Nu știam pe nimeni celebru în familia mea. Dacă aș face un clasament, o piramidă, o ierarhie, tata ar fi primul. Firesc, nu trebuie argumentat. Țăran (foarte) sărac, o droaie de copii, primar și pușcărie - ambele în timpul acelui regim. Ba de două ori pușcărie, de două ori nevinovat... Fugit de acasă, "de la plug", la București, să învețe meserie, nu a suportat atitudinea patronului și s-a întors în sat. Mama plecase de mică la Constanța, lucra la o filatură, la o vârstă fragedă. Greutățile au fost prea mari, s-a întors în sat. Tata și mama s-au întâlnit, s-au plăcut, s-au luat. Bunicii din partea tatălui erau înstăriți, poate chiar mai mult de atât. Nu au agreat deloc apropierea lor, nu i-au ajutat. Tata și mama au construit singuri casa în care au și murit.
În urmă cu câteva ore vorbeam cu sora mea cea mare, adică rămasă "cea mare", Lenuța, prima născută, fiind și ea urcată la ceruri. Tata o trimitea pe Lica (sora cu care doar am vorbit) să doarmă cu bunica, pentru că era singură, bătrână, neputiincioasă... Celelalte nurori și nepoate nici nu voiau să audă de așa ceva. Ce înseamnă dragostea pentru părinți!
Frații tatălui meu au avut altă viață. Unul dintre ei, unchiul Mitică, a ajuns în Ploiești. Am trecut pe la ei în drum spre liceu, trimis de tata, normal. Mergeam la Breaza, la liceul militar. Locuiau la casă, aveau o situație materială de neimaginat pentru mine, unchiul era un fel de mahăr la o fabrică de mezeluri... Noi mâncam iaurtul pus într-o strachină, în mijlocul mesei, cu furculița, dacă primeam linguri probabil că nu apucau toți...
Când am început să pricep lumea, fratele meu, Nicu, și sora mea, Sica, erau elevi în București. Dădeau "ceaiuri" acasă. Îmi aduc aminte de un astfel de eveniment. Era vară. Tata a cărat cu căruța vreo două zile stuf verde, adus din luncă, adică de foarte departe. A împlântat patru pari de salcâm în curte, în pătrat, apoi a bătut scânduri sus, la vârful lor. De scânduri a legat mănunchiuri de stuf, obținând un fel de scenă, sau de cameră, sau de ring de dans, ce vreți. Nicu și Neluță, un vecin, au tras cabluri și au montat becuri. Acolo s-a ținut "ceaiul" respectiv, o minunăție!
Ziua, în curte, se adunau frații, verii, vecinii, prietenii. Pe o scară sprijinită de peretele grajdului s-a așezat Nelu. Subțirel, înalt, elegant, păr drept, cam lung, cu o chitară în brațe, a tăiat respirația tuturor interpretând O-bla-di, o-bla-da și Yelow submarine. A cântat el mai multe, dar eu atât mai țin minte, poate că doar pe acestea le știam de la difuzor.
Când se întâmpla? Undeva, între '65 și '70. Imagine rămasă pe cortex. Nu știam nimic despre Nelu, era vărul nostru din Ploiești și atât. Nici nu l-am întâlnit când am fost în vizită. Nici nu am mai auzit de el, până în această vară. E plecat și el, dar a lăsat în urmă o moștenire admirabilă. Am citit cu nesaț poeziile, am căutat pe youtube informații despre formațiile rock în care a evoluat, aș vrea să-i văd picturile...
Nici surorile nu știu mai multe, dar e suficient să pot prezenta un personaj celebru din marea mea familie, Nelu din Ploiești!
