De câte ori dau peste emisiunea "Astronauții antici", o urmăresc. Nu pentru că sunt convins că aici, pe planeta noastră, e o seră a altor civilizații stelare, ci pentru că văd lucruri deosebite, analizate din perspective noi, interesante, surprinzătoare!
Argumentul meu "contra" pare banal (ca și omul din mine, e firesc!): bre, da' șoferii ăia cosmici n-au pierdut și ei o roată, un prezon, o șurubelniță, ceva? N-au făcut focul? N-au lăsat pet-uri, scobitori, orice altceva în urmă? Că "Picnic la marginea drumului" e o poveste despre "groapa de gunoi" a lor, în trecere pe aici. Și e normal, dacă suntem urmași, avem cam aceleași obiceiuri, nu?
Introducerea asta "fițoasă" are o singură explicație. Am mai trecut prin Apuseni, chiar pe la Roșia Montană, ba chiar am coborât până pe malul lacului Geamăna, parcă într-o altă viață, într-un alt timp, într-o altă configurație stelară!
Nu am putut să stau lângă grătarul cu mici, mi-am luat gândurile în buzunare și am pornit la cercetat zona! M-au impresionat casele părăsite din orășelul Roșia Montană și îngustimea străzilor. Am urcat până pe creastă, am văzut exploatarea minieră de suprafață, halda imensă de steril, practic un munte artificial, apoi mi-a sărit în ochi luciul de apă din cealaltă vale, apă din care se ivea o turlă de biserică... Am coborât până acolo, pășind ca pe o planetă străină. Mâlul roșiatic îmi dădea fiori neplăcuți! Credeți sau nu, apa lacului, la mal, era plină de puiet de pește!
Uite că "racheta" mea a prins încă un traseu spre acele locuri, de data aceasta trecând prin Lupșa, apoi chiar în satul Geamăna, sat format din câteva case izolate și aflate la distanțe imense una de cealaltă!
De la vizita anterioară am rămas cu o amintire de nezdruncinat: peisajul văzut de pe creastă mi-a tăiat respirația, era de o frumusețe impresionantă! Acum... confirm! Apusenii - un fel de "Mona Lisa" al peisajelor noastre!
Am schimbat mijlocul de transport!
Da, așa arată un dezastru făcut de om...
Urcușul!
Daaaa! Incredibil, dar adevărat! Căpșuni, aduse de "un vecin" care ne-a auzit de departe, normal!
"Muniție pentru încă un război mondial", glumește nenea Corneliu, proprietarul.
"Omul care nu obosește niciodată!"
He heeee, ce poveste avem aici! Era puțin după ora 5 dimineața. Nu mai aveam somn, așa că am ieșit la o "plimbare romantică" prin preajma taberei. Frig, friiiig, cer limpede, puzderie de stele! Din bezna de dincolo de becul care păzea merele, aud ceva... Parcă o călcătură pe frunze, parcă un mormăit, oricum era CEVA!!! Mi s-a încrețit pielea pe ceafă, m-a luat cu "mai frig", m-am retras mai aproape de grup! "Dacă e ursul?", îmi tremură gândul prin oase. Fug în spațiul amenajau pentru somn, dărâm un lighean, mă bag în sacul de dormit cu inima cât un purice.
Se luminează și îi spun lui nenea Corneliu "aventura" mea, pe care voiam să o iau cu mine și să o înfloresc, o întâlnire cu ursul nu o bagatelă, trebuie trâmbițată, nu?
- Dom' Vasile, zice gazda, uitați acolo, e calul legat lângă un braț de fân!!!
Văleeeeu, "ursul" meu!!!
Nu am cuvinte să descriu cât de frumos a fost!
Apuseni, icoană de neam și de țară!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu