Şi-a spart în mine cerul o fereastră, Ce zi e-acum la tine-n calendar? Se mişcă duhul pe deasupra noastră- Să fie început de lume iar...
Tu unde eşti, femeie, coasta mea O simt cum doare, creşte ea la loc? Îmi pleacă versul, fă-l măcar să stea În clipa asta fără de noroc...
Şi tu de ce te-ai dus cu el acum, Aş vrea să-l scriu şi nu mai am cuvinte, Se-ntoarce-n mine neumblatul drum, Nu-i nimeni înapoi, nici înainte...
Şi-a spart în mine cerul o fereastră, Azi nu mai ştiu ce zi e-n calendar, Se mişcă duhul pe deasupra noastră- Să fie începutul lumii iar?... Nicolae Nicoară-Horia
Revin asupra unei poezii, "Nesomn marin"! Am spus că "este cea mai frumoasă poezie întâlnită pe bloguri până acum". Nu mai ştiu când era acel acum dar între timp am citit versuri puţin spus frumoase, aş spune mai repede simple, aşa cum e roua, aşa cum sunt norii, aşa cum sunt florile de ghiocel; simple, dar care spun mult mai mult despre iubire, despre sensibilitatea sufletului sau despre contopirea dintre om şi ceea ce îl înconjoară, atunci când e luminat de zâmbetul fericirii liniştite...
Ea:
(poezie fara titlu)
"timpul se târăşte leneş, aburind.
şi tremurând nisipul creşte şi descreşte.
polenul florilor se revarsă peste amarul destrămării.
rozele frământă-ntre petale fericirea.
eu beau din apa ne-ncepută a nopţii.
şi zăresc printre genele de iarbă chipul tău de dor.
copacii s-ar coborî să-ţi sărute tălpile
care-au bătut pământul lor.
florile s-ar coborî să-ţi sărute palmele
care-au mângâiat frunzele lor.
stelele s-ar coborî să-ţi sărute fruntea
care s-a ridicat să le privească.
luna s-ar lipi de tine să te simtă.
şi apele s-ar lipi de tine să te iubească.
şi vântul s-ar opri la tine să stea.
dar tu fugi prea repede de mine.
şi noaptea nu te prinde nicăieri...
voi întreba zorii de-ai poposit cumva pe lângă soare."
Îmi trebuie timp şi spaţiu să încerc să deznod versurile, aşa cum le aud eu; încerc!
"timpul se târăşte leneş, aburind."
De ce "se târăste"? E vorba de încremenirea lui, atunci când aştepţi? E vorba de sentimentul că suntem un fir de nisip pe lângă giganticul Timp, fără început şi fără sfârşit, târându-se implacabil spre nicăieri, un nicăieri care ne înspăimântă, pentru că e negru, rece, însingurat, orb şi mut? E vorba despre metafora verii, toropită ("aburind")?
"şi tremurând nisipul creşte şi descreşte."
E atât de mare încremenirea aşteptării încât şi nisipul pare că are mişcări mareice, "tremurând" (nerăbdare, în ciuda aparenţei de sfinx imuabil).
"polenul florilor se revarsă peste amarul destrămării."
Chiar dacă "destrămarea" domină simţurile, florile sunt prezente şi le este primită ofranda supremă, polenul, mai preţios decât iluzia culorilor dar nebăgat, de cele mai multe ori, în seamă! Florile, natura, înseamnă umărul pe care se sprijină obrazul gândurilor...
Uf, fiecare vers e o cupă cu ambrozie.
"copacii s-ar coborî să-ţi sărute tălpile"
Ecou, depărtat ca un tunet dincolo de orizont, din universul lui Nichita, dar nu este "o pată" ci o pată de culoare, întreaga poezie având melodia şi culorile minulesciene, noutatea împletirilor întâlnita doar la marele blond însă o sensibilitate atât de fină, de minusculă, de filigranată cum nu am mai întâlnit până acum şi toate construite din cuvinte simple, aşa cum am repetat de atâtea ori şi in comentarii! Tu, o, semplicita!
Finalul e tulburător de tulburător...
"Sunt aici", zice Ea, "sunt aici ori de câte ori se va ivi lumina, pentru că eşti parte din ea, pentru că tu îmi aduci lumina, şi aştept în fiecare zi revărsarea ta, chiar dacă..." Astea sunt cuvintele mele. Cuvintele Ei sunt:
"voi întreba zorii de-ai poposit cumva pe lângă soare."
El
Nesomn marin
"Pe ţărmul pustiului, astăzi, deşi nu-i o zi oarecare,
se seamănă-nneştire nisip ca într-o zi lucrătoare.
Maşini din oţeluri speciale asudă de-atâta efort.
Rugina se-ntinde prin colţuri şi scârţâie noaptea în port.
Pe străzi, pe plaje şi-n aer miroase a peşte stricat.
Un iz de foame şi silă loveşte adânc în stomac.
De geamul ferestrelor mate se frâng pornitele zboruri.
În cercul restrâns al cabinei se-mpart la-ntâmplare onoruri.
Pe ziduri şi uşi de localuri citim: Angajăm marinari!
Dar oamenii trec mai departe, cu treburi sau simpli hoinari.
Plecarea în larg se amână. Tereştrii au o dilemă:
Să pleci pe-o asemenea vreme? Dacă-ntâlneşti vreo sirenă?
Priviri către boltă se-ndreaptă, dar liftul spre cer e defect.
Radarul, tot timpul la pândă, raportează orice suspect.
