Pitagora și Cugirul

 

  Cugirul este un oraș mic, dar un oraș care ar merita mai multă atenție. Aspectul de oraș se datorează Fabricii de Armament, glorioasă în regimul trecut, o ruină astăzi...   

   Cugirul a pornit pe drumul transformării în oraș ca o colonie a fabricii. Oameni din toate colțurile țării au găsit aici o pâine (foarte) albă. Într-o fabrică în care lucrau aproximativ 20.000 de muncitori, imaginați-vă ce densitate de persoane cu studii superioare era! Ingineri, profesori la cele două licee, profesori la școlile generale, jandarmi, funcțuionari publici, etc... Să nu uităm că, într-o perioadă, aici se făceau cursuri de subingineri!

  Fabrica supraviețuiește în zona ATI a industriei, fiind cuplată la aparatele de oxigen. Toată intelectualitatea de care vorbeam este la pensie, bucurându-se de natura înconjurătoare și de liniștea atât de benefică!

  Toate bune până aici, dar ce facem cu tineretul?

  Întâmplarea a făcut să îl cunosc pe domnul Călin Curea, un pasionat al matematicii. Acum doi ani m-a invitat să particip (ca spectator) la un concurs organizat de Asociația Pitagora Cugir. E normal patriotismul local, dar într-un orășel cu un Colegiu Național (atunci) și cu o tradiție în matematică, premiile au mers spre Lugoj, spre Alba, spre zările din care au venit, cândva, părinții elevilor de azi! 

  Asociația Pitagora Cugir este înființată de o mână de cugireni inimoși, nu prea mulți, șapte la număr, dintre care cinci sunt activi aici, în localitate.. Premiile acordate sunt din fondurile proprii ale membrilor asociației! Respect! Pasul următor m-a uluit! Ei au sesizat că promovarea la bacalaureat, sesiunea 2020, a fost... discutabilă (formulare care să nu deranjeze), mai ales în rândul absolvenților Liceului Industrial nr. 2, liceu tehnic. Membrii asociației și-au propus ca săptămânal, sâmbăta, două ore, să ofere meditații gratuite elevilor acestui liceu. De aici povestea pierde în spectaculozitate... 

  Prezența la aceste meditații este... sporadică, formală, insignifiantă ca număr de participanți!

  Situația medico-sanitară permite prezența elevilor în sală, spațiul este modern, "profesorul" este "gata de luptă", elevii... au preferat varianta on-line! Știu "din sursele mele" că au pornit camerele (doar) patru elevi, punctualitatea fiind ceva desuet... 

  Îmi aduc aminte de profesorul de matematică din satul meu, domnul Ionel Boteanu. Nu cred să fi făcut meditații cineva, separat (de plătit nici nu putea fi vorba!), dar ne chema, după-amiaza, la școală, la cercul de matematică. Răspundea la întrebări, relua teoremele grele, rezolvam din Gheba și din Gazeta matematică... Am reușit la examenul de admitere în Liceul Militar Dimitrie Cantemir, Breaza, cu nota 10 la matematică, în anul 1978. Eram un elev obișnuit dintr-un sat din România, copil al unei familii foarte sărace din Bărăgan...

  La nivelul următor este perioada liceului. Ca să poți da examen de admitere într-un liceu militar, se făcea o selecție riguroasă. Note, comportament, starea de sănătate, "cazierul" familiei până la a nu știu câta spiță, evaluare fizică și psihologică. Apoi urma examenul, care avea inclusiv probe sportive și examinare medicală. De ce spun astea? Spre laudă? Nu, pregătesc terenul! Așadar, eram toți foști elevi buni și foarte buni din școlile generale! E, asta până când "am dat piept" cu profesorul de mate, domnul profesor Dumitru. După câteva minute de discuții generale, "ne-a dat un test", zicea domnia sa, adică trebuia să rezolvăm, pentru ora următoare, 7.639 de probleme și exerciții din toate domeniile parcurse ale matematicii! E, nu știu dacă asta e cifra exactă, dar atmosfera este! Nu mai era timp de vorbit, de citit, de uitat pe geam, de dor de casă, mate și iar mate!

  Și vine ora! Măiculiță... Ne scoate la tablă în ordine alfabetică. Nu știu dacă a luat cineva nota 5 sau 6, dar ploua cu observații dure, cu admonestări. Îmi vine rândul.

- Cum ai rezolvat problema 3.766?

- Ăăăăă... să vedeți.... ăăăă... nu am ajuns la ea!

- Aha! Dar 2.983?

- Ăăăăă... nici...

- Aha! 2.007?

- Ăăăă...

- Treci la loc! 2! Incredibil! 2, clar!

Și uite așa am început eu faimosul liceu...

  Din păcate, domnia sa a plecat după primul an. Printre prietenii din Facebook este și soția domnului profesor, așadar povestea este verificabilă. Următorii trei ani am făcut matematica la o turație extraordinară, "biciuiți" de domnul profesor Pântea. Scuzată să-mi fie lipsa de modestie, dar pe diploma mea de bacalaureat se poate vedea nota de la examen, 10. 

  Povestea se vrea melancolică. Îl privesc pe domnul Călin Curea predând în fața unei săli goale și încerc să înțeleg dacă noi, oamenii, am evoluat. Tehnica - da! Noi...