Reclamație!

www.altfel.info

  Da, vreau să "reclam" acest site! Mi-a fost recomandat,  în urmă cu mai mult timp, de către un Domn, (salut, Dorel!), o persoană cu care am împărțit mai mulți ani de "laborator" (el era "șeful"), un laborator al asprimii, al călirii, al devenirii...
  Ei bine, acest site conține două "săli de experimentare": una în care se face analiza prăbușirii a tot ce s-a creat atunci în cromozomul conștiinței noastre și una... Nu știu, nu găsesc metafora care să exprime pe scurt "portalul" muzical, pentru că asta e, un loc în care ești transferat, ca în Star-Track, dintr-o parte în alta a Galaxiei intitulată "Muzica sufletului"!


  Domnule IM, vă reclam! Dacă "a clama" înseamna a striga, a chema, a cere, atunci vă RE-CLAM!


Am încercat o emisiune intitulată "Căutătorul de perle"! Ei bine, iată-l! Mai jos este o melodie pe care o puteți asculta acolo, pe www.altfel.info !

Singurătatea...

Emil Cioran
  Sînt convins că nu sînt absolut nimic în univers, dar simt că singura existenţă reală este a mea. Şi dacă aş fi pus să aleg între existenţa lumii şi existenţa mea, aş înlătura pe cealaltă, împreună cu toate luminile şi legile ei, încumetîndu-mă să planez singur în neantul absolut.

"Când am să trec prin moarte, mi-oi desfrunzi atomii 

Precum de vânt şi ploaie se scutur toamna pomii.

Şi am să ies din lume voios printr-o spărtură

Pe care-o s-o astupe zidarul cu-a mea zgură."

 

Omar Khayyam 

Când plouă cu liniște

  E iarnă, e noapte... La televizor sunt reportaje de pe frontul alb. Președintele a ironizat foștii militari că "au luptat la muncile agricole" , dar, câteva ore mai târziu, a trimis Armata la... zăpadă! 
  O, tempora, o, mores...

  

  Încerc să citesc, dar simt nevoia să mă plimb. Da! Vreau să pășesc printre amintiri, cu brațele desfăcute, să mângâi cu palmele imagini trecute, să zâmbesc spre amforele cu poveștile copilăriei, să mă privesc în oglinzile tinereții, luminile întruchipând cavaleri sau exploratori... Semn de bătrânețe, amintirile... Spre norocul meu, începe să plouă! Noroc? Da, pentru că plouă cu liniște. Mă opresc pe o margine de amurg și ascult...

Sculpturi în curcubeu

"Vreau să te pipăi și să urlu:

ESTE!"

 

http://karina-lumeanoastra.blogspot.com/ 

Cuvinte-n veșminte

•    Nu te îngrijora de ceea ce gândesc oamenii - nu li se întâmplă prea des.
•    A avea conştiinţa curată înseamnă a avea memorie proastă.
•    Nu este important să câştigi! Este important să-l faci pe celălalt să piardă.
•    Nu sunt complet inutil! Cel puţin servesc  de exemplu negativ pentru alţii.
•    A greşi este omeneşte. A da vina pe altul este  şi mai omeneşte.
•    Cel mai important nu este “să ştii”! Mai important este să ai telefonul celui care ştie.
•    Eu nu sufăr de nebunie! Mă bucur de ea în fiecare minut.
•    Este bine să laşi băutura. Mai rău este să uiţi unde ai lăsat-o.
•    Banii nu fac fericirea, o cumpără gata făcută.
•    Inteligenţa mă urmăreşte, dar eu sunt mai rapid.
•    Fugi de tentaţii, dar încet, să te poată ajunge.
•    Există o lume mai bună, dar este foarte scumpă.
•    A studia înseamnă să te îndoieşti de inteligenţa colegului de birou.
•    Alcoolul omoară încet-încet. Nu contează, te grăbeşti?
•    Există două cuvinte care îţi deschid multe uşi: “trage“ şi “împinge”.
•    Nu bea la volan! Te loveşti de ceva şi se varsă băutura.
•    Orice bărbat are nevoie de o femeie, fiindcă sunt o grămadă de lucruri pentru care nu poţi să faci guvernul vinovat..
•    Să cucereşti o femeie şi să nu povesteşti la prieteni, e ca şi cum ai trece Pacificul înot în secret.
•    M-am sculat cu stângul. Mi-am îmbrăcat camaşa, s-a rupt nasturele, am luat servieta, i s-a rupt toarta, deja mi-e frică să mă duc la budă...
•    Prieteni sunt acele persoane, care te iubesc cu toate că te cunosc bine.
•    Bunica mea a fost o femeie dură. Trei soţi a îngropat, cu toate că doi numai moţăiau...
•    Nu-ţi cumpăra nimic ce are coadă sau toartă. Va trebui să lucrezi cu ele.
•    În momentele dificile ale vieţii trebuie să ridici capul, să scoţi pieptul în faţă şi să spui cu hotărâre: „Acuma chiar că-s terminat!”.
•    Psihiatrii zic că una din patru persoane are o deficienţă mintală. Daca eşti cu încă trei amici şi nu ai observat  nimic ciudat, atunci nu te gândi la chestia asta!
•    Dacă eşti în stare să zâmbeşti când ceva merge rău este pentru ai găsit un tâmpit pe care să arunci vina.
•    Ca să-ţi realizezi obiectivele trebuie să fii un visător... Aşa că nu mai pierde vremea, lasă totul baltă şi du-te să te culci!
•    Dacă încă n-ai găsit persoana ideală, distrează-te cu cea pe care o ai la îndemână!

"Meditațiile" nu îmi aparțin, evident, deși îmi sunt familiare...

Sărbătoare tristă

http://mihaiolteanuarts.blogspot.com/2012/01/pictura-peisaj-detalii.html
Nu așa se intitulează tabloul, așa spun eu. Asta simt când "văd" ce fel e țara...
Pe de o parte, palate.
În cele mai multe locuri, case vechi și drumuri de pământ...

Un răspuns

Antimas (Jan 23, 2012 12:16 AM)

“Aș vrea să citesc rezultatul gândirii titularului blogului și mai puțin lucrările altora. Aștept.”

  Uf! Complicat! E mai ușor de demonstrat. "Gândirea" mea, rezultatul visărilor copilăriei, discuțiilor cu colegii și frecușurilor celor în drept, pudrată cu lecturi, a rodit ceea ce sunt acum: nimic! Sunt o nulitate din punct de vedere al societății, sunt un exemplu de nereușită în viața personală, familială, etc, etc! Și este corect ceea ce spun! Dar nu este rușinos! Nu suntem toti președinți, academicieni, vedete! Nici părinții mei nu au fost mai sus de normalitate, nici eu nu ies din mulțime. 
  Am spus-o și la re-întâlnirea cu colegii. Din "Roșia Montană" care a intrat pe porțile școlii a ieșit aurul, adică ei, și zgura, adică eu. Așadar, nimic anormal.
  Din păcate, nu există un rod al gândirii mele cu care să pot susține dialogul.
  Dar asta nu mă împiedică să ascult muzică, să citesc poezie, să privesc peisajele.
  Mă bucur ca un copil când întâlnesc ceva frumos, o lucrare de artă, o melodie, un text, cugetări ale spiritelor neadormite. Și nu mă lasă inima să mă bucur în taină, ferit de ochii lumii, ci zâmbesc, fericit, și spun: "Iată ce am găsit!" Și ofer mai departe, adică afișez!

 

Imaginea este luată de pe net. Cam asta vreau să fie aici. Discuții și imaginații.

Cuvinte-n veșminte

Lucian Blaga

Mirabila sămânță

Mă rogi c-un surâs și cu dulce cuvânt
rost să fac de semințe, de rarele,
pentru Eutopia, mândra grădină,
în preajma căreia fulgere rodnice joacă
să-nalțe tăcute seve-n lumină.

ț

Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor!
Un gând de puternică vară, un cer de înaltă lumină
s-ascunde în fieștecare din ele, când dorm.
Palpită în visul semințelor
un foșnet de câmp și amiezi de grădină,
un veac pădureț,
popoare de frunze
și-un murmur de neam cântăreț.
 Neapărat, mai mult decât prin orașul rumorilor,
c-o străduință mai mare
decât sub arcade cu flori,
voi umbla primăvara întreagă prin târguri
căutând vânzători de sămânță.
Mi-ai dibuit aplecarea firească și gustul ce l-am
pentru tot ce devine în patrie,
pentru tot ce sporește și creste-n izvorniță.
Mi-ai ghicit încântarea ce mă cuprinde în fața
puterilor, în ipostaza de boabe,
în fața mărunților zei, care așteaptă să fie zvârliți
prin brazdele tăiate în zile de martie.
 Am văzut nu odată sămânța mirabilă
ce-nchide în sine supreme puteri.
Neînsemnate la chip, deși după spiță alese îmi par
semințele ce mi le ceri.
Culori luminate, doar ele destăinuie trepte și har.
În rânduri de saci cu gura deschisă -
boabele să ți le-nchipui: gălbenii,
sau roșii, verzii, sinilii, aurii,
când pure, când pestrițe.
 Asemenea proaspete, vii și păstoase
și lucii culori se mai vad
doar în stemele țărilor,
sau la ouă de păsări. Semințele-n palme
de le ridici, răcoroase,
un sunet auzi precum ni l-ar da
pe-un țărmure-al Mării de Est mătăsoase nisipuri.
 Copil, îmi plăcea, despuiat de veșminte,
Să intru-n picioare în cada de grâu,
cufundat pan' la gură în boabe de aur.
Pe umeri simțeam o povară de râu.
Și-acuma, în timpuri târzii, când le văd
anevoie pun cumpăt fierbintei dorinți
de-a le atinge cu fața.
 De-alinarea aceasta mă ține departe doar teama
de-a nu trezi zeii, solarii,
visătorii de visuri tenace, cuminți.

Cuvinte-n veșminte

Marian ILIE
Descălecat universal
http://www.altfel.info/insomnii/insomnii-literare/2204-desclecat-universal.html  Atâta curgere am strâns în oase C-as tot împărtăși cu lumi întregi Ce-am pătimit prin vremile cețoase Cu împărați, cu domnitori, cu regi... Întruchipare după-ntruchipare Mi s-a-ntâmplat mereu să mă întâmplu Unde lumina bucură și doare Să mă golesc și astfel să mă umplu Ca un pocal cu tainice absinturi Din care zeii beau și se îmbată Golesc pocalul  si cuprinși de jinduri Îl cer umplut - odată și-nc-odată Să-mpodobesc veciile cu norii Cei condensați din însuși trupul meu S-adun pe creasta lor colindătorii Să mergem cu colind la Dumnezeu... Dar parc-am obosit si nu e chip să Mai tot orbecăim pe după daruri Vin îngeri și vestesc Apocalipsă În chip de cel mai lung din avataruri... La capătul atâtor triste toamne De care m-am umplut ca un pocal Iți voi primi Apocalipsa, Doamne... Un nou Descălecat Universal!

ZIUA DE AZI

CIUPERCESCU MIHAIL

NEBUNUL

Iat-un nebun! Un nebun! Un nebun, nu oricare,
un nebun care strigă-n neştire că-l doare. Îl doare. Îl doare…

Îl doare nu propria-i durere ce-o are,
ci-l doare
durerea lumii încojurătoare
ce nu simte durere nici pentru ea, nici pentru el…

Nu simte durere că-i toată numai putere
şi ar vrea, uneori chiar reuşeşte,
prin ea să arate că viaţa zdrobeşte,
loveşte năpraznic ghiulele de tun
şi-l face de-a pururi, de-a pururi nebun,
pe cel ce tresare doar ca să strige:

- Cum nu vă doare viaţa aceasta care se-nfige
în fiecare?!...

