Carte de departe

Um emir născut în largul, nesfârșitul Bărăgan
Și văzând că toate-n viață-s fără noimă, goale, -n van
A pornit să bată lumea-n lung și-n lat, ani fără șir
Până a ajuns la râul cu numele de Cugir.
Și văzând păduri pe dealuri, flori pe pajiști, pești în râu
Și-a șoptit atunci în barbă, stând cu mâinile în brâu:
- Bre, Allah! Avea câmpia dropii, iepuri fără număr,
Vălătuci, scaieți, și boziu, un pelin până la umăr,
Gonea Crivățul în iarnă ca un pur-sânge arab,
Mămăliga aburindă mă-mbia ca un chebab,
Dar aici... Nu-mi vine-a crede, mă ciupesc să sar din somn
Și să văd dacă nu-mi crește - drept din inimă - vre-un pom!
Bre Allah, am umblat lumea zile-n șir, an după an
Și-am ajuns, la bătrânețe ici, în Raiul lui Adam!
Prune, mere, struguri, vișini, corcodușe, dude, jir
Toate se-mbulzesc aicea pentru pofta-mi de Emir!
Mure, afine, cireșe, fragi sau pere pădurețe -
Doar pocnesc ușor din dește și pe tavă-mi dau binețe!
Și dacă îmi vine pofta de o glajă cu horincă
Mă aplec înspre izvorul unde susură... palincă!
Și în clătinarea-mi mută și cu nasul cum e sfecla
Mă întreabă toți ghiaurii dacă mă închin la Mecca!
O, Slăvite, ce din ceruri ne privești, mâncând rahat,
Temenele-ți fac, ard ambră și mătănii multe bat
Să îmi ogoiești dorința, știu că poți, de-aia ești Zeu:
Dacă sunt Emir, vezi bine, vreau Călugăreniul meu!
Vreau și eu o bătălie, vreau izbândă, vreau victorii,
Vreau să-mi cânte-n cor ghiaurii planurile-mi iluzorii!
Vreau, cu șoimul meu pe umăr și hamgerul de Damasc,
Unde-și pierdu Sinan dinții - eu cămilele să-mi pasc!
Și-n grădina de sub Luna cu surâs de peruzea
Să mușc lung, adânc, cu sete, roșia de catifea!