Expoziția

  Cu ocazia unei "toamne cugirene" am cunoscut o pictoriță. Prezenta mai multe tablouri în care albul clădirilor, albastrul mării și relieful muntos nu lăsa loc de îndoială, peisajele erau din Grecia. Printre ele, am remarcat unul care ieșea din tipar, un gard din sârmă ghimpată, stâlpi de beton, năclăială de hamei uscat, prea mulți copaci și arbuști... Putea fi un simbol, parcă aș fi recunoscut ceva... Mă dau câțiva pași înapoi să văd întregul și atunci o doamnă mi se adresează:

- E gardul fabricii de armament!

- Mi se părea cunoscut, acum câteva zile am trecut pe acolo, acum văd ghereta pentru santinele, părăsită... Dar ia stați așa, vorbiți românește?

- Da, sunt româncă!

- Credeam că sunteți grecoaică, văzând peisajele! Și mai credeam că sunteți un grup de artiști, invitați, cum se obișnuiește anual...

- Sunt cugireancă!

Zâmbește. O față albă, senină, ochi mari, luminoși dar cu o ușoară umbră... Mă invită să văd și expoziția de mobilă, în localitatea Aurel Vlaicu.

- E un sat, zic eu. Ce poate fi acolo?

- Veniți și veți vedea, îmi răspunde.

Au trecut doi ani. Pentru că nu e foarte cald, cum a fost ieri, dar nici frig, cum se anunță, hotărâm să mergem în excursie. Direcția Aurel Vlaicu!

Pozele sunt făcute cu telefonul, calitate slabă mai ales în lumină slabă, dar importante sunt uimirea și admirația trăite acolo! 

Mulțumim, doamna Daniela Paleogianni!

Suntem încă sub impresia de decor de palat! În Vinerea există o fabrică de mobilă. Ce-ar fi să o vedem? Domnul Barna nu mai întreabă dacă merem sau nu și conduce mașina până în poarta ei.
Altă calitate, alt design, dar tot lucru deosebit!

No, Cugiria mai are încă multe comori de descoperit...

În lumina Sebeșului

  Drumul până la Sebeș este o desfătare a ochiului. Valea Mureșului ține în brațe pământul negru al Câmpului pâinii, stând la taifas cu poalele molcome ale Apusenilor, care par brodate în bobul mărunt al florilor din livezi și pătate de lumina rătăcită, întoarsă din pereții și ferestrele caselor hoinare prin noianul de verde.

  Marama cerului se cutează în norii de vară.

  Merg la cenaclu. Am emoții. Ultima oară am participat prin 1981, pe când eram ca un ghem de lavă. Aici, în Cugiria, iubitorii de litere stau în balansoarul tihnei ori sunt mulțumiți de ploaia de inimioare sau pupicei din paginile de socializare, unde nimeni nu spune nimic ci dă like la poezii cu grosolane erori gramaticale ori cu expresii fade, scrise și rescrise de toți liceenii, de-a lungul mileniilor.

Merg la cenaclu. Lava din mine e un ghem de cenușă gri.

Majoritatea participanților (de fapt "participantelor"!) sunt de vârsta mea, ceea ce face mai lejeră emoția prezentării. 

  Primul grup de poezii ascultate mă captivează în vraja melodiei. Nu aud nimic, nu percep niciun cuvânt, sunt ca Ulise, țintuit sonor! Ca un dans al ielelor, cuvintele se împletesc în funii de admirație și mă scaldă. Da, e ca o ploaie de vară în mijlocul miriștii de grâu, când stropii mari și calzi lasă dâre curate pe picioarele pline de praf și-mi alină buzele crăpate. Nimic nu e de mirare, ascult Pink Floyd ca pe Sfânta Liturghie, nu cunosc bob de engleză dar simfonia de sunete și voci mă transportă într-o altă lume! Așa a fost și recitarea!