În jur ne-mprejmuiesc hotare,
zvâcnirile toate se frâng şi-s banale
când plouă de sus cu lacrimi amare!

Lucrul acesta pe nimeni nu doare?!...

Căci nimeni nu plânge!… Ici-acolo paiaţe
împart falsitate cu ambele braţe!

E plină lumea de hoţi şi de hoaţe!...

- Cum nu vedeţi
ce groaznici păreţi
atunci când grămadă
daţi buzna în stradă
şi faceţi cozi
criticându-i pe lorzi?

- Nu vi-i deajuns
că i-aţi pătruns
omului sărac
până-n stomac
somându-l să spună
că viaţa e bună?!

- Cum nu vi-i greu
cu gândul ateu
cruce să faceţi?!

Când vă prefaceţi?!…

Şi ţipă. Şi ţipă. Şi ţipă. Şi ţipă…

Dar cad cuvintele-i grele ca o frântă aripă;
de care ni-i frică…

Urlă-n neştire
ca ploia subţire…

Sărman cam prost
vorbind fără rost…

Parcă strigă tăcând
la noi în gând…

Nimic precis;
un biet proscris…

Dar ascultaţi!…

Se-aude-un nebun…
Un nebun… Un nebun…
Un nebun nu oricare:

Un nebun care strigă într-una că-l doare…

 Poezia este luată de pe blogul Karinei; mă înclin! Dar sunt foarte bucuros de frumusețea amară a poeziei; sunt bucuros nu pentru că transpare revolta mută, durerea înăbușită a neputinței, "amarul" vieții trăite acum... Sunt bucuros pentru vibrarea puternică a mesajului transmis, sunt bucuros că există melodie, chiar dacă nu există formă clasică, există cuvinte împletite în metafore, există un întreg urlet de furtună, de zbatere în chingi, de așteptarea semnului la care să se rupă barajul și gunoiul să fie măturat... ESTE ZIUA DE AZI  fără pietre și sânge, este chemarea la moralitate, la normalitate, la VIAȚĂ!

  Este un echilibru uluitor între această poezie și "Colind cu stea" a domnului Ionel Muscalu. Aici este omul "sisif", împingând bolovanul neputinței, acolo este omul "ikar", cu ochii spre stele...

CUVINTE-N VEȘMINTE

"Trebuiau sã poarte un nume"

Eminescu n-a existat.

A existat numai o țară frumoasă
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe
Ca o barbă nepieptănată de crai.
Și niște ape ca niște copaci curgători
În care luna își avea cuibar rotit.
Și, mai ales, au existat niște oameni simpli
Pe care-i chema : Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare,
Sau mai simplu: ciobani și plugari,
Cărora le plăcea sã spună
Seara în jurul focului poezii -
"Miorița" și "Luceafărul" și "Scrisoarea a III-a".

Dar fiindcă auzeau mereu
Latrând la stâna lor câinii,
Plecau să se bată cu tătarii
Și cu avarii și cu hunii și cu leșii
Și cu turcii.

În timpul care le rămânea liber
Între două primejdii,
Acești oameni făceau din fluierele lor
Jgheaburi
Pentru lacrimile pietrelor înduioșate,
De curgeau doinele la vale
Pe toți munții Moldovei și ai Munteniei
Și ai Țării Bârsei și ai Țăriii Vrancei
Și ai altor țări românești.

Au mai existat si niste codri adânci
Și un tînăr care vorbea cu ei,
Întrebându-i ce se tot leagănă fără vânt ?

Acest tânăr cu ochi mari
Cât istoria noastră,
Trecea bătut de gânduri
Din cartea cirilică în cartea vieții,
Tot numarând plopii luminii, ai dreptății,
Ai iubirii,
Care îi ieșeau mereu fără soț.

Au mai existat și niște tei,
Și cei doi îndrăgostiți
Care știau să le troienească toată floarea
Într-un sărut.

Și niște păsări ori niște nouri
Care tot colindau pe deasupra lor
Ca lungi și mișcătoare șesuri.

