Spectacol cu paiaţe

  E o postare tristă. Nu, nu vreau să mă sunaţi şi să mă compătimiţi, vreau să cred că sunt lucid şi îmi dau seama că sunt bătrân, depăşit de arta contemporană. 

  Da, nu pricep aproape nimic din ce se întâmplă în jurul meu, aşa că mă retrag în amintiri şi în excursiile pe dealurile Cugirului.

  Nu mi-a plăcut să scriu, niciodată nu am scris cu ochii fixaţi pe aplauze, pe ovaţiile cititorilor, niciodată nu am însăilat cuvinte cu pieptul umflat de viitorul monument ce mi se va ridica postum (evident), pentru a preamări glorioasele vânzări de cărţi în galaxie. Dacă îmi aduc aminte, blogul s-a numit ,,De vorbă cu mine”, ca o dovadă pentru cine am scris, de ce am scris...

  Întâlnirea cu Claudia a fost benefică, ea afost prima care mi-a propus să scriu, dar propunere serioasă, nu aşa, de complezenţă! Acum îmi dau seama că este prinsă într-o pânză de păianjen.

  Sunt trist. Nu-i bai, nu s-a întâmplat nimic, doar am aşa un sentiment de trădare, când ani de zile încerci să atragi atenţia asupra unui comportament minimal pe scena literelor şi, la o adică, te simţi ca la vot! Ce speri, văzând programul edenic şi jurămintele ,,catindatului” şi ce iese.

  Cum e să lansezi o carte din ură, din tulburare interioară, din dorinţa de răzbunare, din impresia că, dacă eşti primul, eşti mai bun? Unde e bucuria imensă a creaţiei? Unde sunt resorturile luminoase ale bucuriei? Unde e plăcerea de a împărtăşi frumosul?

  Sunt martor într-un război mut şi urât! 

  Doamna C. a lansat o carte în primăvara asta, o carte de poezie, Drama dezrădăcinării. Foarte frumos, jos pălăria, cu atât mai mare bucuria, pentru că este de aici, din Cugiria. Problema (mea!) începe cu prefaţa. Citisem unele poezii pe Facebook, nişte banalităţi referitoare la o emigrantă. Banalităţi pentru că sunt multe asemenea texte în mediile virtuale, nu minimalizez şi nu ironizez drama personală a nimănui. Poeziile erau doar nişte versificări, departe de a fi propuse pentru o eventuală evidenţiere într-un grup literar. Să revenim la prefaţă. Când citesc acolo că e un fenomen unicat, o rupere de nori, un punct nodal în literatura contemporană şi alte asemenea everesturi stilistice, mă ia cu preinfarct. Ori eu nu pricep, ori eu nu pricep – altă cale nu este! Doamna respectivă este extrem de fermă, de bătăioasă, de puternică în principii. Clama în public despre verticalitatea morală care o caracterizează, despre independenţa absolută, ea nu are nevoie de aprecieri gratuite, şi altele, şi altele. Am refuzat să vorbesc orice despre eveniment, atunci, acolo, pentru că mi se părea că particip la un spectacol cu măşti.

  Nu trec multe zile şi minciuna oboseşte. Autoarea a plătit bani grei pentru recenzie şi prezentarea în reviste de specialitate. Opa! Unde e verticalitatea?

  Autorul elogiilor din prefaţă scapă şi el boii în lucernă, spunând că numai pentru bani a făcut asta, poeziile fiind de două parale.

  Concluzie 1 - Când au fost persoanele respective sincere, la prima afirmaţie? La cea de-a doua? Ce facem cu următoarele ieşiri în public?

  Concluzie 2 - Ţinând cont că ambele persoane au declarat că acest volum este primul pas înspre accederea în Uniunea Scriitorilor, e logic să mă întreb despre valoarea membrilor acestei instituţii care se vrea reper şi diriguitor pentru literatura de azi?

  De aici începe războiul. Doamna C. lansează o carte cu povestiri din satul natal pe 14 septembrie, domnul D., autorul elogiilor de care spuneam, lansează o carte cu povestiri din satul natal pe 20 septembrie. Ambele evenimente sunt programate la Centrul Cultural Cugir, pentru că satul natal al autorilor este Vinerea.

  Cugiria are nevoie de Caragiale!

------------------
Update, 9 septembrie

Este jenant, dar vreau să fiu clar în atitudine, cel puțin în fața mea!
  Domnul D. este o valoare incontestabilă în mediul academic. Primele poezii citite de mine din opera domniei sale au fost cele din volumul Pe Rio Costa și mi-am spus părerea fără ezitare, atât în scris cât și la Radio Vocativ: un fel de proză. Amintiri adunate și modelate în formă de poezie, elementele stilistice fiind mai rare decât apa în Sahara!
  Anul acesta ne-am întâlnit de mai multe ori și discuțiile libere mi-au conturat o posibilitate: cheia succesului în toate domeniile a fost calea deschisă printre picioarele doamnelor...

  Doamna C. este o posibilă demnă urmașă a domnului D. Stăpânește perfect arta țesutului manual, în pânza de păianjen brodată cu lacrimi și bocete adunând un volum uriaș de laikuri. Nimeni nu analizează, toată lumea compătimește! În centrul pânzei se înalță o siluetă apetisantă, cu despicături dătătoare de vertijuri. Pe pieptul provocator este brodat textul "Tot ce fac este perfect".

Comedia umană în plin proces de rescriere...