Enciclopedia Dacica

vineri, 23 decembrie 2011

Autobiografie

SATUL
__________
Locul unde nu se intampla minuni. Pentru ca ele coexista. Cu satul. Cu albinele lui, ca niste oameni marunti, ghemuiti, slefuiti, dar avand sub sprancene universuri si sub talpi eternitatea...
Ce este satul?
Este o fiinta fabuloasa, intinsa pe o parte, cu umerii pe dealul de nisip, cu gleznele mangaiate de stuful baltilor...
Pietre nestemate ii imbogatesc stralucirea tainica: scoala, biserica, primaria, casa preotului, caminul cultural… dar si  “casa nebunului”, vazuta mereu de pe partea cealalta a strazii, cu frica si curiozitate fara sfarsit...
Fiinta asta fara chip are mii de chipuri... Frumoase ca fetele crude, stimate ca femeile, ghemuite ca batranele, semete ca salcamii, umile ca troscotul...
Si ce transformari permanente in nemiscarea cosmica! Satul a inceput ca un palc de case, inconjurat de miristi, de vanturi taioase si oi imprastiate ziua si adunate de amurguri...
Apoi s-a lungit, s-a latit, raspunzand obraznic soarelui din reflexii ale acoperisurilor de tabla alba, dupa ani de acoperisuri de paie cu vrabii sau de stuf cu randunele...

3 comentarii:

  1. Foarte frumoasă, plină de simţire autentică...
    Mi-a plăcut foarte mult...
    Scrie, te rog frumos !!
    Îţi iau adresa pentru blogroll-ul meu!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Felicitari Vasile!
    Ma bucur sa citesc ganduri atat de frumos construite, astept sa apara continuarea si de ce nu?...o carte!
    Craciun fericit!

    RăspundețiȘtergere