Tablou mural de Cristi Pascal
Am participat la un eveniment organizat de Biblioteca Județeană "Lucian Blaga" din Alba Iulia, eveniment desfășurat în Cugir, la Centrul Cultural. Evenimentul s-a intitulat "Raftul cu cărți". Am fost invitat să particip.
Afișul evenimentului nu era detaliat, nu avea un program, cine vorbește, cine cântă, etc. Am fost sigur că e vorba despre cărțile cugirenilor, altă posibilitate nu avea loc în mintea mea.
Mi-am schițat câteva idei pe un bilețel, în varianta în care aș fi avut ocazia să iau cuvântul și am mers acolo.
La intrarea în sală, prima surpriză! Cărțile erau aduse de la biblioteca județeană, autorii erau diverși, nici vorbă de scriitori din județ, cu atât mai puțin cugireni...
Participarea a fost aproape derizorie, dacă nu numărăm cele două clase de elevi aduse în sală. Dintre cei cu manifestări publice într-ale scrisului au fost prezenți doamna Maria Tirenescu, Maria Trif, Emilia Muntean și subsemnatul.
Doamna Daniela Floroian-Barb a condus lucrările și s-au conturat două direcții:
- ar fi trebuit să fie un fel de dialog, un fel de îndemn pentru tânăra generație, un fel de întâlnire cu scriitorii, pentru a devoala, să zicem, tainele scrisului;
- a fost un laudatio către/despre/pentru Maria Trif, care avea discursul pregătit și care a fost rugată să participe la evenimentele organizate de bilblioteca județeană și la întâlnirile Uniunii Scriitorilor, filiala Alba-Hunedoara.
Argumentele au fost două: "Sunteți ceea ce trebuie!" (S. S.) și "A scris patru cărți de poezie!" (D. F.B.)
Evenimentul a fost filmat și publicat pe youtube: https://www.youtube.com/watch?v=aWPuBLLpPAg
Nu e nicio problemă, Doamne-ajută, Maria Trif este un poet cugirean cu un succes deosebit la public, așa că orice evidențiere trebuie să ne bucure pe toți. Mă așteptam ca argumentele promovării să fie bazate pe opera literară, pe limbajul poetic specific al poetei (da, există acest limbaj care atrage atenția și pătrunde adânc în suflet), pe articolele din presa de specialitate care o remarcă, pe scenele și emisiunile care au dezbătut ascensiunea fulminantă și, nu în ultimul rând, premiile obținute cu volumele publicate sau alte forme prin care poeziile ei au fost în luminile rampei, pe plan local sau mai larg.
Una din două: ori este valoare, ori este un traseu favorizat...
Repet, să dea Domnul să ajungă "Poetul Cugirului", ar fi o onoare și pentru mine, m-am ocupat de două dintre volumele publicate și creșterea calitativă este vizibilă, ca și corectitudinea scrierii.
În cuvântul meu, rostit după ce moderatorul a întrebat "Mai dorește cineva să ia cuvântul?", m-am întrebat de ce nu sunt în sală cele două "extreme" ale vârstei scriitorilor cugireni, Eva Curea și d-l Drăgan, am vorbit despre meritele doamnei Maria Tirenescu, un scriitor prolific și încărcat de mențiuni literare și de volume premiate, m-am întrebat de ce la noi nu există o asemenea formă de promovare a lecturii, "arătând cu degetul" spre cei doi "grei" ai literaturii naționale, Dorin Uritescu și Flaviu George Predescu, personalități care ar putea pune umărul la promovarea scrisului cugirean merituos, în concepția mea.
Am uitat să menționez autorii de la Centrul Multifuncțional, Emilia Muntean și Drăgan Vasile, am uitat să-i menționez pe cei care s-au retras de pe "scenă", autori cu care am dialogat în timpul vieții lor, Ioan Dinardeal (pr. Ioan Olteanu) și Ioan Stănilă, deși îi notasem pe bilețel, dar nu l-am folosit...
Fotografiile sunt în ordinea alfabetică a autorilor.
Să ne citim sănătoși!