  A doua doamnă deja mă intrigă. Vers lung, melodios ca o seară pe deal, nicio sincopă, niciun cuvânt care să trezească aprigul cârcotaș din mine! Nicio prețiozitate modernistă. Dicție de catedră! Doamna care a recitat anterior poate declama pe orice scenă, își folosea vocea cu o măiestrie rară. Doamna de acum citește în cenaclu, prezentând creația și nu dominând auditoriul. Nimic de obiectat, dimpotrivă! Mă înclin!

  Doamna Maria Postescu face trecerea de la farmecul doamnei Camelia Tincu și acuratețea doamnei Cazan Viorica la un alt nivel, acela al interiorizării, al dialogului cu El. Da, mi-ar fi plăcut să am ciornele în mână, să le pritocesc, am întâlnit ecouri din psalmii arghezieni, a fost un dialog dar nu rece și didactic ori clocotitor-dominant, ca la Costache Ioanid, nu, un dialog lejer, ca de la Om la om, ca o persoană care își varsă of-ul în timp ce toarce, nu oficial, cu patrafirul pe cap. Întregul a fost o stare de spirit ușor resemnată, spre acceptarea luminos-tristă a marii treceri. 

  Din păcate, aici clepsidra a rămas fără nisip! A trebuit să ne întoarcem în Cugiria. Pe doamna Rodica Plop o voi asculta cu ocazia următoarei întâlniri.

Vă mulțumesc, Doamnelor, pentru ora de tinerețe spirituală pe care am petrecut-o împreună!

  P.S. Am avut deosebita plăcere să o întâlnesc pe doamna Hera Mariana. Cu domnia sa am discutat, virtual, cu ocazia unei expoziții inedite!

http://gramofon-gramofon.blogspot.ro/2013/01/expozitie-de-ganduri.html

Cu ochii pe cer

  Plimbarea de week-end, cu aparatul în mână. Voiam să urc pe Scăunel, să-mi continui drumul prin spatele fabricii, să cobor la primul pod și să mă întorc pe șosea. Sunt niște locuri foarte frumoase, deja mă bucuram de ce o să văd însă cerul s-a încruntat.

Cale întoarsă!
Sună Gabriel Pădurean și propune să mergem pe dealul Pleșa. Dezbatem puțin despre vreme și hotărârea e luată, mergem.
Pe drum lucrurile se schimbă, ca și vremea! Nu mai mergem la Pleșa, mergem la Teiul Zânei! Plouă! Traseul nu e așa cum am spus eu că știu, a luat-o razna (ca și vremea!).

Popas, hidratare cu ceva suc natural de prune... și schimbarea schimbării, mergem la Pleșa!

Până în vârf era mult era mult de mers și puțin timp rămas până la apusul soarelui. Am făcut tabără, Gabi a instalat "artileria grea" în poziția de tragere și ne-am luptat cu ploaia, cu vântul și cu mixul regățeano-ardelenesc, slană, ceapă și cola!

În rest, poze! Și o revelație! S-a dat prima probă pentru un model foto "vintage"! :)

La întoarcere am fost gratulați cu o imagine rară, carpeta din Cugir!

treizeci

   Au trecut treizeci de ani de când ne-am întâlnit prima oară. 

  Un oraș de câmpie, o cazarmă sfâșiată de vuietul viscolului ori de cel al avioanelor, geruri, sobe împodobite cu bocanci puși la uscat...

  Un cadru (încă) tânăr care voia să nu se abată de la rigoarea "cerințelor de partid și de stat" simultan cu o existență tumultoasă în lumea SF-ului, a muzicii, a exprimărilor individuale, un (alt) tânăr coborând printre dealurile încărcate cu meri, obligat să iasă din sfera lui de liniște și meditație, un altul plin de energie, încărcat de vise, obligat să pășească pe realitate dar cu capul în lumina artisticului, cu educație superioară celorlați dar cu atât mai apropiat, mai firesc...

  Amintiri despre discuții purtate în același birou, despărțiți de paravanul de placaj al preocupărilor diferite dar cu intarsii comune, amintiri despre misiuni cazone, în care duritatea obiectivelor era atenuată de dialogurile dintre oameni...

  Dan Toma, Vali Barbu și subsemnatul, într-un loc dezbrăcat de uniforme!

Sudiți