miercuri, 19 august 2015
duminică, 16 august 2015
Amintiri din ziua de mâine
Ochii și mâinile
fetei
Ochii de fată –
iezere curate,
De cerbi în miez
de noapte cercetate.
Mâna de fată –
crin înflorit sub lună,
Când noaptea,
somnoroasă, frunza sună.
Ochii de fată –
mure mari, răscoapte,
De urs visate-n
somn la miez de noapte.
Mâna de fată –
ramura de vișin,
În primăvară
pentru floare sprijin.
Ochii de fată – cărăbuși de mai
Prin crengi
scăldate-n soarele bălai.
Mâna de fată –
flutur alb ca neaua
Pe-un fir de
iarbă, când apune steaua.
Ochii de fată –
proaspete brândușe
Sub fagi, prin
foi cu raze jucăușe.
Mâna de fată –
adiere lină
Prin păr, într-o
livadă de sulfină.
Ochii de fată –
maci liliachii,
Când se înalță-n
soare ciocârlii.
Mâna de fată –
spic ținut în palmă
Umplut de aur în
amiaza calmă.
Ochii de fată –
raza ce pătrunde
Prin rămuriș la
pești de-argint prin unde.
Mâna de fată –
puiul nou ieșit
Din ou, în puf de
aur învelit.
Ochii de fată – veverițe-n
brazi,
Când bobi de
ploaie-ți pică pe obraz.
Și toate aceste
mari minunății
Țes borangic și-apoi
brodează ii.
Mihai Beniuc
(din volumul "Trăinicie", 1955)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)