Și pentru că toate acestea
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus
Eminescu.

MARIN SORESCU

Cuvinte-n veșminte

Dascălul

Moşneag senin, eu tâmpla ta curată
O cer pe veci nădejdii mele pază.
Din soarele copilăriei mele
Pe fruntea ta mai licăreşte-o rază.
În suflet simt cum negura se sfarmă
Şi se-mpleteşte albă dimineaţă
Când ochiul tău în inimă-mi coboară,
Topind încet cetatea ei de gheaţă.

Azi, ca un sfânt dintr-o icoană veche,
Blând îmi răsai cu faţa ta blajină,
Cu zâmbet bun, cu ochi cuminţi şi limpezi,
Strălucitori de lacrimi şi lumină.
Cu tine-aduci atâtea nestemate
Din îngropatul vremilor tezaur,
Şi amintirea-n ţara ei mă poartă,
Cu pas încet, în carul ei de aur...

Mă văd în pragul zilelor mai bune...
O casă-n deal, cu straşine plecate,
Unde-asculta de sfaturile tale
Atâta râs şi-atâta sănătate.
În frunte, tu păreai un mag din basme
Când soarele, trecând peste fântână,
Blând pătrundea prin straşina de paie
Şi lumina bucoavna ta bătrână.

A fost demult. - O rază care luptă
Zadarnic cu câmpiile de gheaţă.
Vezi, astăzi valul altei vieţi mă poartă
Şi-nţelepciunea altei lumi mă-nvaţă.
Dar sufletul şi-acum îşi are cuibul
Acolo sus, în satul de sub munte,
Unde şi azi zâmbeşte, împăcată,
Curata cinste-a pletelor cărunte.

Bucoavna ta, sub pragul de pe grindă,
Îşi hodineşte-nvăţătura moartă,
Dar glasul tău şi azi, la zi de praznic,
Toată povara greului o poartă.
Pierdut ascult troparul tău din strană
Şi tainică şi sfântă-mi pare clipa,
Pare că duhul altei lumi m-atinge,
În zbor domol, pe frunte cu aripa.

Căci simt plutind prin fumul de tămâie
Sfinţenia cântării preacurate,
Ce-a rumenit o lume cu senina
Cucernicie-a vremilor uitate.
Şi-n ochii tăi văd strălucind scânteia
Din focul mare-al dragostei de lege,
Ce prin potopul veacurilor negre
Ne-a luminat cărările pribege.

Octavian Goga

Fără rimă

Marin Sorescu

Muntele

Țin locul unei pietre de pavaj,
Am ajuns aici
Printr-o regretabilă confuzie.

Au trecut peste mine
Mașini mici,
Autocamioane,
Tancuri
Și tot felul de picioare.

Am simțit soarele până la asfințit
Și luna
Pe la miezul nopții.

Norii mă apasă cu umbra lor,
De evenimente grele
Și importante
Am făcut bătături.

Și cu toate că-mi port
Cu destul stoicism
Soarta mea de granit
Câteodată mă pomenesc urlând:

Circulați numai pe partea carosabilă
A sufletului meu,
Barbarilor!

Pentru iubitorii de frumos

Captivul - A S Puskin

În temniţa umeda zac zăvorît

Un şoim, în robie de mic, amărît

Tovarăş al meu, ciuguleşte-un hartan

De carne, bătînd din aripi lîngă geam.

Se-opreste, şi capul spre geam întorcînd

El parcă ghiceşte ascunsul meu gînd.

Din ochi mă îndeamnă ţipînd, ca şi cum

mi-ar spune: „E vremea să mergem la drum!

Şi tu ca şi mine vrei liber să zbori.

Să mergem spre munţii cu piscuri în nori,

Spre marea albastră, pe unde mereu

Cutreieră slobod doar vîntul... şi eu!

1822

În pragul sărbătorilor de iarnă

O idee minunată a Doamnei Elena Toma, debut "în domeniu" îndrumat cu o privire fină și iată prima postare a anului!
La mulți ani!