Picnic la marginea drumului

  În zona asta am copilărit. Drumul spre fermă era ca o poartă spre infinit. Niciodată nu am trecut de cruce, atunci, în pruncie...

  Viile și cireșul (dispărut) erau bornele de la marginea lumii!

Mă arunc, iar, în valurile amintirilor. Acum vreau să le păstrez, nu cred că voi mai călca aceste nisipuri...

E duminică, lumea e pe câmp... Simt o ușoară tristețe, deși știu cât de grea e viața aici, în Bărăgan.

Trec pe la cruce (va urma o postare specială) și cârmesc spre stația de pompare.Totul e pustiu. Din pomii de lângă ruinele stației își iau zborul doi șoimi uriași!

Stejarul mă atrage ca un magnet.

  Parapetul

  A fost, cândva! O împletitură din lemn, înaltă de trei etaje, de pe care vedeai nemărginirea câmpiei, adâncă și albăstruie... A rămas movila. Era o movilă lângă sat, la colțul drumului care cobora la Alecu. Lumea a luat de acolo pământ nisipos, pe care l-a folosit la "pămânstit" casele, grajdurile ori alte acareturi. La baza movilei s-au găsit schelete încovrigate și arme.

  Oare aici, în movila fostului parapet, ce-o fi?

De aici intru în pădure.

 

Gata. Câmpul (altădată podgorie...), "autovehicolul", bucuria și tristețea regăsirii și despărțirii...

Data fotografiilor - 26 martie.