Enciclopedia Dacica

luni, 3 aprilie 2017

La Alecu

  Era departe, pe malul luncii.

  Lunca nu era ca în geografie, zona joasă de-a lungul Ialomiței, nuu, "lunca" era lacul care se întindea de la marginea satului înspre Gura Văii, de sub coastă pînă la șosea, de la ultima casă până la livadă și chiar mai departe... Iarna era un patinoar perfect pentru copiii de acolo, gheața groasă era tăiată în bucăți și cărată sus, la băcănia de pe deal, unde era depozitată în "ghețărie", un bordei adânc și lung, acoperit și căptușit cu paie... Vara era scena de pe care se auzea până târziu, în noapte, orăcăitul broaștelor, era raiul gâștelor și rațelor din jur și al berzelor țanțoșe...
  Pe coasta de deasupra luncii era un zăvoi cu sălcii și nuci. Ne trimitea mama după nuci verzi, să facă dulceață. Îmi aduc aminte cum mi-au alunecat teneșii pe scoarța lucioasă și am dat cu fața de trunchi, de am văzut stele verzi și "mi-a dat borșul"... Tot de aolo aduceam ramuri înmugurite de salcie, pentru pus la poartă, de Florii...
  Mersul "la Alecu"era un fel de aventură, mă uitam fascinat la firișoarele de apă care ieșeau din pământ, la marginea lacului, izvoare în miniatură. Am încercat de nenumărate ori să meșteresc o barcă (jucărie, evident) care să traverseze lacul, împinsă de vânt... Apoi s-a săpat canalul de desecare, canal în care mergeam la pescuit cu o oală mare și coji de mămăligă...

  Amintiri. Doar amintiri...











 


















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu