Trebuia să aibă loc un dialog cu o familie din Șibot, așa că am mers acolo. Este impresionant să afli că o familie înstărită, să zicem, bine amplasată în ierarhia comunității oricare ar fi termenii de clasificare, a înfiat un copil. Și a făcut-o pentru că părinții au fost impresionați, la rândul lor, de drama pe care o trăia, inconștient, copilul, situație care și acum are tendințe de a ieși la suprafață...
Pentru că dialogul a fost fructuos, deschis, normal, și pentru că mai aveam mult timp la dispoziție, am hotărât să ne plimbăm. Știam că la Ardeu este un sit arheologic, ruinele unei cetăți dacice, așa că am vrut să văd locurile. Bun plan, rău plan, pentru că noi eram îmbrăcați... de vizită! Așa că am continuat plimbarea, fără o țintă anume, doar plimbare.
Pentru că drumul era bun, am zis să mergem până în Almașu, apoi, dacă mai era timp, traversăm spre Zlatna. La intersecția cu drumul spre Voia zărim un panou care anunța o bisericuță de lemn, fără să fie specificată distanța. Am intrat, hotărâți! Imediat am rămas fără asfalt, dar drumul bun, practicabil, doar că foarte îngust. De două ori am vrut să ne întoarcem, mersesem prea mult, indicatoare nu am mai găsit, nu părea că mergem spre vreo mănăstire ori sat... Ne-am întâlnit cu o mașină care venea din față care ne-a confirmat că da, există acea bisericuță! A fost complicată ocolirea mașinii, dar drumul părea tot fără țintă. Am zis "în cinci minute ne întoarcem", și în acest timp am întâlnit ciobanul, care ne-a confirmat că "nu mai e mult"!
Biserica "Sfinții Arhangheli" e destul de dărăpănată, ca mai toate monumentele istorice. Este în satul Vălișoara, și mă întreb cum se descurcă oamenii de acolo iarna, cum merg la serviciu, cum merg copiii la școală...
Spre Almașu. Norocul nostru, în poarta muzeului doar ce oprise o mașină, șoferul dialoga cu d-l Emilian, omul care a realizat un muzeu incredibil doar prin forțele proprii, începând din 1979... Ne-am lipit și noi și uite așa am vizitat muzeul! Este INCREDIBIL! 
În josul imaginii vă rog să remarcați FLORI DE SALCÂM!
Muzeul în aer liber, cu toate utilajele, agregatele sau mașinăriile, cum s-or fi numind, funcționale!
E, aici m-am uitat luuuung! Nici n-am auzit, nici nu am citit (ori nu mai țin minte, dacă am citit), dar e prima oară când văd potcoave pentru boi!
Muzeul propriu-zis.
"Geantă pentru învățător", din lemn... Domnul Emilian a glumit, zicând "diplomatul învățătorului"...
M-am oprit la această poză nu pentru a arăta că e scris incorect, ci pentru a sublinia cât de puternică este tradiția locală. Persoanele din Cugir, născute în Geoagiu, vorbesc despre "Joaj", aici, peste Mureș și munți, se rostește Geoagi...
Iarăși mi-a plăcut gluma d-lui Emilian, "aici avem cuptorul cu microunde", pentru că este un cuptor metalic mic, are un horn dedesupt prin care captează aerul cald al plitei sau al sobei și încălzește doar o porție de mâncare, nu toată oala!
Așa arăta și televizorul Stassfurt, pe care l-am văzut la sora cea mare prin anii 65 - 69...
Aici am zâmbit doar pentru mine! Cu un televizor ca acesta mergeam la pescuit, se alimenta și la 12v și așa petreceam nopțile din deltă, printre țânțari și imagini alb-negru.
Este inimaginabil ce a făcut Omul acesta acolo, departe, în Țara Moților!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu