La cumpăna anilor

E timpul amintirilor frumoase!

Stau zilele trecute în șirag

Ca o ghirlandă strălucind în brad,

Ca și fotografiile prin case!

 

Deși la tâmple am argint din stele,

Deși mai scurte zilele îmi par,

În ochi îmi arde viața ca un jar

Iar inima mi-e stol de rândunele.

 

Încă un prag vom trece. Ca o rugă

Să ne-nchinăm pentru acei ce-au fost,

Să fim mai buni și să vorbim cu rost,

Să bem, încet, un vin de viață lungă!

Din copilarie...

Aho, aho copii şi fraţi

Aho, aho copii şi fraţi,
Staţi puţin şi nu mânaţi,
Lângă boi v-alăturaţi.
Şi cuvântul mi-ascultaţi.
 
Ia mai mânaţi, măi, hai, hai...

S-a sculat mai an,
Bădica Traian
Şi-a-ncălecat pe-un cal învăţat,
Cu şeaua de aur,
Cu nume de Graur,
Cu frâu de mătase,
Împletit în şase,
Cât viţa de groasă,
El în scări s-a ridicat,
Peste câmpuri s-a uitat,
Să aleaga-un loc curat,
De arat şi semănat.
Şi-a pornit într-o joi,
Cu un plug cu doispreceze boi.
Boi boureni,
În coadă codălbeni,
În frunte ţintăţei,
 
Ia mai mânaţi, măi, flăcăi, hai, hai...

La lună, la săptămână,
Îşi umplu cu aur mâna.
Şi el vru să vadă,
De-i dete Dumnezeu roadă.
Era-n spic cât vrabia,
Era-n bob cât trestia.
 
Ia mai mânaţi, măi, hai, hai...

Traian iute s-a întors
Şi din grajd alt cal a scos,
Un alt cal mai năzdrăvan,
Cum îi place lui Traian,
Negru ca corbul,
Iute ca focul,
De nu-l prinde locul.
Cu potcoave de argint,
Ce dă sporul la fugit.
Traian iute-a-ncălecat,
La Tinchin a apucat
Şi oţel a cumpărat,
Ca să facă seceri mari,
Pentru secerători tari.
Şi-altele mai mititele,
Pentru fete ocheşele
Şi neveste tinerele.
De urat, am mai ura,
Dar mă tem că va-nsera,
Pe aici, pe la dumneavoastră,
Departe de casa noastră.
Şi ne-aşteapte şi-alte case,
Cu bucate mai gustoase,
Cu pâine caldă pufoasă,
Cu vinul de viţa-aleasă,
Cu cotnar de Drăgăşani,
La anul şi la mulţi ani!

La multi ani, dragilor! Eu am venit cu "oratzia" (asa se numea, in satul meu, acest plugusor, si avea si o usoara variatie a versurilor, spre exemplu: "la moara la Hartza-partza / Un` se macina taratza"...), tot eu as vrea sa va daruiesc "mere sau bani", daca s-ar putea!
Sa ne intalnim sanatosi anul viitor!

Petrecere de Revelion

ia loc, Singurătate!

ia loc, Singurătate!
e frig, în această viaţă de imagini şterse.
exil nostalgic, cetate episcopală ne-a prins.
ţesem pânza clipei mohorâte 

rembrandiind ca-ntr-o stampă.

avem deasupra stele, dedesubt întrebări.

suntem împovărate de ceaţă,

uneori de cîte un zbor,
sub poarta inimii, sub ninsoarea ei.

ochii proptiţi de aer, pleoape,
între cuvinte, norii cu ochi vii

ne poartă la tâmpla unui cer îngândurat.

ia loc, Singurătate!
nu suntem singure, pe câmpiile de gheaţă 

o lume de lacrimi se stinge,

sub gânduri arhi-tectonice eterne,

ca moartea piramidei 

o tristă privire ne-apasă, ne frânge!
aprindem lumânări ! 

Elena Toma

De ce "Cugir"

La aceasta intrebare, pusa de Doamna Elena Toma, raspund:

Cu gratia si al sau gir
Cum ca-n Ardeal posmagii-s moi
M-aduse-o doamna in Cugir!
Dadui de Dracu`! Chiar de doi!!!

Colind

Colind cu stea
Ionel Muscalu
Te tot caut stea de cer Cu beteala albă-n ger, Cu beteala roşă-n sânge Cine stă şi cine plânge. Te tot caut stea de humă, Om de lacrimi şi de mumă, Om de cer şi om de stea După mare mila Sa. Te tot cat, să te-mplinesc, Stea de gerul pământesc, Să-mpletesc cerul cu huma, Să aduc în pântec muma, Să alăpteze stea de sus, Pruncul cel venit ce nu-s, Să lipească huma mea De împărăţia Sa, Să lipească cerul meu De iubire şi de-s eu, Să aducă mai în mine Cerul, huma, limpezime, Ca să pot Să-L spun pe El, Dumnezeu şi Prunc şi Cel Dăruit să dăruiască, Născut ca să ne iubească. Stea de cer şi Stea de humă Om din Tatăl nu din mumă Om din ceruri ca şi noi Doamne, adu-ne înapoi!   http://ionelmuscalu.blogspot.com/ 

Seară de decembrie

Există în decembrie o seară
Ce-a-nveşmântat cu taine-adânci hermina.
Desferecată şi-a uitat hodina
Şi-n cuget viu un timp imens măsoară.

Uităm vrăjiţi neliniştea şi vina
Şi pacea clipei peste frunţi coboară.
Ard ceruri vii în geamăt de vioară;
Cu mierea tainei s-a-nvelit albina.

Când se aştern brocarte de sfinţire
Pe rumenul colac stropit cu vin
Şi pe-un colind venind din nemurire,

Se-aprind uimiri la care-n veac mă-nclin,
Atunci mă nasc în staul cu iubire
Primind o stea prelinsă-n noi divin.

Adrian Munteanu  

Baraba

Baraba
      (Costache Ioanid)

Ai auzit vreodată, prietene, de Mine,
Pe când în largul lumii cutreerai semeț,
Pe când, cu lănci și scuturi, cohortele străine
Te căutau să-ți ceară al vieții tale preț?

Ai auzit vreodată, prietene, de Mine,
Când floarea tinereții își scutura podoaba?
Ca să te scap de lanțuri, de moarte, de rușine,
Eu am murit pe cruce, în locul tău, Baraba...

Eu răsădisem pacea, tu semănai furtuna
Și pe-amândoi mulțimea ne-a pus pe un cântar.
Minciuna cea din umbră alese-atunci minciuna,
Tâlharii cei cu vază cerură pe tâlhar.

Puteam să zbor din lume, sătul de-a ei urgie
Și-atunci mulțimea oarbă te-ar fi cerut degeaba.
Dar M-am gândit la tine, privind spre veșnicie,
Și am murit pe cruce, în locul tău, Baraba...

Te chem și astăzi: Vino și vom străbate norii!
Te-am căutat cu lacrimi prin spini și bolovani.
Dar vremea e târzie. Mijesc pe dealuri zorii
Și ceru-ntreg te-așteaptă de două mii de ani.

De-ai ști ce neagră noapte și ce adânc fierbinte
Va fi când suferința nu va cunoaște graba...
Vei plânge totdeauna și-ți vei aduce-aminte
Că am murit pe cruce, în locul tău, Baraba!

Amintiri - Obiceiuri de Crăciun

Bineînțeles că este vorba despre obiceiuri din tinerețea mea; nu susțin că sunt "cele adevărate", spun doar că le trăiam de parcă eram în mijlocul unei supernove!

În timpul "mesei de Crăciun" mergeam cu steaua! Nu descriu "obiectul", dar vreau să aduc aminte că în plină "asuprire ateistă" steaua era împodobită cu "poze" reproducând icoane (decupaje din calendarele ortodoxe), de o frumusețe uluitoare! Paranteza: nu eram certați pentru că mergeam la biserică, pentru că ne împărtășeam sau pentru că ne închinam! Am închis paranteza!

Am avut norocul de a face liceul "la internat", ceea ce a însemnat un puternic "site" de socializare. Așa am avut ocazia să văd că puteam fi prieteni chiar dacă eram diferiți! Așa am văzut și că în satul meu "colindul stelei" era diferit față de cel auzit la colegi sau citit în manuale sau cărți de etnografie și folclor.

Încerc să îl reproduc. 
Precizare: colindul era un fel de piesă de teatru, eram trei colindători, fiecare cu text propriu, într-un dialog închegat.

Colindătorul 1:
Eu sunt Irod, Irod împărat
Care pe-un cal alb am încălecat
Sabia în mâna dreaptă am luat
Și în Bethleem când am intrat
40.000 de prunci am tăiat
Dar pe Cristos  tot nu l-am aflat!

Colindătorul 2:
Ho, Iroade, Iroade, 
Că nu s-a cutremurat pământul de frica ta
Și nici de-a mea
Ci de-a lui Dumnezeu
Că El e cel mai mare Împărat!

Colindătorul 3:
Dat tu ce crai mare ești
De tot cânți și povestești
Și nouă nu ne spui cine ești?

 Colindătorul 1:
Eu sunt Craiul crailor de la răsărit
Căruia prin stea mi s-a vestit
Și prin stea mi s-a arătat
Ca s-a născut un mare Împărat!

Colindătorul 1:
Prin ce s-a arătat?

Colindătorul 2:
Prin cântări!

Colindătorul 3:
Ia să vedem!

