Legendele Cugiriei

Balada prințesei

(ciclul swedenrode)

1

Cu vâsle-n pumnii uriași,

Cu bărbi până la brâu, vâslași

Cu pieptul lat și dur ca scutul

Și cu privirea cum e cnutul,

Se-ntorc în marele fiord

Tăiat în gheață, sus, în nord...

  

2

Se-ntorc de peste mări turbate

Cu valuri negre-nvolburate,

Ei vin din zări necunoscute

Umblând pe drumuri neștiute,

Cu spada-n dinți, cu lancea-n mână,

Ca o năprasnică furtună.

3

Ei nu vor aur sau fecioare,

Nu vor sipeturi cu odoare,

Stăpâna lor, acolo-n nord,

Pe malul recelui fiord,

Se stinge ca un fum în vânt,

Ca lumânarea pe mormânt...

4

Doar vraciul lor, bătrân ca veacul,

A spus șoptit: departe-i leacul...

Într-o grădină-n care Luna

Este și muza și stăpâna,

E-un fruct ca sângele pe nea,

Ca un brocart, rotundă stea!

5

Și-acum bărboșii urși din nord,

Prin ceața recelui fiord,

Aduc în sipet de santal

Și cu intarsii de narval,

Leacul cerut de-un vraci bătrân,

Uscat ca vreascul de alun.

6

Bătrânul clatină din plete,

Rostește vorbe pe-ndelete

Și simte inima cum bate,

Ca-n tinerețile uitate.

Zdrobește-n dinți rotunda stea

Și printre buze-i dă să bea

Rostind ușor: prințesa mea!

Emir Barbu

Carte de departe

Um emir născut în largul, nesfârșitul Bărăgan
Și văzând că toate-n viață-s fără noimă, goale, -n van
A pornit să bată lumea-n lung și-n lat, ani fără șir
Până a ajuns la râul cu numele de Cugir.
Și văzând păduri pe dealuri, flori pe pajiști, pești în râu
Și-a șoptit atunci în barbă, stând cu mâinile în brâu:
- Bre, Allah! Avea câmpia dropii, iepuri fără număr,
Vălătuci, scaieți, și boziu, un pelin până la umăr,
Gonea Crivățul în iarnă ca un pur-sânge arab,
Mămăliga aburindă mă-mbia ca un chebab,
Dar aici... Nu-mi vine-a crede, mă ciupesc să sar din somn
Și să văd dacă nu-mi crește - drept din inimă - vre-un pom!
Bre Allah, am umblat lumea zile-n șir, an după an
Și-am ajuns, la bătrânețe ici, în Raiul lui Adam!
Prune, mere, struguri, vișini, corcodușe, dude, jir
Toate se-mbulzesc aicea pentru pofta-mi de Emir!
Mure, afine, cireșe, fragi sau pere pădurețe -
Doar pocnesc ușor din dește și pe tavă-mi dau binețe!
Și dacă îmi vine pofta de o glajă cu horincă
Mă aplec înspre izvorul unde susură... palincă!
Și în clătinarea-mi mută și cu nasul cum e sfecla
Mă întreabă toți ghiaurii dacă mă închin la Mecca!
O, Slăvite, ce din ceruri ne privești, mâncând rahat,
Temenele-ți fac, ard ambră și mătănii multe bat
Să îmi ogoiești dorința, știu că poți, de-aia ești Zeu:
Dacă sunt Emir, vezi bine, vreau Călugăreniul meu!
Vreau și eu o bătălie, vreau izbândă, vreau victorii,
Vreau să-mi cânte-n cor ghiaurii planurile-mi iluzorii!
Vreau, cu șoimul meu pe umăr și hamgerul de Damasc,
Unde-și pierdu Sinan dinții - eu cămilele să-mi pasc!
Și-n grădina de sub Luna cu surâs de peruzea
Să mușc lung, adânc, cu sete, roșia de catifea!