O umbră zăludă îmbracă pământul,
Pe crengi e de-un deget polei,
Și plouă și ninge, un vaer e vântul,
E noaptea de Sfântul Andrei...
Jivine de-a valma-n puhoi spre răscruce,
Cu ochii-n luciri de săgeți,
Un nour cu corbi parcă vrea să arunce,
Pământu-i brăzdat de orbeți.
În bezna înaltă un murmur începe,
Un glas ce coboară din cer
Și fiarele toate îmi par a-l pricepe,
E noapte, e spaimă, e ger!
Stau oamenii-n case-n genunchi, sub icoane,
Nu mișcă, nu suflă - statui!
Doar ochii își mișcă, măriți, spre topoare,
Spre candela prinsă-ntr-un cui.
Pe creste se-nalță - ca stânca! - bărboșii
Cu lupii cât niște viței,
E noaptea în care se-adună strămoșii,
E noaptea de Sfântul Andrei!
