Dialog
(fabulă)
Un crap atârnat în vânt, la uscat,
stă la sfat
c-o plătică
pusă la sare, într-o putinică.
- Ce domn în baltă eram!
Leneveam,
mă plimbam
și gustam ce pohteam!
Într-o zi, o râmă voinică
șerpuia prin mâl, fără frică!
Am dat roată
o dată
și am gustat-o, îți jur, doar nițel!
Afurisita avea miez de oțel!
De-atunci, vai de zilele mele
fără nuferi. Doar… stele!
- Ceasul rău, cumetre, zău,
Ceasul rău!
Eu n-am ținut seamă
că mi se zbătea o sprânceană
și-ți spun (și nu mă laud, jur!)
că eram o cucoană fără cusur,
cu solz argintat, cum se poartă,
cu sprâncenele arcuite-n toartă,
când îmi legănam mersul prin trestii
fluierau berbanții niște chestii…
Tot așa, într-o zi, un pesmet
parcă mă-mbia la desert
și l-am servit cu grație, cu pudoare!
O fi fost stricat,
am leșinat
și de-atunci simt în gură numai sare…
Pescarul (ăsta-s eu, cu modestie)
dormea la umbra unui bor de pălărie
și socotea că nu-i mare scofală:
În viață, tot ce-i bun este
MOMEALĂ!
