Micul Decebal

 

  Am fost bucuros și onorat să fac parte din echipa Cugirului, să reprezint filonul dacic al acestor meleaguri în cadrul târgului organizat de Cronicarii Digitali în București, la Muzeul Țăranului Român. Târgul a fost prilejul ca toate comunitățile străbătute de Via Transilvanica (de la Putna la Turnu Severin) să fie vizibile pentru publicul larg, să-și prezinte atracțiile pentru viitorii turiști.
  Nu voi face o disertație despre Dacii Singidavei, sunt specialiști în domeniu care vă așteaptă, nici nu voi comenta despre importanța și frumusețea reconstituirii istorice, mă voi limita la un singur aspect, la poveștile copilăriei! O reconstituire inversă, dacă vreți! În loc să vorbesc eu despre cetatea Singidava, am primit o felie maaare din copilăria ardentă, din copilăria fabuloasă, din copilăria care trăiește în și prin povești!
  De-a lungul evenimentelor de reconstituire istorică, am purtat destule dialoguri despre adevărul istoric, despre importanța dovezilor arheologice, despre arme, ținute, despre patriotism și multe altele. Aș rezuma aceste dialoguri prin zicala populară: "Câte bordeie, atâtea obiceiuri!" Cine ȘTIE că dacii purtau haine albe, nu va accepta textele scrise de antici niciodată! El ȘTIE și basta!
 Interacțiunea a fost întotdeauna fabuloasă cu copiii! Aici, în București, efectiv am plonjat în lumea lui, a micului Decebal!

   Sunt copii care intră în rol instinctiv, care nu au nevoie de îndemn, care, efectiv, se întâlnesc cu visele. 

   Eram atent la publicul de la standul Cugirului, dar copilul care mânuia cu vigoare sabia nu a trecut neobservat! El deja pășise în lumea eroilor! Nu vă grăbiți să judecați poziția falxului, el era bucuros că se poate duela cu vrăjmașii din imaginația lui!

  Ei bine, de aici începe Povestea! 

Armura aproape că l-a acoperit, mai mult o manta pentru el, decât o apărătoare a pieptului.

 

  A urmat casca! Priviți-i atitudinea, priviți-i lumina din ochi! Simțiți bucuria imensă din sufletul lui? A primit o COROANĂ, nu o cască de luptă!

  E cam mare casca, adevărat, dar copilul devenise Erou, era, deja, Micul Decebal! A primit falxul ca la o înnobilare!

 Povestea Micului Decebal continuă cu defilarea prin tot Muzeul Țăranului Român, atrăgând privirea, iscând zâmbete admirative și aplauze! Un Copil cât o Istorie! Și numai pentru o singură asemenea întâmplare - toate festivalurile de reconstituire istorică merită să se desfășoare! 

Povestea din poveste

  Mi-ar fi plăcut să mă întâlnesc cu Săndel, un coleg de școală generală, premiantul clasei, un băiat excepțional. Era trecut în echipa județului Hunedoara, la Geoparcul Țara Hațegului, un proiect al lui, din câte știu. Nu a fost prezent, din motive obiective.
Ei bine, povestea Micului Decebal ia o turnură "și mai" fantastică, dacă există așa ceva! Păi bineînțeles că există, dacă s-a întâmplat lângă mine!
Ne-am terminat defilarea, însoțiți de părinții copilului (apropo, mii de mulțumiri pentru poze și filmulețe) și am zis "Gata, mergem la stand să predăm recuzita". În dreptul standului Geoparcului, copilul zice "Stai așa!" și se repede la dinozaur, atacându-l cu toată forța! Au fost două secunde de uluire, apoi ne-am repezit spre el, să încercăm să limităm dezastrul, dar ne-am oprit din avânt și am bufnit în râs, în ropote de aplauze! 

  Copilul ataca "balaurul" cu toate forțele și cu o seriozitate maximă, dar nu-l lovea, doar mima, și - mai mult! - întorsese falxul invers, adică bătălie, bătălie, dar să nu-l omoare, la o adică! 

O scumpete de flăcău, împletind povestea cu realitatea și luându-ne pe toți cei mari, din jurul lui, acolo, în lumea sa!
Să trăiești, micule mare Decebal!

Notă
Constat că nu pot încărca videoclipuri.
Imediat rezolv în Youtube și pun linkul aici.