luni, 28 august 2017

Rachiș



Microbuzul zboară pe șoseaua netedă ca o piele de șarpe. E aglomerație, dar nu cine știe ce.
Mergem să vedem caii!
Caii? Ultima oară când mi-am umplut nările cu mirosul pielii asudate a fost pe undeva prin mileniul trecut, cu vreo treizeci de ani înainte să vină sfârșitul lumii, cum se vorbea pe atunci... Era clar, și scripturile o spuneau, în anul 2000 era judecata de apoi! "Nimeni nu va ajunge și nimeni nu va trece", spunea oarecum teatral tata.
Probabil n-am nimerit bine planeta că văd că lucrurile merg mai departe, de n-o fi halucinație ceea ce trăim! Sau visare!
Unde sunt caii de altădată? Unde e Ghidran, armăsarul primăriei? Dar Steu, Rândunica, Breazu? 
Iaca îmi bate inima de zici c-o să sară pe fereastra mașinii, mergem să vedem caii, caii Oanei! 
Alba Iulia, Teiuș, Aiudul rămâne în urmă... De Aiud auzisem c-ar fi destinația, acum ce-o fi o fi! Mintenaș Turda, Cluj, Oradea, Viena, măcar de-ar fi caii aceia pe undeva prin Normandia!
Microbuzul frânează puternic și face la stânga, pe un... drumeag. Asfalt, dar drumeag. Apoi pietriș, apoi... coșmar! Numai șofer să nu fii! Ce-o fi gândind nea Relu, cu mâinile pe volan?


































Oana ne-a ieșit înainte și ne-a condus la... fermă? camping? un vis în plină creștere?

Ups! Băștinași oficiind un ritual străvechi! 








Păzea, paza!




Prezentarea satului de vacanță.






Ea e Oana!




























































Turiști străni, în trecere.  Au primit informații și apă din fântână. Dar ce apă!!!








Oana și caii















































































































Oameni buni, vă dau o veste! La Rachiș am întâlnit OAMENI BUNI! Și frumoși!

4 comentarii:

  1. Mă bucur să aflu că reînvie Rachişul.
    Mare lucru un drum.Pînă acum nu aveau şi era total izolat.
    Dacă mai pui şi că a cam fost vizitat de urşii relocaţi, cu pagubele de rigoare, tabloul e întreg.
    Ultima dată cînd am fost acolo- în urmă cu 3 sau 4 ani- mai erau patru fumuri, restul caselor fiind părăsite şi căzute.Imagine dureroasă pentru cel care a cunoscut satul plin de oameni.
    Mergeam acolo dinspre Poiana Aiudului după pietre şi să mă bucur de crucile piatră de hotar, de liniştea capătului de lume, să beau cea mai rece şi curată apă sau să povestesc vrute şi nevrute cu pădurarul Oţel sau să mă joc cu haita lui de cîini.
    Satul de piatră.Pietre calde, de foc.Carneol.
    Mulţumesc!
    Să-ţi fie, mereu, bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Frumos!
      Mă bucur că am trecut prin locuri vizitate și de tine!
      Da, era o singură casă locuită permanent, un bărbat, singur.
      Mai erau două case unde întâmplător stăpânii erau prezenți, veniseră de la oraș, apoi o doamnă pensionară care își petrece vara acolo și iarna la bloc.
      Și pensiunea. Stăpânii pensiunii vor să reabiliteze tot satul, un fel de sat de vacanță.
      A fost frumos, deși nu am văzut prea mult din împrejurimi, fiind ocupați, dar drumul a făcut toți banii, așa greu cum a fost, ori tocmai de aceea!
      Doamne-ajută, tuturor!

      Ștergere
  2. Drumul este din Mirăslău, prin Lopadea Veche?
    Că, dacă este drum aş mai merge şi eu.
    Cam aşa ceva este pe acolo- https://fosile.wordpress.com/2014/03/02/prima-pietruiala/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am văzut postarea. Nu, e drum de creastă, drum de pământ.

      Ștergere