Enciclopedia Dacica

joi, 11 iulie 2013

Ca să vezi...

  Încă nu am terminat “să am grijă de cel bun din mine”, un amalgam cumplit de geniu şi duhoare… Autorul, o glorie incontestabilă a culturii noastre, descrie în lumina reflectoarelor cum a trecut bac-ul “a la bolintineanu”, cum a plâns, tăvălindu-se la propriu, cerşind diverse lucruri în viaţă… Dar o să scriu mai amănunţit next time! Amu comentez comentariile la comentariu.

1 – faptul că Raluca preferă optzeciştii nu a fost, nu e şi nu va fi o crimă! Este normalitatea oricărei generaţii de a contesta, de a impune modelele proprii! Eu am spus şi sustin că nu se poate studia limba română fără întemeietorii săi! Nu subiectul şi intriga baladei Mioriţa reprezintă reperele valorice obligatorii de analizat ci frumuseţea discursului, măiestria imaginilor ţesute în borangic, înălţimea de biserică moroşană la care se ridică sufletul, îngânând vânturile, valurile…
2 – dacă mă gândesc, (repet, dacă, norocul meu că îmi lipseşte această facultate) şi Raluca scrie despre tată… Oare de ce?
3 – sunt curios, sincer, dacă şi Păunescu este inclus în perioada optzecistă, şi el scriind în cheie colocvială, în cheie academică, în cheie vulgară, filozofică, psihologică, patriotică, înflăcărată, celestă, îndrăgostită, superbă, etc, etc… Generaţia emoticoanelor preferă poezia lui Cutărescu, despre ghidoane şi chiuvete, că de, poeţii contemporani nu scrie pentru vulg, ei scrie pentru aplauze, pentru premii, pentru like-uri! Nu, nu e dezacord!
4 – într-o convorbire telefonică am spus că m-a impresionat    Ana-Maria cu textele şi versurile scrise! Să înteleg că sunt un înapoiat, că nu pricep că dacă revista e cărată noaptea la chioşcuri câstigă în valoare? Ce treabă are gogu cu prefectura? Şi am spus că Andrei scrie zornăitor şi stângaci ca un adolescent mirat când vede pijamaua cu hartă, dimineaţa… Şi nu o face pentru că stăpâneşte cheia adolescentină, o face pentru că atâta poate!
5 - revista trebuie aplaudată doar pentru că poartă heraldica păunesciană? Când văd în revistă cuvântul ARITMIC despărţit în silabe aşa: AR-ITMIC, ce fac? Aplaud? Nu e vina Ana-Mariei sau a lui Andrei? Nici a Claudiei? Aaaaa, e a oamnilor de litere, a zeţarilor! Aşa, bre, am priceput! Adică zeţarii au facultatea de litere, să ştie cum se lipesc ele acolo, în frază… A, nu au? Sunt angajaţi pentru că sunt vecini cu X? Sau pentru că gâsca lor a fost mai grasă? Păi asta ziceam! Până la ce nivel lucrătorii la o revistă trebuie să stăpânească limba română? Numai directorul? Da, de acord, nu facultatea dă certificatul de cunoaştere şi stăpânire a pârdalnicelor de litere, dar sunt curios dacă zeţarul AR-ITMIC a fost trimis la curs, în Maramureş! Nu? A, da, se aplică regula “revistele trece, zeţarul rămâne”! Ca să vezi!
6 – interviul anterior a fost echilibrat, calm, o discuţie între iubitori şi lucrători în serele cuvintelor. Acesta este pur şi simplu bombastic, o nemăsurată      auto-promovare… Victima e ea, despre care ţi-am spus că îi vei deregla evoluţia, târând-o în taverne goguliene…
7 – adolescenţa poetei rezultă şi din francheţea cu care scrie “nu te lăsa, ai văzut ce de like-uri ai primit pe site-urile x si y”… Toate comentariile de pe facebook mi-au trezit nostalgii nebănuite, adierea miresmelor îmbătătoare de lingău literar fiind atât de pură…
8 – o doamnă de pe acelasi facebook îşi postează creaţiile în versuri; unele sunt scânteietoare, unele au vreascuri (evident, după părerea mea); am îndrăznit să scot foarfeca de curăţat viţa de vie şi am primit mesaj privat (de reţinut, privat) în care sunt rugat să critic în particular! Am cerut precizări şi am dedus aşa: aplauze şi pupici cât de mulţi, pe faţă, dar dacă e ceva ce ridică întrebări, în particular, dom`le, ce e aşa de greu de priceput?

