Nu cred că am fost pasionat de istorie în timpul școlii. Materia nu mi-a fost indiferentă, dar nici nu a făcut parte din grupul favoritelor.
Ascultam cu gura căscată povestirile tatălui meu despre război, din care s-a întors "sergent cu diagonală", îmi aduc aminte cum descria "manevrele" văzute de el în marginea orașului Constanța, la care era prezent și regele Mihai, ca să nu mai spun de perioada tinereții lui, când a fugit la București, să învețe "meserie", dar nu a răbdat scatoalcele patronului, programul prea lung...
Despre perioada în care au venit "comuniștii" nu avea cuvinte urâte. Și el, și unchiul Costică aveau argumente palpabile. "Comuniștii au pietruit șoseaua. Înainte, nu ajungeam cu căruța la Țăndărei, era noroiul până la burta cailor" și "Neam de neamul nostru nu s-a gândit că o să avem stâlpi cu becuri în sat".
Știu ce vreți să spuneți, "progresul ne-ar fi prins din urmă oricum, și fără comuniști". Da, dar asta o spunem acum, după atâția ani de școală și tehnologie.
Când eu am început să văd curtea copilăriei, anii 62, 64, să zicem, tata avea boi. Comuniștii i-au dat o pereche de cai. Adică erau caii CAP-ului, dar lucra cu ei. Era extrem de bucuros!
Și aici reacția este previzibilă, "toți sărăntocii s-au bucurat de colectivizare"! Da, așa este! Așa cum nu ne mai convine acum "votul universal", că "sărăntocii" nu știu ce să facă, dacă nu votează cum vrem noi!
Atunci eram doar săraci și bogați, acum suntem împărțiți și în "ai noștri" și "ai lor"...
Progresul a venit ca o avalannșă, am mai spus că după "revoluție" a fost o adevărată prăbușire în jurul tatălui meu, de la cai a ajuns să prășească un lot minuscul cu măgarul, după ce gloriile defilau pe întinderile câmpiei ar viile erau arate, prășite și stropite cu ajutorul tractorașelor și mai erau și irigate...
Da, dar eu aveam ceas cu șase melodii!
Și acum știu reacția, "un nostalgic, un incapabil să vadă realitatea, un..."
Așa să fie!
Dar să revin la istorie. Chiar mă uitam lung la tata cum a trecut el prin trei perioade istorice distincte, monarhia, comunismul și democrația!
Păi dacă stau puțin și privesc în urmă, am prins și eu două etape din trei!
Dar până acum a fost teorie. Vreau să mă refer la un lucru foarte concret!
De câte ori am trecut spre Alba Iulia, am făcut popas la Tărtăria, un loc aparte, cu o rezonanță îndepărtată în timp și spațiu. Sunt și impresionat când mă gândesc la bogăția de materiale arheologice găsite aici, la importanța acordată în mediul virtual celebrelor tăblițe, deși eu sunt încă neîncrezător, ceea ce am citit eu în vechiul Magazin istoric nu a fost niciodată combătut, adică ciudata lipsă de profesionalism a celui mai titrat arhelog care le-a găsit, sunt și dezamăgit când văd că "leagănul scrierii mondiale" este un câmp fără împrejmuire...
Eh, omul e sub vremuri, istoria e scrisă de cei puternici...
Eu vreau să punctez ceva și mai concret, gara!
Am văzut pagina de internet "Gări din România" și am realizat că și eu sunt un martor al istoriei. Ultima postare din acea pagină este despre gara Cugir, și îmi aduc aminte că prin 2012, 2013 m-am dus la gară cu aparatul foto în buzunar și i-am arătat șefului de acolo câte traverse am fotografiat eu fără acele șuruburi de prindere a șinei, ba unele putrede, că erau șuruburile în aer.
"CFR-ul este a doua armată", se zicea în tinerețea mea.
Reacția șefului de gară a fost siderantă! "Și ce treabă ai dumneata?"
Acum, că am ajuns la Tărtăria, am zis "hai să-i fac o bucurie administratorului de la "Gări din România cu niște poze "la zi"!
Cred că bucuria probabilă s-a transformat într-o uimire fără limite!
Uite cum se obțin ruinele istorice! mi-am zis.
De aici luam bilet!
Hopa! Iată că revine moda celor 3 R! O gară... refolosită!
Vedere înspre șantierul arheologic. Mi-a plăcut culoarea boziului, dar m-am gândit și la destinele îngemănate... "Timpul se grăbește" nu este metaforă, este realitate! Șantierul marchează o istorie de mii de ani, gara din spate a parcurs această imensitate temporală într-un veac!
Pe sârmele liniei electrice sunt grauri!
Poza asta chiar îmi place! Poetul scrie istorie sau istoria plămădește poeți?
Revanșa! În Bărăgan nu se face pălincă, dar ciulinii Bărăganului sunt și-n Ardeal!
Asta e gara, doar un acoperiș!

Monumentul este o investiție privată, gara este a statului...













