Nu aveam buletin de Cugir când l-am cunoscut și de atunci am rămas impresionat de ritmul vorbirii. Așa l-am trecut în telefon, Ion olteanul!
Îi din centrul Ardealului, dar am curajul să spun că este în primii trei pe țară la viteza de vorbire! Și, mai important, aud și înțeleg tot, ritmul nu deformează deloc partea importantă a cuvintelor, conținutul!
Știți cum ne salutăm?
- Salut, oltene! zic.
- Salut, ardelene! răspunde, cu un zâmbet întins sub ochii neastâmpărați.
De multe ori am trecut pe strada lui, de multe ori am fotografiat cabana. Poate că nu e nimic special în asta, cabana e în Cugir, nu pe râuri, cum au ceilalți. Specială e povestea lui, specială e priveliștea. Atunci, la primul popas în curte, cu berea pe masă, priveam dealurile, eram fascinat de priveliște și mă gândeam dacă voi fi suficient de norocos să ajun acolo unde îmi tânjeau privirile...
Acum priveliștea este în spatele pomilor fructiferi, Omul e același.
Ia să vedem despre cine e vorba (de fapt așa e în viață, când vrei să-l înregistrezi vorbind, are treabă! :) ):
Am depănat amintiri, am râs, am... pescuit! Da, că are heleșteu!
Așa-s întâlnirile frumoase, se termină repede. Dar se repetă des! Ioane, ține berea la rece!
