sâmbătă, 23 aprilie 2016

O soluție nepotrivită


Am terminat de citit "Soluția Schopenhauer", scrisă de psihoterapeutul Irvin D. Yalom.

Pe scurt și brutal - NU! 
Departe, departe tare de "Minciuni pe canapea", care m-a marcat profund...

1 - Nicio carte a acestui autor nu este literatură în sensul larg, de operă literară. Literatură de specialitate - asta da, probabil, alambicată cu personaje, dialoguri, situații. Ba îmi aduc aminte că volumul "Minciuni..." era prezentat ca mustind de umor, dar de fapt a fost plin de vulgarități!

2 - Este al patrulea volum, Minciuni, Spinoza, Nietzsche, Schopenhauer. Primul rămâne... primul, și singurul. Următoarele sunt demonstrații de cultură. În toate este lăudat geniul evreiesc (nu sunt pro sau contra, e doar o constatare), în toate există aluviuni de vulgarități, erotismul frust fiind coloana în jurul căreia dansează viața, urâtă, murdară, bolnavă, orgolioasă, avidă... 

3 - În prima carte se face apologia terapiei individuale, o super-descoperire a epocii, suprema cucerire a medicinii, când de fapt nu se rezolvă nimic, așa zișii pacienți sunt doar dependenți de terapeuți, care îi evaluează în dolari/oră... În fapt, niciun pacient nu-și corectează "problema", terapeuții... "e și ei oameni", greșesc, au nevoie de supervizare, iar geniile din vârful terapiei sunt escrocate de hoți ordinari... Mă întrebam, retoric, ce "geniu" poate să fie un terapeut, de poate să aibă soluții pentru fiecare om al planetei... Vax!

4 - Ultima carte este un laudatium pentru terapia de grup, deși (ca de obicei, aș spune!) nu se rezolvă nimic, doar un cerc în care se spun cu voce tare problemele personale, care devin, astfel, și mai apăsătoare... 

5 - Și cea mai grea constatare. Nu există o pagină măcar de sensibilitate, nu există iubire, pasiune, dor, melancolie, vis, visare... Totul este carnal, concurență, cantitate... 

  Ce a vrut să spună "Soluția Schopenhauer"? Că singurătatea... schopenhauriană nu e o soluție? Ciudat! Liderul grupului moare singur, membrii grupului se despart (se singularizează?), cel ce intră în grup, bolnav de singurătate, rămâne liderul grupului care se va forma dar el, personal, nu și-a schimbat cu nimic viața ori convingerile...

Îmi mențin strigătul inițial: citiți "Minciuni pe canapea"!






7 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. "Ce seara fermecata. Intarzii cu privirea in floarea asfintitului."

      Mi-a plăcut blogul. Îmi pare rău că nu se poate comenta...

      Ștergere
    2. Multumesc de recomandare , o sa caut cartea !

      Ștergere
    3. Onorat de popas, doamna Daniela!

      Ștergere
  2. Faina recenzie. :)
    Ciudat – sau poate firesc? – cand citesc opere ale unora precum Nietzsche, Spinoza etc. sunt sigura ca “inteleg” si apoi... apar astfel de carti (nu le-am citit pe cele in discutie) si ma intreb: "Sunt chiar asa grea de cap? Sa fi inteles totul gresit? N-am inteles?" Poate toate la un loc. :) Dar nu-mi bat capul prea mult... poate ca am inteles exact ce aveam nevoie sa inteleg. :)

    Duminica minunata iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Păi da, ne duelăm în recenzii!
      La mine e un fel de ștergere de praf a coperții, la tine da, aia prezentare exhaustivă!
      La colecția de "filozofie disecată" ar trebui să adaug și "Peștera ideilor" a lui Somoza! Dar să știi că rezonez cu o idee, filozofia (ca și religia) este doar frica de moarte. Nu e o noutate. Pasul doi ar fi explicația că filozofia este religia elitelor...
      Gata, duminică plăcută și ție!

      Ștergere