la rever

Am o grădină colorată prinsă-n reverul vieții gri
Și-n ea îmi odihnesc privirea și îmi plimb pașii, zi de zi.

Mă uit la mierla care iese în pragul unei crengi cu flori
Și își prezintă melodia, un jazz'n trill, compus în zori.
După o noapte de beție cu mere vechi și fermentate,
Cu părul punk, gelat în creastă și aplecat, țepos, spre spate,
Se-nvârte-n cerc, cu ochii umezi, un rotofei arici zburlit
Și las-o dâră-n ceața ierbii, ca marinarul amețit.
Niște furnici, iuți și mărunte ca niște boabe de piper,
Se-nșiruie pe trunchiul vânăt al unui corcoduș stingher,
Se-ndreaptă glonț spre grupul verde ca o ciudată catifea,
Să ia-mprumut de la afide îndulcitor pentru cafea.
De sub pământ, din măruntaie, se-aude-un huruit mai nou,
E cârtița, care deschide o nouă cale de metrou
Între cartofii puși la groapă și bulbii de topinambur;
Acum e-n vârf de moviliță și mustăcește împrejur.
Prin brazda cu salată verde, cu mâna streașină la ochi
Și transpirat de-alergătură, lăsând în urmă șir de stropi,
Un melc vitezoman și lacom, și durduliu și plin de fală,
Vrea să își umple coșul zilnic pentru dieta vegetală.
În colțul luminat de soare, un grup suav de mici cochete
Ce-și spun că ele sunt primule iar noi le spunem violete,
Cu fond de ten din țări străine și cu parfum de Givenchy
Se-nghesuie să se bronzeze în raza zorilor de zi,
Se sprijină de scăunelul uitat acolo, pe aleea
Unde-am citit, până-n spre seară, un nou articol din "Femeia".
Împarfumată, o zambilă stă tolănită sub lipan
Înconvoindu-și coapsa albă ca într-un nud de Luchian.
E liniște, e cald, e verde și e parfum de busuioc
De-mi vine, zău, să smulg o ceapă și să închin cu ea: noroc!

Îmi plimb din nou privirea, roată, prin locu-n care, zi de zi,
Mă simt înconjurat de farmec, departe de al vieții gri...