9 – sunt atât de multe premii naţionale, virtuale şi îmbătătoare, sunt atât de multe filiale ale Uniunii scriitorilor şi atât de puţine diplome de bac… Iar multe dintre diplomele puse la balcon, să se bucure de vară, au în spate “ghinars, cârnaţi şi bricege făcute de tata, la fabrică”, scrie în cartea “Să ai grijă de cel bun din tine”… 

7 comentarii:

  1. Ca sa vezi si sa nu crezi :))
    O zi minunata sa aveti :) Sanatate!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eh, voi, tinerii...
      dar sunt multumit, aproape rautacios de multumit, stiind ca va vine randul!!! :)))

      Ștergere
  2. Tu esti pe Fb si eu nu stiu?:)
    Cat despre scrieri , nu mai bag, nu ma pricep. Insa cred ca noi toti ne-am obisnuit cu putinul indiferent de situatie...
    Sa ai zi faina!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Servus!
      Eu pe facebook?
      No sa crezi dar n-ai sa vezi! :)
      Da` nici io nu ma pricep, dar daca tu pui o poza pe blog si io ma uit, am voie sa spun: imi place? sau nu-mi place???
      Asta e toata filozofia,adica pe romaneste: mare branza!
      Multam, seara faina sa ai!

      Ștergere
  3. Eu nu accept doar laude, am un spirit autocritic foarte dezvoltat. Datorita lui evoluez, din cauza lui ma chinui si nu am incredere in nimic din ce creez. Trec printr-o perioada grea, de seceta creativa. Posibil sa esuez si in acest domeniu al poeziei, ca in altele.
    Apoi Claudia a venit cu ideea interviului, care m-a bucurat.
    Am fost mandra de mine, pentru ca am constientizat ca am facut totusi cativa pasi ascendenti. Ce ma deranjeaza este generalizarea pe care o faceti in ambele articole de pe blog.
    Nu stiti despre ce e vorba, nu stiti eforturile pe care le-am facut sa ajung aici (eforturi facute in primul rand pentru a lupta cu mine si cu nesiguranta mea). E nedrept pentru ca eu chiar sunt un om modest, nu mi-au scris eu intrebarile, nu le-am conceput. Este doar parerea Claudiei si incercarea ei de a scoate in evidenta acesti pasi, cum spuneam ascendenti. Cat despre concursurile judentene sau nationale la care am participat, iar nu aveti informatiile si totusi le desfiintati.
    Datorita Claudiei am ajuns sa scriu poezie in vers alb, ea m-a sustinut atunci cand oameni ca dumneavoastra veneau si imi comentau textele in aceeasi maniera zeflemitoare. Ea imi propune concursuri, ea imi aminteste sa particip la ele pentru ca eu oricum simt ca nu sunt suficient de buna pentru lumea asta a muzei si renunt deseori.
    Cat despre ”tavernele gogulianismului”, eu scriu cum simt, nu cum sunt influentata de stilurile altora. Sunt un om independent si nu o bucata de coca. Dovada este poezia mea care se mentine emotionanta si nu licentioasa.
    Raluca N.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Servus, Raluca! Onorat de prezenta ta aici!
      In primul rand te rog sa il saluti pe Radu, am apreciat cavalerismul din el, m-am intristat, oarecum, vazand cate secole au trecut de cand aveam si eu aceleasi reactii emotionale!
      In rest as vrea sa nu spun nimic, pentru ca sunt constient ca pot comunica ore in sir cu o gagalice de la gradinita sau cu un leat, dar cu un adolescent/adolescenta sunt convins ca nu! Lava nu poate fi admirata decat de la distanta! Cand isi va opri navala evolutiva, ei da, atunci putem croi planuri "din cutite si pahara"! Pana atunci eu, reprezentantul batranetii anchilozate in prejudecati si tu, adolescentul/adolescenta pregatita/dornica sa darame orice regula nu avem decat sa ne privim de la distanta! Diferenta intre noi este enorma! Eu nu voi mai fi niciodata ca tine, tu... vei fi ca mine! Sper ca intelegi ca textul e apersonal, e aproape trist!
      Candva, pe cand Einstein nu descoperise curbura timpului, un coleg de scoala, mai mic cu doi ani ca mine, vazand ce aprig desfiintez orice inmugurire sentimentala pe la diverse gazete sau reviste de amatori, mi-a dat un caiet, un manuscris... Multe nopti nu am putut dormi, surprins de frumusetea nebanuita a peisajelor din acel suflet care, ziua, era o uniforma kaki, teapana, rigida, un oarecare dintr-un sir oarecare... Autorul era din Calarasi!
      "Imparatii s-au prabusit", eu am devenit mult mai distrugator decat un tsunami si, intamplator sau oranduit de zei, am citit o carte scrisa de o eleva care a facut liceul la Calarasi, carte care a izbucnit, efectiv, dupa trecerea in nefiinta a fostei diriginte a elevei respective! O elegie, un recviem, un zbor catre infinit al celor doua suflete, eleva si diriginta, un balet ireal...
      Apoi am intalnit o alta calaraseanca! Pe care o numesc "poeta", in acelasi text in care spun ca Andrei traieste la umbra unui stejar, pe trunchiul unui stajar, ca vâscul...
      In rest, tot ceea ce faci si spui e normal!
      Imi cer scuze daca nu pun diacriticile in tot textul!

      Ștergere