Răspuns prompt!

"Ba făceam baie şi iarna!", a răspuns Sorin!

Analiza unei veri fierbinţi

"O vară fierbinte"... Remarcaţi că e citat? Jeby, Dumnezeu să îl ierte, dirigu` şi profu`de română în acelaşi timp, nu dădea mai mult de nota 5 dacă nu aveai pe fiecare pagină măcar un citat! Indiferent că era extemporal, teză sau... la tablă! 

Eu am citat din... ăăăăă, din... 

Nu se poate! Memoria mea este infailibilă, eu nu uit niciodată nimic! Dar o copiuţă nu strică niciodată! E un fel de ghid, că parcă aşa era "doctrina", învăţarea nu însemnă memorare ci "orientare", fixarea de repere printre care să te poţi deplasa lejer...

Să arunc o privire pe copiuţă:

Gata, mi-am amintit! De fapt mi-a şoptit Sorin, trimiţând fotografia cu numele "scăldat şcoala militară"! Asta îmi aduce aminte de gluma pe care o făcea tata, "aştept să vină vara, să plouă, ca să fac şi eu baie anul acesta"! Adică aşa făceam noi baie, Sorine? Vara? Numai vara???

*****

Să incepem cu prezentările!

Sorin Cech.

Coboram de la Păltiniş, după o aplicaţie, cocoşaţi sub raniţe, pături, foide cort, armamentul individual, etc, etc... Paşi cadenţaţi, transpiraţie, feţe livide, câte o glumă ici-colo, distanţa (care parcă se mărea cu fiecare clipă) până la cazarma unde aştepta un pat ca din poveşti, faţă de dormitul în cort... De la un timp nu s-a mai păstrat formaţia, mergea fiecare în legea lui, scopul era să rezistăm (distanţa Păltiniş - Sibiu e o plăcere cu maşina dar un calvar în marş, mai ales după o aplicaţie dură!), anii de antrenament şi-au spus cuvântul, eram nişte maşini de mărşăluit, indiferent de distanţă şi bagaje... La fiecare pas, din bocancul stâng al lui Sorin mustea sânge... Zâmbea amar dar nu a cedat, seara eram aliniaţi in formaţie, pe platou, epuizaţi dar mândri că am reuţit (aşa mă simţeam eu, cel putin).

Make

Make e deja "coautor" pe aici aşa că nu mai e cazul să consum cerneala!

Sorin Bordeianu

Neschimbat om! Doar frizura e mai aranjată, în rest e scos dintr-o picătură de chihlimbar! Acelaşi zâmbet fin, enigmatic, ironic, aceleaşi gesturi, dacă jucam şi o partidă de fotbal sunt convins că încă mai driblează ca atunci! Niciodată şi la nimeni nu am mai văzut driblingul lui, din săritură, nu încerc să îl descriu pentru că îmi e teamă să nu mi se încurce mâinile pe tastatură!

Un personaj echilibrat, adică a vorbit mult şi a făcut puţin, aşadar echilibru, cum ziceam!

Mă mir că aici tace dar să nu-l stârnim!

Laurenţiu... şi mai cum?

Am două explicaţii: nu am fost colegi de clasă şi fiţuica e... incompletă! Nimeni nu e perfect, nu? Bine, în poză mai apar Laurentiu Burz, Adi P. (Dumnezeu să îl odihnească) şi cel ce îşi verifică branţurile, că nu am descrierea lui în fototecă!!!

O vară fierbinte! Şi aceea, şi aceasta!

Per aspera...

O banca in care tineam cartile si caietele de scoala, scrisorile, un pat pe care cearceaful statea intins ca pielea pe toba, "sa sara banul", un dulap pe hol in care lucrurile pareau personale, desi erau identice in toate dulapurile de pe hol, o valiza cu care ma intalneam de doua ori pe trimestru...
Cam asa era universul, timp de muuulti ani; cu exceptia duminicilor, totul era rutina. Gaurile de vierme apareau in cartile luate de la biblioteca sau cand stateam intins in iarba de dincolo de terenul de sport.

Punctul de plecare... aici,

... sau aici...

sau...

De ce nu? Dar asta e o prezentare abstracta, expusa cu mijloace la dispozitie! Nu despre mine este vorba in propozitie! Sunt convins insa ca principiul este acelasi: copii care au ales (sau au fost indrumati) spre liceele militare! Mult efort, muuulta disciplina, furtuni de frustrari, un univers... paralel, in care valorile pareau a fi nasturii incheiati, ritmul pasului de defilare si caldura transpiratiei! Nu sunt ironic sau auto-ironic, pe acest schelet spartan era timp de modelat, impresionist sau brancusian, culorile poeziei sau respiratia prozei...

Unii au fost mai buni, unii... Iaca devin filozof! Sa fie varsta? Nuuuu!!! Oricum, traiesc un sentiment de bucurie si tristete! Bucuria de a vedea roadele unei cariere, tristete ca acestea nu imi apartin! Nu, nu e invidie, o spun deschis, e pura bucurie si admiratie pentru el, este si impacarea interioara, am iesit demult din drumul catre stele!
Felicitari, domnule general Dorin Chirca! Am alergat impreuna cu masca pe figura prin poligoanele Sibiului si la Cincu, am privit, atarnati pe fereastra dormitorului, strada pe care se plimbau oameni, am "mancat" garzi si plantoane, am frecat holuri si scari... Ne-am despartit intr-o luna de august, cu stele pe umeri si in suflet! Cariera mea s-a risipit prin garnizoane marginase, drumul tau a fost mereu ascendent, ajungand comandantul scolii in care ne-am format! Din punctul meu de vedere, este o realizare spirituala fantastica! Gradul de general este doar insemnul vizibil al tuturor eforturilor depuse in toti acesti ani! Am onoarea sa va salut, domnule general, si va multumesc, pentru ca simt ca si eu fac parte din piramida in al carei varf ati ajuns! Si sper sa nu fie cea mai inalta, inca!
Felicitari, Dorine! Nu am poza cu tine elev si basta! Stiu ca sunteti impreuna acolo, stiu ca e si Make cu cartoanele gazetelor de perete sub brat, ma bucur ca am reusit sa ne intalnim odata...

Aceeasi poza sub sigla "mergedes":