Frate Kiril,
sunt mic
și umil,
umbră sunt,
fără să las urmă
pe pământ,
gânganie,
bezmeticind
spre pierzanie...
Mă țin de lanțul
de argint
cu brațe de
curmei,
repetând,
fără să vreau,
fără să știu,
Patimile după
Andrei...
Frate Kiril,
mă privesc în
tine,
și simt cum eu
sunt
otrava din mine,
lemn uscat
peste care mereu
am călcat,
clopot fără
sunet,
nor cenușiu fără
fulger și tunet...
Nu e departe
ploaia care mă va
spăla
de toate...
Mă țin de lanțul
de argint
cu brațe de
curmei,
repetând,
fără să vreau,
fără să știu,
patimile după
Andrei...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu