură, palpitațiuni, tensiunea 18 cu 10, mâna dreaptă pe tastatură, să dea "next page", mâna stângă pe telefon, 112 deja tastat, degetul deasupra butonului de apel, când tensiunea dramatică atinge paroxismul - degetul apasă pe buton, pac - vine salvarea, paramedicii se uită la brățara de pe mână unde scrie maaare "cititor blog Cugiria" și știu ce au de făcut...

- Îmi place introducerea asta. Parcă aș citi "Rinocerii" sau "Cântăreața cheală"...

- Ai citit platitudinile acelea?

- Le-am!

- Și?

- Îmi știi părerea! Dacă baciul Picasso își suflă nasul pe o hârtie A4, coala aia devine bon de tezaur, ascuns prin pereți. Dacă aș face eu același lucru, mâine mi-ai aduce portocale la stațiunea Cugir, secția psihiatrie...

- Ăăăă, ne depărtăm de la subiect!

- Care subiect?

- Stai așa. (dom' Mitică se întoarce spre tejghea, ridică un deget în aer, adastă câteva clipe ca o statuie a libertății decupată de pe tăblițele de la Tărtăria, își drege glasul). Dom' Lucian, se poate?

- Vineeeee! Patronul de la Corso iese din spatele tejghelei, se apropie de noi, știe că urmează o comandă colosală de aproape două beri, își păstrează pe față un zâmbet nedezamăgit și întreabă:

- Ce doresc distinșii noștri clienți?

- O bere și o apă plată!

- Îndatăăăă! Dom' Lucian dispare, miticii se adâncesc în scaune și în gânduri, așteptând să se tragă cortina.

Actul 1

(sau "Cu bâta prin Europa")

Pe scena facebook o mână de ardeleni jet-bejet defilează cu un proiect de ecologizare a zonei.

- Hai că asta-i tare, zice Mitică.

- Da, mi-a plăcut inițiativa și înaltul lor spirit civic...

- Chmmmm-chmmmm (își drege glasul, aparent nevinovat, Mitică (stați, celălalt Mitică!).

- Ce-i, mă, ți-a sunat a remember?

- Normal! Iar te-a apucat nevroza melancoidă de dinainte de...

- Măi, mă lași! Dacă te iei de mine, stai să te întreb eu: ăsta e umor sec? Ardeleni la ecologizare în Ardeal? Păi nu sunt ei, bre, moțul acestei țări? Nu la ei "lejea e leje"? La ei nu e gunoaie, bre! Și zic "nu e" răspicat, adică nu e nici măcar UN gunoi....

- Ioi! Ia uite aici!

- Tulai... Sigur nu e mâna KGB-ului, CIA-eului ori a opoziției?

- Nu! În credința ancestrală locală, pre-creștină, cică vin miticii din regat și aruncă gunoaiele pe aici uite-așa, de-ai dracului!

- Fugi, bre!

- Zău, bre!

- Noa dară... O hi f-un sâmbure de adevăr... Da' organili locale unde e?

- Cu bâta prin Europa... Când să mai aibă timp și de noi?

- Mda... Sireacul... Azi molf-molf-molf icre negre în Malta, mâine ghioghârț-ghioghârț-ghiogârț pizza napolitana taman lângă Stromboli, poimâine gâl-gâl-gâl șampanie în Champaigne, vai de bâta lui, sireacul...

- Oh, îmi dau lăcrimili dă jalea lui... Da' pozili când și uni...

- Azi, aici, în ograda lui vinereană! 

- Aici vreau să fac un comentariu!

- Zi!

- Am fost mințiți!

- Ioi! La alegeri?

- Nu numai!

- Ia s-aud!

- În basme!

- Adică?

- Păi în ce poveste ai citit tu de sutienul Ilenei Cosânzeana?

- Tulai... Stai să mă mai uit odată! Da, bre, ai dreptate! Uite acum văd că și zânele poartă chiloți...

- Firmă europeană. În spatele ei, gunoaie vinerene...
- Nu ai ceva optimist pentru finalul actului?
- Stai să caut... Ăsta e bun?

- Bun! Gata, cortina!

Actul 2

(sau "Cugirul e altfel")

- Altfel decât cine?
- Decât regățenii, normal! Aici, la noi în Cujir, lejea e leje și poliția locală te arde de nu te vezi!
- Zău, bre?
- Parol!
- Ăăăăă... Deci ecologizarea nu e pentru cujereni!
- Tulai, bate-te peste gură! Gunoaie, aici? Never!
- Never?
- Never-never, ne-ver! Dixit!
- Prosit!
- Noa, după așa o desfătare aici, la Corso, merem la plimbare...
- Pi uni?
- Valea Grușerii...
- Tulai, Ardeal pur 100%, aer curat, păstrăvi, oameni de ispravă... Hai, că amu mi-s nerăbdător!
- No hai!

  

- Ioi...
- Pssst... Hai să mergem. Am plătit, hai să ne furișăm pe ușă până nu se prind ăștia că suntem mitici! Ridică-ți gulerul! Hai....

Cortina

la rever

Am o grădină colorată prinsă-n reverul vieții gri
Și-n ea îmi odihnesc privirea și îmi plimb pașii, zi de zi.

Mă uit la mierla care iese în pragul unei crengi cu flori
Și își prezintă melodia, un jazz'n trill, compus în zori.
După o noapte de beție cu mere vechi și fermentate,
Cu părul punk, gelat în creastă și aplecat, țepos, spre spate,
Se-nvârte-n cerc, cu ochii umezi, un rotofei arici zburlit
Și las-o dâră-n ceața ierbii, ca marinarul amețit.
Niște furnici, iuți și mărunte ca niște boabe de piper,
Se-nșiruie pe trunchiul vânăt al unui corcoduș stingher,
Se-ndreaptă glonț spre grupul verde ca o ciudată catifea,
Să ia-mprumut de la afide îndulcitor pentru cafea.
De sub pământ, din măruntaie, se-aude-un huruit mai nou,
E cârtița, care deschide o nouă cale de metrou
Între cartofii puși la groapă și bulbii de topinambur;
Acum e-n vârf de moviliță și mustăcește împrejur.
Prin brazda cu salată verde, cu mâna streașină la ochi
Și transpirat de-alergătură, lăsând în urmă șir de stropi,
Un melc vitezoman și lacom, și durduliu și plin de fală,
Vrea să își umple coșul zilnic pentru dieta vegetală.
În colțul luminat de soare, un grup suav de mici cochete
Ce-și spun că ele sunt primule iar noi le spunem violete,
Cu fond de ten din țări străine și cu parfum de Givenchy
Se-nghesuie să se bronzeze în raza zorilor de zi,
Se sprijină de scăunelul uitat acolo, pe aleea
Unde-am citit, până-n spre seară, un nou articol din "Femeia".
Împarfumată, o zambilă stă tolănită sub lipan
Înconvoindu-și coapsa albă ca într-un nud de Luchian.
E liniște, e cald, e verde și e parfum de busuioc
De-mi vine, zău, să smulg o ceapă și să închin cu ea: noroc!

Îmi plimb din nou privirea, roată, prin locu-n care, zi de zi,
Mă simt înconjurat de farmec, departe de al vieții gri...