De azi

De ieri

Wasserline

Halloween la UPU

Robert

La mulți ani!

Lungul drum al devenirii

  Ne-am întâlnit în liceu. Făceam parte dintre cei speriați, tunși zero din ceafă până în creștet, cei ce intram ultimii la masă, cei ce nu apucam să bem suc în pauze, la chioșc, pentru că EI aveau întâietate, oricând și oriunde, EI, cei cu părul "lațe" (adică la ceafă era de doi milimetri!!!), cei ce ne luau perele și merele găsite prin pomii din curtea liceului, cei ce ne pândeau sâmbăta pe baza sportivă și ne puneau să le facem sectoarele...

  A, evident nu erau toți la fel! Nici noi! Dorel oricum ne-a fost un prieten mai mare, așa cum a rămas și în etapa următoare a învățământului militar, așa cum este și acum! Ținem legătura "după ani și ani"...

**************************

Dragii mei,

Anul viitor se vor împlini 35 de ani de când am devenit locotenent, adică unul dintre “locotenenții speranțelor”, așa cum spuneam în povestirea publicată săptămâna trecută. Sunt în viața fiecăruia dintre noi momente pe care nu le poți uita.

Despre un astfel de moment aș dori să vă povestesc în rândurile care urmează.

Toate urările de bine!

Cu mult respect și prietenie, Dorel.

PRIMUL PLUTON INSTRUIT

Regimentul de transmisiuni de la Otopeni, unde am fost repartizat, nu îmi era străin. Mai fusesem acolo, în stagiu, cu câţiva colegi de şcoală militară, pentru a ne pregăti practic şi metodic pentru funcţia de comandant de pluton. Mă bucuram că aveam să reîntâlnesc persoane pe care le cunoscusem şi care, într-un fel sau altul, îmi predaseră abc-ul vieţii de ofiţer. Nu aveam, însă, de unde să ştiu că, voi fi repartizat chiar la plutonul radio, unde fusesem în stagiu şi că voi regăsi şi o parte dintre militarii în termen, deveniţi între timp – “veterani”.  

         Am avut şansa de a lucra acolo, la Otopeni, cu nişte oameni de excepţie, profesionişti în adevăratul înţeles al cuvântului, dar şi caractere puternice. Cu astfel de oameni, am deprins cu uşurinţă lucrul cu staţiile radio, am descoperit “fascinaţia” traficului radio în cod Morse, am învăţat “să văd” şi “să lucrez” cu “oamenii” aflaţi în uniforma de soldaţi, am descifrat multiplele nuanţe ale vieţii şi activităţii de ofiţer.

         Soldaţii, băieţii pe care îi cunoscusem când am fost în stagiu şi erau de ciclul întâi, erau de nerecunoscut. I-am văzut cum îşi dădeau coate şi zâmbeau, atunci când am venit în faţa formaţiei, împreună cu comandantul de companie, şi mi-am luat plutonul în primire.

Nu am intenţia de a vă impresiona dar, asemenea momente nu se uită. Şoni (Sandu Asevoaie), subofiţerul care dusese plutonul până atunci şi cu care mă împrietenisem din stagiu, zâmbind şi el, mi-a dat raportul şi, apoi, predându-mi comanda, mi-a şoptit (şi el, vizibil emoţionat): “Curaj, Dorele şi succes!” 

         Îmi face plăcere să amintesc faptul că, timp de două săptămâni, de la data prezentării la unitate, pentru tinerii locotenenţi din promoţie (“locotenenții speranțelor”!) a fost organizată o intensă perioadă de pregătire, prilej cu care am fost familiarizaţi cu specificul unităţii şi cu tehnica de transmisiuni de acolo (radio, radioreleu, telefonie-telegrafie, construcții linii cablu etc).

         La vreo două luni după ce primul pluton de soldaţi instruiţi de mine a trecut în rezervă, am primit un telefon, la gazda unde stăteam. Surpriză mare: fostul sergent al plutonului mă suna să mă invite la Predeal, peste două săptămâni, sâmbăta, unde urmau să se întâlnească toţi băieţii din pluton pentru a sărbători trecerea în rezervă. Tatăl unuia dintre ei lucra în turism şi răspundea de acea zonă. Zis şi făcut.

