Microbuzul zboară pe șoseaua netedă ca o piele de șarpe. E aglomerație, dar nu cine știe ce.
Mergem să vedem caii!
Caii? Ultima oară când mi-am umplut nările cu mirosul pielii asudate a fost pe undeva prin mileniul trecut, cu vreo treizeci de ani înainte să vină sfârșitul lumii, cum se vorbea pe atunci... Era clar, și scripturile o spuneau, în anul 2000 era judecata de apoi! "Nimeni nu va ajunge și nimeni nu va trece", spunea oarecum teatral tata.
Probabil n-am nimerit bine planeta că văd că lucrurile merg mai departe, de n-o fi halucinație ceea ce trăim! Sau visare!
Unde sunt caii de altădată? Unde e Ghidran, armăsarul primăriei? Dar Steu, Rândunica, Breazu?
Iaca îmi bate inima de zici c-o să sară pe fereastra mașinii, mergem să vedem caii, caii Oanei!
Alba Iulia, Teiuș, Aiudul rămâne în urmă... De Aiud auzisem c-ar fi destinația, acum ce-o fi o fi! Mintenaș Turda, Cluj, Oradea, Viena, măcar de-ar fi caii aceia pe undeva prin Normandia!
Microbuzul frânează puternic și face la stânga, pe un... drumeag. Asfalt, dar drumeag. Apoi pietriș, apoi... coșmar! Numai șofer să nu fii! Ce-o fi gândind nea Relu, cu mâinile pe volan?
Oana ne-a ieșit înainte și ne-a condus la... fermă? camping? un vis în plină creștere?
Ups! Băștinași oficiind un ritual străvechi!
Păzea, paza!
Prezentarea satului de vacanță.
Ea e Oana!
Turiști străni, în trecere. Au primit informații și apă din fântână. Dar ce apă!!!
Oana și caii
Oameni buni, vă dau o veste! La Rachiș am întâlnit OAMENI BUNI! Și frumoși!
