Enciclopedia Dacica

vineri, 26 august 2016

Știu că nu știu

Matrix
De film e vorba.
L-am văzut atunci, atras de SF, impresionat de ideea (corectă, după părerea mea) că trăim "în rețea", că suntem interconectați.
Mi-au plăcut scenele futuriste, e clar că se făcea apologia tehnologiei. Luptele erau doar pentru a atrage marea masă a tineretului, avid de jocurile virtuale.
Am tresărit mai ales în final, era clar (pentru mine) că se face trimitere la substrat, la substraturi...
"E o nouă religie", am zis, "ori o abordare nouă a acesteia"... Nu, nu eram singur, eram cu Horia, nu inventez acum atitudini.
Apoi filmul a continuat, e o trilogie. Cu fiecare episod filmul devenea mai abstract, mai depărtat de acțiune și mai încărcat de teme care nu țineau de adrenalină ci de idei!

Nu m-am depărtat niciodată de acest film dar nici nu l-am recomandat, stânjenit că e SF dar nu e, că e acțiune dar nu e, că e... încărcat de idei dar aș fi stârnit zâmbete...

Ei bine, sunt mai mult decât uimit de acest documentar, care e, cu adevărat, revelație!

Biblia mea în domeniul filmelor SF e clară:
- Odiseea spațială 2001, inegalabil, un film care răspunde tuturor întrebărilor;
- Interstellar, o continuare logică, nivelul următor al întrebărilor, "care e rostul copilului-stea?"!

Ei bine, mi-e teamă că Matrix este SF-ul din noi, profund, matriceal! Masele și Alesul, Armonie și Anomalie, Bărbatul și Femeia - începutul și sfârșitul...

Conceptul platonian al peșterii este răspunsul, adică vedem doar ceea ce ni se proiectează!
Realitatea - o iluzie, iluzia - realitatea ultimă!