Drumul până la Sebeș este o desfătare a ochiului. Valea Mureșului ține în brațe pământul negru al Câmpului pâinii, stând la taifas cu poalele molcome ale Apusenilor, care par brodate în bobul mărunt al florilor din livezi și pătate de lumina rătăcită, întoarsă din pereții și ferestrele caselor hoinare prin noianul de verde.
Marama cerului se cutează în norii de vară.
Merg la cenaclu. Am emoții. Ultima oară am participat prin 1981, pe când eram ca un ghem de lavă. Aici, în Cugiria, iubitorii de litere stau în balansoarul tihnei ori sunt mulțumiți de ploaia de inimioare sau pupicei din paginile de socializare, unde nimeni nu spune nimic ci dă like la poezii cu grosolane erori gramaticale ori cu expresii fade, scrise și rescrise de toți liceenii, de-a lungul mileniilor.
Merg la cenaclu. Lava din mine e un ghem de cenușă gri.
Majoritatea participanților (de fapt "participantelor"!) sunt de vârsta mea, ceea ce face mai lejeră emoția prezentării.
Primul grup de poezii ascultate mă captivează în vraja melodiei. Nu aud nimic, nu percep niciun cuvânt, sunt ca Ulise, țintuit sonor! Ca un dans al ielelor, cuvintele se împletesc în funii de admirație și mă scaldă. Da, e ca o ploaie de vară în mijlocul miriștii de grâu, când stropii mari și calzi lasă dâre curate pe picioarele pline de praf și-mi alină buzele crăpate. Nimic nu e de mirare, ascult Pink Floyd ca pe Sfânta Liturghie, nu cunosc bob de engleză dar simfonia de sunete și voci mă transportă într-o altă lume! Așa a fost și recitarea!
A doua doamnă deja mă intrigă. Vers lung, melodios ca o seară pe deal, nicio sincopă, niciun cuvânt care să trezească aprigul cârcotaș din mine! Nicio prețiozitate modernistă. Dicție de catedră! Doamna care a recitat anterior poate declama pe orice scenă, își folosea vocea cu o măiestrie rară. Doamna de acum citește în cenaclu, prezentând creația și nu dominând auditoriul. Nimic de obiectat, dimpotrivă! Mă înclin!
Doamna Maria Postescu face trecerea de la farmecul doamnei Camelia Tincu și acuratețea doamnei Cazan Viorica la un alt nivel, acela al interiorizării, al dialogului cu El. Da, mi-ar fi plăcut să am ciornele în mână, să le pritocesc, am întâlnit ecouri din psalmii arghezieni, a fost un dialog dar nu rece și didactic ori clocotitor-dominant, ca la Costache Ioanid, nu, un dialog lejer, ca de la Om la om, ca o persoană care își varsă of-ul în timp ce toarce, nu oficial, cu patrafirul pe cap. Întregul a fost o stare de spirit ușor resemnată, spre acceptarea luminos-tristă a marii treceri.
Din păcate, aici clepsidra a rămas fără nisip! A trebuit să ne întoarcem în Cugiria. Pe doamna Rodica Plop o voi asculta cu ocazia următoarei întâlniri.
Vă mulțumesc, Doamnelor, pentru ora de tinerețe spirituală pe care am petrecut-o împreună!
P.S. Am avut deosebita plăcere să o întâlnesc pe doamna Hera Mariana. Cu domnia sa am discutat, virtual, cu ocazia unei expoziții inedite!
http://gramofon-gramofon.blogspot.ro/2013/01/expozitie-de-ganduri.html