         Am ajuns la Predeal. Atunci am înţeles de ce sergentul insistase, cu o seară înainte, să-i spun la ce vagon am biletul. Cînd trenul a oprit, “plutonul meu” era aliniat şi comandat de sergent cu onorul spre uşa vagonului pe care urma să cobor. Vă daţi seama că lumea era ciorchine la geamuri, să afle ce se întâmplase. Pricepând că cineva “important” urma să coboare din vagon, lumea comenta în fel şi chip. Cineva deja aflase de la un ceferist de pe peron că băieţii, frumos aliniaţi, îşi aşteaptă fostul comandant. “Am trăit s-o văd şi pe-asta!” zise un om, cam între două vârste. ”Auzi, vorbă, să iasă ei din armată de două-trei luni şi să-l aştepte pe comandant în poziţie drepţi, pe peron...!” Cu destulă greutate, mi-am făcut drum printre călătorii-spectatori. Nu mică le-a fost mirarea când au văzut că, tânărul care călătorise cu ei în vagon, era comandantul aşteptat de băieţi şi că era cam de-o seamă cu foştii soldaţi.

         -Tovarăşe locotenent, plutonul instruit de dumneavoastră vă prezintă onorul şi este pregătit să înceapă petrecerea. Sunt sergentul Mihai.

         În liniştea care se lăsase pe peronul gării din Predeal, m-am simţit cel mai mare comandant de oşti şi m-am auzit spunând tare: “Bună ziua!”

-Să trăiţi tovarăşe locotenent! au răsunat Bucegii de bucuria revederii unor tineri.

Trenul se punea uşor în mişcare, în timp ce eu şi băieţii mei, ne îmbrăţişam şi ne bucuram de revedere. Sincer, nu cred că aş fi în stare să descriu petrecerea care a urmat, la o vilă din Predeal, cu soldaţii mei, din primul pluton instruit ca ofiţer, “locotenent al speranţelor”.

Dorel Pietrăreanu

****************

Legendă: primul este Dorel!

Halloweenogene

Uşa se deschide brusc şi băiatul intră în casă:
-Bună ziua, tată !
Tatăl, fără să-şi ia ochii de la monitor:
-Pe unde ai umblat ?
-Am fost in armată !

- D-le doctor, imi tremura mainile tot timpul.
- Bei mult ?
- Nu, mai mult dau pe jos.

  

   Nu-ti fa griji cu sanatatea.. Trece. 

Soția a venit acasă beată. Pentru a nu se dea de gol în fața
soțului repede deschide laptopul și stă cu un zâmbet inteligent pe
față. Soțul:
- Dragă, închide servieta și treci la culcare.

Familia merge la un parc de distracţii şi câştigă un ursuleţ. Tatăl îi
adună pe copii şi îi întreabă:
-Ia să vedem, cine e cel mai ascultător, cine nu face mofturi
niciodată, cine nu iese din cuvântul mamei?
La care copiii:
-Bine, tată, ia tu ursuleţul!

Ion către Maria:
- Fa, tu eşti neam de boomerang? Eu te trimit la mă-ta şi tu vii înapoi?

- Ioane, am auzit că te-ai căsătorit cu o unguroaică!
- Da…
- Da’ di ce?
- Apăi, ştii, româncele sunt mai fragile, deseori se îmbolnăvesc…
- Şi ce, unguroaicele nu se îmbolnăvesc?
- Ba da, dar de ele nu-ţi pare atât de rău.

Medicul catre pacient:

- Aveti o boala contagioasa extrem de rara. O sa fiti mutat intr-o camera

separata si acolo veti minca numai pizza si clatite.
- Si astea ma vor ajuta sa ma fac bine?
- Nu, dar asta-i singura mincare care incape pe sub usa .

- Ce este iubirea?

- Lumina vieţii.

- Ce este căsătoria?

- Factura la lumină.

  

Un medic îşi aduce studenţii în vizită la un ospiciu.

Se opresc la un salon unde era un bărbat cu privirile rătăcite.

- Vedeţi, acest bărbat şi-a pierdut minţile fiindcă femeia cu care trebuia

să se căsătorească l-a refuzat..

- În următoarea rezervă îl vom vizita pe cel care a luat-o…

 

Halloweenul pe mail! 

• Dragan Vasile
 
• Today at 8:03 PM

To

• .......