Toți trei:
În orașul Bethleem
Veniți, boieri, să vedem
Că aseară s-a născut
Mesia cel de demult.
S-a născut pe fân uscat
De îngeri înconjurat.
Din Fecioara Maria
Și din neamul lui Avraam.
Din sămânța lui David
Întru duh s-a zămislit.

Trei crai de la răsărit
L-a 'nchinare au venit
Daruri scumpe aducând
Și către Cristos zicând:
Culcă-te, Împărat ceresc
În staul dobitocesc
Îngerii Te-or lăuda
Și mărire îți vor da.
Slavă întru Cel de sus
Și pace pân' la apus.

La anul și la mulți ani!


Închei, spunând că atunci, demult, atât de demult încât pare poveste, mi-am cumpărat din banii strânși (prima dată în viață!) un glob strălucitor ce se punea în vârful bradului și o carte, "Chira Chiralina"!
Brad nu aveam, dar de atâtea ori văzusem globulețul acela în vitrina librăriei încât nu am rezistat...

În preajma sărbătorilor

  În satul meu era mai simplu. O singură odaie, timp de iarnă. O lampă cu gaz prinsă de un cui în perete, la mijlocul lui, să fie lumină peste tot... Mama se învârtea in jurul plitei, mestecând prin oale, săltând capacele sub care erau ținuți prizonieri balauri înfricoșători, care șuierau și aruncau aburi pe nări de câte ori aveau ocazia... Mai adăuga ceva, mai scotea ceva, murmurând descântece sau vrăji, niciodata nu am știut... De sub oale ițeau limbi subțri, roșietice, croind pe tavan arabescuri amețitoare de aur înflăcărat, și plita era în întregimea ei altarul magic al mamei, unde zilnic se făceau sau desfăceau tainele casei...
  Tata croia cojoace din piei de oaie, cu gesturi largi, îmvârtind și răsucind blănuri mai albe sau mai sure, maronii sau bălțate, micuțe sau uriașe, cât pentru Sfarmă-piatră... Noi eram împrăștiați prin cele două paturi, care cu abecedarul, care cu caietul de teme, cu ochii cu diagonala de un țol, absorbind imagini, vise, gesturi și culori. Când ultima carte de școală se închidea, apăreau poveștile, călătoriile, războaiele și domnițele pe la creneluri. Încet, încet, cobora liniștea din tavan, ca un păianjen pe firul timpului... Difuzorul se culca și el, cu promisiunea de a fi primul treaz mâine. Respirația ușoară a somnului se întindea prin cameră, lăsând de veghe fața prelungă și tristă a icoanei, deasupra unui sâmbure de lumină primit de la pitici, probabil, pentru că era prea mic și nu se stingea niciodată...
Doar câinele patrula prin ger, spunând pe limba lui că "e liniște în cetate", bucuros că nu trebuia să poarte și felinar, luna cât mămăliga de sărbători fiindu-i tovarăș de nădejde...
  Satul dormea, răstignit pe coasta de nisip, străjuit de copaci pietroși, visând la sărbătorile de iarnă…

Colindul meu

Ahoo, ahoo, prieteni dragi

De aici sau de departe,

Pentru voi eu am în sac

Rânduri scrise pe o carte.

Vă aștept de Moș Ajun

Să mă colindați frumos.

Eu în traistă-am să vă pun

Zâmbetul și-un gest duios!

Mai sunt “moș” câteva zile.

Am să mă retrag tiptil

Iar în anul care vine

Voi fi iar, ca-n vis, copil…

                 Crăciun fericit!

Autobiografie

SATUL
__________
Locul unde nu se întâmplau minuni. Pentru că ele coexistau. Cu satul. Cu albinele lui, ca niște oameni mărunti, ghemuiți, șlefuiți de trudă, dar având sub sprâncene universuri și sub tălpi eternitatea...
Ce este satul?
Este o ființă fabuloasă, cu umerii pe dealul de nisip, cu gleznele mângâiate de stuful din luncă...
Pietre nestemate îi îmbogățesc strălucirea tainică: școala, biserica, primăria, casa preotului, căminul cultural, dar și  “casa nebunului”, văzută mereu de pe partea cealaltă a străzii, cu frică și curiozitate fără sfârșit...
Ființa asta fără chip are mii de chipuri... Frumoase ca fetele crude, stimate ca femeile, ghemuite ca bătrânele, semețe ca salcâmii, umile ca troscotul...
Și ce transformări permanente în nemișcarea cosmică! Satul a început ca un pâlc de case, înconjurat de miriști, de vânturi tăioase și de oi împrăștiate ziua și adunate de amurguri...
Apoi s-a lungit, s-a lățit, răspunzând soarelui din reflexii ale acoperișurilor de tablă albă, dupa ani de "căciuli" de paie cu vrăbii și streșini cu rândunele...

Prima postare

Ajutat de doamna Olga Morar, a luat ființă acest blog!