S-a strâmbat catargul dreptăţii şi-i gata să cadă în mare.
S-a găsit lângă el aruncat un spart colac de salvare.
Scafadru încercat, raţiunea, s-a dus şi ea în afund:
Doar bule de aer şi spume sunt semne în jocu-i fecund.
Coşmarul nu are trezire nici dacă ochii se-nchid.
Spectrul pare fantastic: moluşte tot urcă pe zid.
Când pe-ascuns şi cu jind priveşti să te rogi către stele
Nisipul intră în guri, în ochi şi-n visele grele.
Din larg, din adânc şi din vânt se-aude prelung uruitul.
E leit-motivul pierzării: sfârşit nesfârşit e sfârşitul!
Pe ţărmul pustiului, astăzi, deşi e iar sărbătoare,
recolta nisipului creşte ca într-o zi lucrătoare."
Aceeaşi poezie a neputinţei în faţa singurătăţii, abordată, în maniera Ei, cu sensibilitate, cu linişte, cu lumină iar de El cu scrâşnete, cu zvârcolire lacoonică, cedare în faţa implacabilului!
Cuvintele care m-au facut să tresar sunt "nisipul care creşte"!
Da, e-adevărat şi nu se cade Eu să dorm, femeie cumsecade Şi tu, însingurată când te chem Să-mi numeri versurile din Poem,
Metaforele să le strângi la sân, Precum pe Dealul cu miros de fân Trezeşte-mă din ochii tăi, cuminţii, În care Dumnezeu şi-a uitat sfinţii,
Cu tot ce ai, neliniştită Ană, Să mă iubeşti atunci fără prihană Şi-acolo să rămâi spre mântuire, În Ruga mea sub cer de mînăstire...
Pe suflet simt sărutul tău fierbinte- Se face oare Ziuă în cuvinte?! Ce linişte-i! Şi nu mai dorm demult, Aş vrea până la capăt să te-ascult
Şi tu o veşnicie să îmi spui, Mă arde gândul şi tăcerea lui, Cât încă suferinţa nu-i târzie Zideşte-mă în Versul tău de vie... Nicolae Nicoară-Horia Sursa: aici.
Nu mă-ntreba de ce mi-e greu, Vreau Dorului să-i pun hotarul, Dă-mi voie să fiu trist şi eu, Să-mi beau cu linişte paharul…
Tot mai amară-i, mai puţină, Nu înţeleg ce vrei să-mi spui, Surâsul meu nu e de vină De mă ascunde-n umbra lui… ................................. Nicolae Nicoara-Horia
Niciodata nu abordez "probleme majore", sunt un fir de nisip bucuros ca vad soarele si iarba. Restul, are cine sa se ocupe, slava Domnului!
Dar ce te faci cand stai de vorba cu Optimismul la telefon? Cand are un nume, o adresa, voce, planuri, idei, sperante, vise, incredere?
Daca nu credeti, trageti cu urechea, in timp ce va uitati la meci, aici: www.radiofeelmusic.eu!
Daca internetul tine cu noi, ne reintalnim cu "nea Costica", in ora a doua! Am primit si o poza cu "cei ce ne-au dat nume"!
Sa ne auzim sanatosi!
Daca doriti sa comentati cele auzite sau sa lasati un mesaj, va sta la dispozitie ID-ul de yahoo messenger "djsunradio"!
Pe diseara!
Adunăm de toate, aur şi mizerii, Ne-ngropăm în ele orice căpătâi, Guralivi ce suntem şi supuşi tăcerii, Omule, din toate, cât o să rămâi?
Viaţa e o floare pururea plăpândă, Lăcomiei noastre nu-i găsim măsură, Şarpele din gânduri stă mereu la pândă, În ograda lumii e atâta ură!
Adunăm provizii, pentru cine oare, Cui din toate cele fi-vor trebuinţă? Nu avem duminici, n-avem Sărbătoare, Istovită-i Doamne biata noastră fiinţă!
Tu ne iartă nouă şi ne-adu aminte Că nimic nu este fără de cuvânt, Pune în altare Dragostea fierbinte, Potoleşte goana oarbă după vânt...
Alergăm bezmetici dinspre azi spre mâine, Nu avem nici vreme să privim 'napoi, Unde-i Legământul dintre vin şi pâine? Parcă e sfârşitul Timpului din noi... Nicolae Nicoară-Horia
Şarpele din gânduri... Duminică! Să mă-odihnesc şi eu, Toată săptămâna am zidit degeaba, Uneori mai bine, alteori mai greu, Nu mi-am dus până la capăt treaba...
Şarpele din gânduri nu-mi dă pace Şi mă ia de mână şi mă duce, Ce târziu în suflet mi se face Şi îmi bate cuiele pe cruce...
Mai sunt atâtea lucruri de făcut! Vremea, o aud cum mă suspină, Să mă-odihnesc aş vrea ca la–nceput Când eram cu Eva prin Grădină... Nicolae Nicoară-Horia
Astă seară vă invit la emisiunea "ETC", la http://www.radiofeelmusic.eu/
Scriitorul Viorel Gongu ne va dezvălui cum se împacă poezia cu grădinăritul şi pescuitul. Despre toate acestea la ora 20:00.
Vom asculta împreună şi ne vom amuza pe versurile melodiilor folk din repertoriul cantautorilor : Daniel Iancu, Radu Pietreanu (Vacanţa muzicală), Mihai Mărgineanu etc.
