Departe de lume, deși e în mijlocul "târgului", domnul doctor Aluaș toarce Timpul în fire lungi, colorate, din care împletește amintiri.
"Nu am mai ieșit din casă de cinci ani!" zice, plimbându-și privirea peste tablouri. Nu, nu are o problemă fizică, pur și simplu a creat un alt univers din cadre de timp decupate cândva și ordonate pe pereți ca într-un serial pe care vrei să-l revezi continuu.
Tot ce vedeți e făcut de mâna dânsului! Telefonul meu nu face poze faine în interior, dar mergeți "pe mâna mea", apartamentul domnului doctor e un muzeu!
Am băut câte o bere, sporovăind, domnul doctor, Billy și eu. A rămas promisiunea că ne vom revedea în alte condiții de timp și de lumină, plus participarea (măcar cu tablouri!) la evenimentele viitoare de la "Capșa"!
- Care e primul tablou? întreb.
- Acesta!
A trebuit să ne despărțim, deși aș fi dorit să-mi plimb privirile pe fiecare pânză.
- La revedere, domnule doctor, și multă sănătate! Pe curând!