Grădinarul

  Își privește pantofii scâlciați de vreme, mâinile cu unghiile sub care se vede negreala pământului. Soarele îi încălzește ceafa, vântul îi răcorește obrajii. Ici-colo, bănuții păpădiei par beculețe dintr-o ghirlandă de la bradul de astă iarnă. Stă pe scăunel, lângă cais. A mărunțit gunoiul, din care a aruncat pe brazdele pentru ceapă, pentru roșii. A pus și la rădăcina pomilor. Privirea se oprește pe cimbrișorul de lângă gard, ale cărui frunze par de catifea, verdele este închis și strălucitor. Sub tulpinile lemnoase mișcă un punct negru. Se ridică încet și se apropie pășind legănat, ca marinarii. Oboseala și părul alb sunt “vinovații” acestui mers. Punctul se mișcă dezordonat. E un greiere! Mierlele nu cântă, albinele nu ciufulesc florile de păpădie sau de cais, corcodușii au mugurii ca niște biluțe roz, vor izbucni florile cât de curând.

  E primăvară, dar lipsește bucuria, lipsește strălucirea verdelui, lipsește freamătul copiilor, nu se aud glasurile celor care trebăluiesc prin grădinile de pe coasta Dumbrăvii... Sau poate că nu e nimeni pe acolo. Nici fumurile de la gunoaiele adunate nu se văd... Mai mereu era nemulțumit de orele lungi în care fumul îneca respirația, dar acum parcă ar fi binevenite.

  Pomii sunt văruiți cam până la înălțimea genunchiului. Anul trecut furnicile desenau arabescuri vii pe trunchiurile albe, acum totul e nemișcat. A mai pus un rând de pomi, doi meri și un prun. Mâine le va da și lor cu var. Acum privește spre fereastra încărcată de orhidee, dincolo de care bănuiește fața albă și ochii Ilenei, lipsiți de veselia de altădată.

  Știe când va fi culeasă prima salată, știe când prima ceapă va fi gata pentru salata cu ulei de măsline, răsadul de roșii de dincolo de fereastră are deja tulpina de culoare violet, semn că vor apărea și frunzele adevărate cât de curând... Prin mai ar trebui mutate în grădină, apoi semănați castraveții...

  Ar trebui... Ar trebui...

  Busuiocul este un fel de gardian, mana nu intră în grădină dacă planta asta atât de cunoscută și de aromată stă de veghe prin toate straturile. Multe lucruri le știe de când era copil, multe lucruri a învățat sau a descoperit aici, în grădină. Copiii au alte preocupări, ei au avut de mici calculator, de pe vremea când Windows 95 se încărca de pe diskete de 1,4 Mb. Nepoții sunt botezați în cazanul Facebook sau Instagram, la doi pași de grădină, dar atât de departe de ea...

  A rămas a lui și numai a lui. O privește cu drag, cu dragoste. Cine va planta roșiile? Cine va plivi brazdele?

Se sprijină de caisul tăcut, fără bâzâit de albine. Înserarea colorează în mov pal cerul de peste Dumbravă. Luceafărul înțeapă, timid, bolta, ca o floare dintr-un cais cosmic.