Două fântâni

  Nu știu dacă există o motivație, nu știu dacă trebuie căutată o motivație, dar cum, necum, am publicat poezie.
Pentru cine? Pentru orgoliul meu? Posibil!
  Nu am bătut la porți înalte, nu am privit spre etaje unde nu îmi este locul, m-am bucurat, ce-i drept, de sprijinul persoanei care m-a îndemnat cel mai mult să scriu, doamna Claudia Minela, managerul editurii "Minela". A urmat, apoi, un suport îmbucurător din partea doamnei dr. filolog Luminița Cebotari, profesor, care mi-a prefațat trei volume, "Cugiria", "Satul din mine" și "Mai jos de nori". Dacă nu o numărăm și pe răposata doamnă profesor universitar Ileana Hogea, membră a Uniunii Scriitorilor din România, care a fost entuziasmată că a descoperit în lumea literelor un consătean, periplul meu "mai sus de iarbă" cam atâta a fost. Și nu e mâhnire, și nu e orgoliu rănit, e doar bucuria că m-am ridicat, cu prorpiile-mi scurte aripi, deasupra florilor de păpădie! Îmi știu limitele, ca dovadă este mesajul meu către poeta Mariana Moga, un om deosebit, care scrie poezii apreciate de către personalități marcante ale literaturii române, dar (mai ales!) își dedică o mare parte din energie pentru publicarea scriitorilor, consacrați sau începători, în țară și peste hotare! I-am scris doamnei Mariana că "aeroplanul inspirației mele" are combustibilul "pe roșu"! O spun cu fruntea sus, niciodată nu am crezut că voi fi capabil să vorbesc liber în public și niciodată nu am avut țelul de a scrie! S-a întâmplat și atâta tot.
  Am publicat, anul acesta, un volum de poezie cu titlul "Fântâni". Poeziile sunt rodul inspirației, majoritatea dintre ele fiint trecute "prin foc și sabie", adică discutate în Cenaclul Schenk. Opiniile despre încercările mele au fost din toată gama, de la nefavorabile la elogioase, ca dovadă că sunt un om obișnuit, cu bune și cu rele.
  Am fost mai mult decât uimit și bucuros când am primit un volum de poezie publicat de C. O., o persoană plecată de aici, din Cugiria! Domnia sa este o fire (aproape) introvertită, foarte puțin comunicativă, aș spune "ca un jucător de șah", atentă la detalii, dar fără să clameze reușitele prin portavocile platformelor de socializare. Sau cel puțin așa știu eu, acum.
În volumul primit, intitulat "Adieri", o titulatură care devoalează timiditatea și cunoașterea de sine, am întâlnit o poezie despre o fântână, așa cum o să găsiți și în volumul meu, dacă veți avea curiozitatea să-l răsfoiți.
  Am scris, într-un paragraf anterior, că poeziile mele "sunt rodul inspirației", din două motive: pentru a mă delimita de cei care au abilitatea de a răstălmăci o poezie citită (lucru care nu este deloc rău, ba dimpotrivă, necesită muncă, talent, capacitate, viziune) și de a publica apoi materialul obținut doar ca o creație proprie, fără să indice sursa, și al doilea motiv al precizării este bucuria de a găsi idei comune în abordări diferite!
Păi nu este la fel și ideea anterioară, aceea a răstălmăcirii? Nu, nu este. Toți vedem luna, fiecare o cântă în diapazonul personal! Răstălmăcirea este o abilitate, dar nu este inspirație!
  În cazul de față, habar n-aveam (și cred că mulți nu bănuiau asta) că persoana O. C. scrie poezie! Nu știu câți alții i-au citit poeziile în manuscris, eu, unul, nu! Reciproca este scoasă din discuție, poezia domniei sale fiind scrisă cu muuuult înainte ca eu să fi însăilat primul gând de publicare (adică de prezentare în spațiul virtual) a încercărilor mele în rimă!

Iată poeziile!

  Ce puncte comune găsesc eu: 

- în prima strofă se vorbește despre "plecatul oriunde" și despre "mateloți pipăind depărtarea";

- a doua strofă este despre sete; 

- strofa a treia (la C. O. și următoarele la mine) precizează care este ACEA fântână!

Aceeași idee, abordări și căi diferite!

  Volumul "Adieri" are doi mari piloni, în percepția mea: dragostea pentru El, dominantă, de la primul poem (un colind) și până la ultima pagină (o scurtă rugă) și iubirea pentru ființa iubită, pentru persoana care îi este permanent aproape, în priviri și în suflet!