Scena ca o auroră

  Deja avem o tradiție. Putem încropi o istorie a teatrului cugirean. Nu, nu glumesc! Exagerez? Poate! Dacă mi-aș fi argumentat cuvintele cu un clip al intervenției doamnei Rodica Florea din finalul spectacolului de aseară, s-ar vedea că textul e inert, nu poate reda nici cea mai îndepărtată undă din vibrația cuvintelor dânsei, din tremurul glasului, din prea-plinul sufletului!

  Uite cum încep eu cu sfârșitul! Dar nu am ce să fac, impresiile au fost și calde și reci, și uimiri și uimiri (nu e o greșeală!) dar nimic nu s-a comparat cu un moment ce lipsește din dovezile ce ar fi îndepărtat doza de subiectivitate inerentă oricărui autor!

  In finalul spectacolului (reformulez - SUPERBULUI SPECTACOL!)  a apărut și doamna Ana. Instantaneu doamna Rodica s-a aplecat înainte, trupul s-a încordat în nemișcare și doar clătinarea capului trăda atenția cu care o urmărea pe recitatoare! 

  Și acum finalul și mai final! (E clar, sunt pe cale să reinventez limba română). Toate aplauzele mele converg într-o direcție, converg spre "vinovatul principal", perosana care a adus luminile aurorei pe scena teatrului nostru, doamna Maria! 

  Spectacolul a fost un spectacol! (Atenție lingviști, memorați aceste expresii inegalabile!). Baletul luminilor, mișcarea actorilor în scenă dar mai ales, atenție, încordați-vă atenția, urmează cheia cronicii, antenție (ziceam), mai ales NEMIȘCAREA a creat o stare aparte, o stare necesară intercomunicării cu Poezia!

  Imaginați-vă că actorii sunt statui! Muzica, în fundal, îmi învăluie sufletul, versurile mă înalță, nemișcarea mă intrigă inițial, apoi încep să înțeleg, nu sunt statui, sunt stele din galaxia eminesciană, pentru că Poetul a scris Luceafărul privind de sus pământul și steaua, de sus, din vastitatea, liniștea, nemișcarea și strălucirea cosmică...

  Revin la doamna Maria, regizoarea! Oare cum ar fi dacă am putea să punem pe youtube o parte din visele sale? Cu siguranță am fi mai bogați sufletește, mai buni! Felicitări, Doamnă! Așa cum spuneam, avem o tradiție a teatrului nostru! Bucuria mea nesfârșită este nivelul de la care s-a pornit! Pentru că s-a pornit de pe vârful curcubeului! Ne așteaptă cerul cu stele, din care aseară ni s-a prezentat o parte!

  E, pentru că tot revoluționez eu lingvistica, ia să căutăm și o noutate absolută în acest articol. După sfârșit abordez începutul și voi încheia cu cuprinsul!

Mulțumesc pentru aplauze, luați loc să pot continua!

Începutul!

Începutul... l-am ratat, așa că îl puteți citi în alte gazete literare și artistice! Dar nu m-am putut abține să nu redau pasiunea, trăirea, contopirea dintre instructor și interpreți!

https://www.facebook.com/photo.php?v=603630463043708&set=vb.100001902793322&type=2&theater

Felicitări, doamna Corina!

  Felicitări, Tavi! Dacă la primul spectacol mi-ai plăcut, la al doilea deja am făcut afirmația că te-ai născut pe scenă! Acum te-am urmărit îndeaproape și atent! Ești coplet! Nu sunt regizor, nu am treabă cu teatrul, totul este impresie! Ei bine, mintea mea în gândul ei zice că nu faci nici un efort pe scenă, așa ești tu natural, ai acest dar, al transmiterii emoției gândite de autorii textelor! Felicitări!

Precizez, am vorbit despre jocul de scenă!

Dacă ascult vocile acordate pe frecvența eminesciană, doamna Ana este inegalabilă,

                       "Călin, voce de poveste"...

                                                                                   și "Zâna" din spectacolul anterior, că nu vă cunosc, mânca-v-ar moșul... Bine, aici e "Veronica"!

  Mențiune specială, cu un buchet uriaș de ghiocei, cuplului Călin - "Zgâtia" (așa era textul, "o zgâtie de fată"!), perechea din centrul imaginii!

Uimirea m-a făcut să pierd multe replici! Nu-mi puteam lua ochii de pe niște chipuri angelice!

  Ăăăă... să spun că au fost și voci mai puțin luminoase? Nu se merită, să las splendoarea aurorei neatinsă? Mulțumesc pentru sfat, așa fac!

Felicitări actorilor noștri, felicitări Casa de Cultură, felicitări Cugir! Ne mândrim!