La ușa magazinului, așteptând... radioul!
Am ajuns la nana Salomia. Așa, pentru arhivă, spun că am urcat trei inși cu patru bagaje! Dora, nenea Pătru și eu. Jos era vremea faină, aici începuse să fulguiască!
Dora s-a ocupat de interior, a discutat o grămadă de timp și de povești, noi - afară! Trebuie să recunosc spiritul practic al lui nenea Pătru! Gospodar, trăitor la casă, mi-a temperat avântul și visele! Respect!
Ranița mea a fost plină cu scule, cuie, sârme, cabluri, tuburi și alte marafeturi! Nu mă laud, mă vait! Pentru că Dora și nenea Pătru au coborât cu mâinile în buzunare, eu tot cu ranița plină...
Nana Salomia (de ce nu scriu Salomeea, ca în postarea anterioară? Pentru că i-am văzut talonul de pensie...) are multe probleme. I-a spus Dorei că are o nepoată pe undeva prin Banat, nepoată care este "mânată" de mama vitregă cu vacile și cu oile. Ar vrea să o aducă în Cugir, la școală... Nana are mult pământ și nu beneficiază de ajutor pentru încălzire cu lemne. Oricum, m-am liniștit, i-am văzut cămara, are crumpeni, are mălai (făină de porumb se zice pe aici), are lemne. În caz de viscol, are cu ce trăi. Acum am văzut pe plită o crăticioară în care fierbea "crumpe cu oleacă de caș".
La întoarcere, am trecut pe la mănăstire. Voiam să vorbesc cu maica stareță despre modul cum o putem ajuta împreună pe nana. Cele auzite m-au înfiorat! Bătrâna nu avea de niciunele! Trăia într-o stare de nedescris! Nu avea horn, nu avea plapumă, nu avea lemne... Maica Dorina a făcut tot ce vedem acolo! Adică înclusiv izolarea pe exterior a pereților și învelirea cu celofan! A zugrăvit, a scos ce era de scos, a dus pat, așternuturi, plapumă... Lemnele nanei sunt din cota manăstirii, și așa neîndestulătoare! O, Doamne! Nana Salomia este cucernică, nu lipsește de la slujbe. Maica stareță o cheamă la masă dar foarte rar acceptă. Deși distanța e mare, măicuțele fac ce pot (adică maica Dorina, că despre portretul ei este vorba), dar și ele sunt puține cu multe, multe, multe sarcini... Ce să facă mai întâi?
Nu am văzut-o pe maica Dorina, dar contează mai puțin! A devenit, pentru mine, o icoană vie, la care voi merge ori de câte ori voi urca în Călene!
Am simțit palmele Domnului protejând-o pe nana, am simțit că renasc, am simțit bunătatea...
Călene, locul unde trăiesc Oameni!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu