Cartea ca un colind

   Nu știu foarte multe despre autor, de fapt știu două lucruri:
- a scris și în cartea "Margini de vis", culegere de poezie a cadrelor didactice din Cugir;
- nu mai este printre noi...
  Volumul de față, "Amintiri", este o capodoperă literară și un tezaur folcloric. Tematica este foarte apropiată (până la dublură) cu volumul "Pe Valea Cugirului", scrisă de doamna Sânziana Ciucur, învățător. Diferența o face stilul! Doamna Ciucur face o muncă de culegător de folclor, consemnând spusele persoanelor audiate, doamna Șuteu face literatură brodată pe aceleași teme folclorice.
  Pe lângă cursivitatea textului, bogăția de imagini și savoarea limbajului local, doamna Mariana Șuteu aduce o noutate în forma textelor, și anume prezența periodică și evidențiatoare a autorului, care, prin repetiții, subliniază faptul că este un personaj contemplativ și nu participativ, focalizează asupra importanței fenomenului sau întâmplării și trădează și nostalgia, autoarea fiind și copila din povestiri, și povestitorul duios...

  Prima povestire se intitulează "Claca" și este de o bogăție incredibilă de frumuseți literare. Femeile care participă se numesc Ana Vuțâ, Bucura, Lucreția, Sofi, Nica lu' Todor, Nina și Neli, Saveta și Măria lu' Toader,  Tiți lu Bulbucan din Capu Satului. (Am scris ca în carte, Tița lu Bulbucan, fără apostrof. Cartea are o mulțime de erori de tehnoredactare, dar acest lucru pălește pe lângă valoarea literară. Da, nu cedez de la pretenția unei scrieri corecte, dar autorul nu mai poate face nimic, nici măcar să suporte criticile... Să ne bucurăm de ce avem!)
  Să vă spun și cuvinte din dialectul cujerean, mai precis din Cindeni? Brâgle, lictar, ștrincănai, cipcă, lichiu... Cuvinte din prima pagină! Urmează scoverzi, ghin, chimniță, laghiță, chindeauă. Nu, textul nu e sufocat de cuvintele neaoșe, scriitoarea nu face greșeala de a le transcrie fonetic, ea respectă cuvintele în individualitatea lor, așa prescurtate cum sunt ele, nu le aglutinează "după ureche", cum greșit face o altă autoare și cum o să vă prezint într-o recenzie viitoare.
  Cititul e odihnitor, povestea întreagă este o scenetă, cu roluri pregătite din timp. Regia este arhicunoscută, claca are aceeași desfășurare pe tot cuprinsul țării. Poznele care sunt descrise de către clăcașe îs monumentale.

  Am ales bocetul dintre celelalte întâmplări povestite aici pentru că transmite o idee universal valabilă: ce ție nu-ți place, altuia nu face! Soacra este ca un uliu, permanent cu ochii și ghearele asupra nurorii, dar când o doboară boala și vârsta devine numai lapte și miere...

  Am trecut peste o povestire foarte frumoasă, "Timpul zăpezilor", pentru că ar trebui să redau cartea în întregime și atunci voi ce mai citiți? Ce mai descoperiți?
În această povestire am remarcat rolul de preoteasă olimpiană a autoarei, intervenția "din exterior", incantația, melancolia...
"Copile, copilărește acum, căci ți-a sosit timpul!...E timpul zăpezilor...,al zăpezilor albe și pure,... iar el este scurt!..." spune autoarea în deschidere (am păstrat greșelile de tehnoredactare, cum spuneam) și încheie astfel: "Copile, te spală și zburdă în zăpezile albe...apoi privește spre stele...căci ele te așteaptă! Te așteaptă să le culegi!"

  "Sfânt Văsâiul" este o povestire despre cum fetele încearcă să ghicească trăsăturile morale ale viitorului soț.

"Micul măgar" este o incursiune în realismul dur al începutului de secol, când școala se făcea în limba maghiară, cu o "poveste în poveste" a bunicii autoarei despre cum a mers o delegație de cugireni la Împărăteasă pentru a cere învățământ în limba maternă...

  "Recrutul Văsălie" îmbină drama recrutării cu ritualul de înmormântare a unui flăcău.

  "Străicuța lui Ghiță" este despre o copilărie care alternează între libertatea firească a vârstei și pedepsele părintești aplicate întru îndreptare.Copilăria înseamnă conflictul etern cu cireșii încărcați de rod și nelipsita râie, ambele elemente fiind ca stâlpii unei porți prin care întrăm într-o zonă tristă, întâlnirea cu un medic specializat la Viena, dar care moare sărac și uitat...


  Povestirea de mai jos mi se pare cea mai frumoasă, așa că am fotografiat-o în întregime! Scurtă, picturală, dinamică, savuroasă, fierbinte!

  Am fost martorul unei întâmplări asemănătoare, așa cum am scris în povestirea "Pețitoarea" din volumul "Satul din mine". Doar întâmplarea este asemănătoare, timpul, oamenii, locul și stilul înclinând net spre doamna Șuteu, care își initulează povestirea "Zborul păsării"! Un mic poem, nu? Iar povestirea e aproape o nuvelă prin regie, personaje, dramatism, finalitate! Despre portretul din textul de mai jos... fără cuvinte! Bijuterie!

   "Alimori", aprinderea focului înainte de lăsarea secului, are o noutate aici, față de descrierea acestui obicei din volumul "Pe Valea Cugirului", participarea fetelor la duelul strigăturilor! Și textul acestora este mai savuros decât cel al flăcăilor!

 
  "Hai, ficiori, la Sânziene..." este o descriere frumoasă a tradiției, dar m-a impresionat descrierea dansului, a portului și a naturii! Literatură pură!

 
  Ultima povestire, "Un domn", îmi forțează limitele acceptării. Nu (prea) cred că poți uita cum se numește o greblă pe care ai mânuit-o douăzeci de ani, dar umorul salvează povestirea!

   Una peste alta, o carte ca un colind, în care amintirile se împletesc în incantații de sentimente, în care tradițiile sunt vii, palpabile, colorate, zgomotoase!
Cred că se impune reeditarea ei, eliminând erorile inerente începutului.