Colind pentru satul meu

 Am petrecut sărbătorile Crăciunului 2022 în satul natal, Sudiți, Ialomița. Iarna fără zăpadă și drumurile bune au făcut călătoria o excursie frumoasă, lejeră și rapidă. Casa era ptegătită ca în vremea sărbătorilor copilăriei mele, cu grâu încolțit. "Grâușor din Bărăgan"!

Afară era primăvară curată! Un soare blând, o lumină molcomă.

Odată cu înserarea, au început colindele! Până spre ora 10 seara, grupurile de copii s-au perindat. Nu au fost cântările din copilărie, nu au venit cete de bărbați să cânte la fereastră și apoi să intre în casă, la un pahar, liceenii au fost limita de sus a vârstei. Au colindat și au plecat mai departe.

Cam... grăbit colindul, dar o spun după mulți ani de Ardeal și cu precizarea că, în copilăria mea, nu se cântau colindele de azi!

Acum o jumătate de veac, eu eram acolo, în fața ușii! Ce magie s-a întâmplat de acum eu primesc colindătorii? Unde sunt părinții și unchii din jurul mesei, în timp ce noi, în pat, număram nucile și merele?

Am ratat începutul acestui colind. Eram mulți în casă, televizorul mergea, uneori nici nu auzeam copiii din curte! Când am auzit "Lerui, ler!" am fugit la ușă, cu telefonul în mână!
- Fain colind, zic. Bravo, copii! Este o noutate pentru mine această cântare!
- N-o să-l mai auziți la alte cete, a zis unul dintre flăcăi, în timp ce pleca, privind în urmă. Îl avem de... și cuvintele s-au pierdut în văzduh!

Ei au fost flăcăii și domnișoarele, "cei mai vârstnici" dintre colindătorii acestei seri de Ajun!
Rămân cu o bucurie nemăsurată, încântat de mulțimea grupurilor de colindători și de seara frumoasă, încărcată de cântări și de copii frumoși, politicoși! Felicitări lor, părinților, satului!
O adevărată sărbătoare, chiar dacă decorul nu a fost alb.

Am fost la slujba de Crăciun. Bărbații în dreapta și în față, ca întotdeauna. Am dat liturghie. Aș fi vrut să fotografiez și să filmez, dar cum eram un străin printre enoriași, nu am vrut să exagerez. În perioada în care cantorul și-a îndeplinit partea din slujbă, am îndrăznit să înregistrez, doar așa, pentru consemnarea simplității, cantorul și femeile din biserică, nu corul, ca aici, în Cugir.

Masa de Crăciun a fost mult mai încărcată, comparativ cu amintirile din copilărie, dar la fel de plină de meseni! Frați, surori, copiii lor sau numai copiii lor, în unele cazuri... Discuții, degustări din toate, că au fost și "locale", adică făcute aici, acasă, dar și aduse din Cugir sau din Fetești! O masă bogată, foarte bogată sentimental și emoțional!

Plimbarea prin sat. Casa lui Firel, casa în care mergeam la grădiniță.Veranda a fost păstrată, chiar dacă modernizarea a cuprins casa și gardul.

Am fotografiat casa asta și în luna mai, spunând, atunci, că este cea mai cochetă casă din sat. Neatinsă în structură, văruită, vopsită și plină de flori! Florile din mai, zic. Și acum iese în evidență.
- Asta este casa de care îți spuneam, zice Horia. Aici a adunat nea Vasile Boitan obiecte vechi. Dacă este mașina în curte, oprim!
Și am oprit. Doamne, ce de obiecte! Va veni ea și aranjarea lor, acum e doar efervescența adunatului. Am fotografiat doar cutia care era cândva pe peretele poștei din sat, o botă și un costum popular de bărbat, o minunăție de costum! Abia aștept ordonarea tuturor obiectelor!
Culoarea casei este datorată soției lui Vasile Boitan, care este tulceancă.

Mi-a plăcut umorul șoferului, probabil a citit și el romanul lui Karl May, "Winnetou"!

Satul, parțial, evident!

O casă tipică, așa cum erau "pe timpul meu". Atunci, puține case erau din cărămidă sau "din piatră", adică "stropite", mai exact, cu un material care imita pietrișul. Primarul, tractoriștii... și cam atât. Acum sunt doar câteva rămase nemodernizate. Și mai e ceva. E casa în care a locuit unchiul Tudor, fratele tatei, croitorul satului.

Repere

Continuitate

O altă "stăpână" dobrogeancă? Posibil. În copilărie, griul era cam peste tot, poate și verdele, albastrul era doar pentru brâul de jos al casei. Cuvintele mele nu sunt un reper, reprezintă doar o căutare printre amintiri.

O mică poveste. Văd carpeta, mă opresc, mă apropii de gard și fac poza. Stăpâna casei a ieșit mai repede decât lumina blitzului!

- Ce fotografiați? Tonul este ușor ostil-contrariat.

- Oooo, bună ziua! Am tresărit când am văzut carpeta copilăriei. E carpetă sau e macat?
- Carpetă, zice. Stați să o aranjez, să se vadă întreagă!
- Doamne, ce frumoasă este și ce mult îmi aduce aminte de copilărie! Felicitări că o păstrați!

- Mai am, zice stăpâna, cu un ton mulțumit acum.

O stradă. În prima monografie a satului citită de mine scria că satul a fost înființat de ciobani ardeleni, veniți din zona Brașov - Făgăraș. Acum s-a descoperit că sudițenii erau "supuși unei puteri străine, scutiți de dări față de autoritatea locală". Mă refer la sudițean ca termen general, nu locuitor al satului. Mi se pare greu de crezut ca definiția să fie valabilă pentru sat, poate e poreclă, mai repede. Așa cum tata era cunoscut după poreclă, Chipirișteanu, nu Vasile! Poate că ciobanii de atunci au refuzat să se întoarcă în Ardealul austro-ungar cu turmele stăpânilor și lumea i-a reținut ca fugari din imperiu, scăpați de dări, sudițeni... Zic și eu!
Dar Ungureni? Așa se numea moșia pe care s-a întemeiat satul, dar cam așa le zicea și ardelenilor! Bunica din partea tatălui venea din zona Buzăului, dinspre munte, și vecinii așa o porecleau, "unguroaica"! Plus că purta preponderent cămașă albă și fustă neagră. Mno, mai știi?

Am văzut ulcior în copilărie, am băut apă din el, ca și din botă, dar acasă la noi nu cred că am avut. Străchini și linguri de lemn, da.

Aici a fost casa bunicului din partea mamei. De aici am și prima amintire din copilărie, cred eu. În stânga, așa cum privim poza, se săpa o fântână și eu mă jucam, în pământul răscolit, cu o motocicletă de tablă. Bunicul m-a luat în brațe și m-a dus pe prispa casei, acolo unde acum se vede doar temelia. Nu este temelia acelei case, dar locul este același. Mult mai târziu, unchiul Costică a ridicat o căsuță cochetă și zdravănă, dar umiditatea solului de luncă și trecerea anilor au adus totul la ce se vede... Da, unchiul plecase de mult pe deal, aproape de noi, apoi mai sus...

Probabil nu o să mai trec pe aici, curând. Probabil! "Omul propune și Dumnezeu dispune!" Dar mă bucur că am fost acasă și port în suflet acest "colind pentru satul meu"!