Liniște peste Călene

  Urcăm spre Călene. Căldura acoperă glasul pădurii. Doar bulboanele de pe râu par borne kilometrice, confirmând traseul.
  Ajungem pe creastă și Vara își așterne ștergarele verzi pe sub zarea albastră. Liniște, frumusețe.

Mănăstirea e singură. Nimeni în curte, deși e praznic mare. Dar parcă e mai frumos așa. 

Poartă spre Câmpul pâinii.

  Casa e încremenită în timp. Nu se aud cățeii. Nana Salomeea nu iese la gardul grădinii, să vadă cine îi tulbură perdelele de tăcere.

Livada e încărcată de roade.

Acum da, nana Salomeea ne întâmpină. Aceeași tăcere, aceeași față de icoană, aceeași lumină în ochi.

Să-ți fie odihna luminată, nană Salomeea!

Așa își vede casa, acum...

E împreună cu soțul, așa cum au fost mereu! 

Nana Salomeea privește spre lume, spre oamenii pe care și i-a dorit aproape. Depărtare, liniște...

"Nu a suferit. Aduna fân. Pe la ora 11, a spus că se simte slăbită și a mers să se întindă în pat. A închis ochii odată cu ziua"...

Floare de lângă gard.

Pe drumul spre tetea Pătru, pădurea ni se oferă.

Tetea Pătru, 95 de ani. Trecerea anilor se vede doar pe obrazul casei.

Călene este locul singuraticilor...

"Așa este", răspunde, obosită, crucea...

Au trecut anii. Domnul Cazan, răposatul, așteaptă lumina potrivită pentru fotografiile de dincolo.

Ce priveliște are și el! O minunăție! 

Coborâm.
Ploile au rupt văile.

Intrăm în oraș pe străzi lăturalnice, nu pe șosea! Ca să putem auzi Vara!