Enciclopedia Dacica

joi, 28 martie 2013

Marian Negru - Amintiri



AMINTIRI     LA     PERSOANA     ÎNTÂI
1.             BRĂILA
         De câte ori îmi fuge gândul  la  oraşul unde m-am  născut şi unde am trăit 55 de  ani mă simt cuprins de nostalgie de parcă m-aş uita în oglinda retrovizoare a Maşinii timpului. Aşa cum chipul meu şi-a schimbat aspectul şi oraşul meu a suferit enorm de multe transformări,  deşi nu aş putea spune că a îmbătrânit.. bătrân era oricum (600 ani  de existenţă atestată "documentar în anul 1368) dar parcă nu mai pulsează de viaţă aşa cum pulsa acum câteva zeci de ani.

           În anul când m-am născut, Brăila încă mai semăna cu ceea ce fusese odată! Părinţii mei locuiau pe strada Carantinei,   la     graniţa între oraş şi cartierul Comorofca, chiriaşi în curtea lui moş Rapanda, fost cârciumar.      Comorofca este un cartier mic, în zona portului, cu case mici din chirpici, curţi cu garduri dărăpănate, fără apă curentă; ici-colo vedeai căte o cişmea la  colţ de stradă. Locuitorii erau toţi fie lucrători în port, fie pescari dar fără excepţii toţi foarte săraci şi cu faima    de   oameni        arţăgoşi   şi purtători de cuţit. Puteai fără probleme să le zici că sunt urâţi, proşti, că-s vai de capul lor, dar să te fi ferit bunul Dumnezeu să le spui ceva de mamă sau copii, că riscul de a te alege cu un buzunar la burtă era foarte mare. Pe uliţele nepietruite ala Comorofcăi era bine să nu te aventurezi după lăsarea serii, din cauza câinilor fără stăpân şi  a derbedeilor care nu se sfiau să  te  opreasca să-ţi ceară socoteală că le calci teritoriul.  Cartierul se sfârşea  brusc în locul unde începea faleza dinspre port, înaltă de zece-doisprezece metri şi încununată de tufe de dracilă care fixau malul de pământ galben să nu se prăbuşească. Sub faleză  stau îngrămădite casele din mahalua Băligoşi,lacul ţigănesc şi antreprizele portului.     Peste tot existau cărări înguste pe care se circula mai  mult noaptea cu sacul  în spate. Cereale, cafea, ţigări, ceasuri, aur de contrabandă… în general tot ce se putea “organiza” în port, lua calea orasului trecând întâi prin Comorofca. În anii aceia s-a turnat în Comorofca coproducţia româno-franceză “Codin” după nuvela cu acelaşi nume a  lui Panait Istrati. Ani de zile au stat în picioare butaforiile celor trei fântâni cu cumpănă de la capul vadului Olangeriei şi cârciuma unde s-au turnat scene din film. Pe malul lacului îşi ridicau corturile vara şatre de ţigani, pe care-i vedeam seara cântând din vioară şi ţambal în jurul focurilor şi învăţând urşii să joace pe vatra încinsă. Stăteam în poarta casei la unchiul meu care locuia in Băligoşi şi priveam de la distanţă; mi se spusese că ţiganii sunt răi , fură copii mici şi-i trimit să cerşească. 

        Dacă închid ochii, îl văd limpede pe moş Rapanda stând pe un scaun în faţa intrării în casă… Îi văd barba şi pletele albe, burta rotofeie ce iese prin vesta de care atârnă lanţul unui ceas… tace  şi   se  uită în curtea pustie ce altădată forfotea de muşterii, în timp ce el, ca şi atunci, păzea intrarea   în pivniţa plină de butoaie şi de lăzi cu sifoane, ca nu cumva băieţii de prăvalie coborâţi să facă plinul cu vin, să tragă la măsea pe furiş şi să-i facă pagubă. Moş Rapanda stă la soare; în pivniţa… butoaielor le-au căzut cercurile, iar sifoanele au fâsâit până nu au mai avut presiune şi zac movilă aruncate într-un ungher. La colţul casei, în intersecţia între Carantinei şi Ştefan cel Mare, coana Miţa, (madam’ Rapanda) deschide cu scârţâituri prelungi obloanele la “regia”de tutun cu care-şi ţin zilele. Prin 1965, bătrâna înca mai trăia şi mai vindea ţigări la bucată, făcute snop şi împachetate în crâmpeie de ziar Scânteia. După coana Miţa imediat, ridica obloanele şi frizerul. Veşnic fără muşterii, sta în scaunul din faţa oglinzii şi fie doarme îmbrăcat în halat alb, fie cânta la mandolină. Curtea are gard înalt de scânduri şi poarta este umbrită de un salcâm pricăjit şi de un oţetar, care în arşita soarelui lasă să scape miresme stranii ce pun muştele şi ţânţarii pe fugă.      

           Pe la şapte  dimneaţa se aude strigând pe stradă iaurgiul oltean, mama deschide uşa şi văd arătarea care la început mă speria, căci nu ştiam ce este... ce fel de om e acela!?... cu o cobiliţă în spate de care atârnau     două  talere împletite din răchită şi  pe  care, sub velniţa de tifon,  stăteau bucăţi mari de caş proaspăt şi iaurt de oaie.
     Îmbrăcat cu izemne de pânză ţesută în casă, cu o cămaşă cu miros de la zerul în care era spălată, chimir, opinci şi pălărie neagră pe cap, era o apariţie insolită! Primea  cu mişcări repezi două monede de cincizeci de bani pe care Ie strecura într-un buzunăraş al chimirului şi cu un fir de aţă  taia felia de iaurt gras de oaie din care ciuguleam dumicăţei făcuţi de mama; iaurt cu pâine neagră caldă.         


16 comentarii:

  1. Frumoase amintiri, o seara faina va doresc :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Marian Negru este un fost sef si prieten din Braila.

      Ștergere
  2. imi place cum mintea cauta de obicei amanunte prin amintiri de parca ar vrea ca macar pentru scurt timp sa retraiasca cu toate simturile o parte din viata...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da, asa e, ne departam de ele si le vrem aproape... a naibii dilema!

      Ștergere
  3. Tot mai decorata soseaua de pe mana dreapta a blogului! :)
    In privinta postarii: am citit de curand ceva care, intr-o oarecare masura, se potriveste amintirilor pe care le-ai adus tu aici: 'sunt momente in viata cand simti absenta cuiva atat de tare, incat iti vine sa-l scoti din vise si sa-l imbratisezi'.
    Weekend-ul acesta dam ceasurile inapoi. Pacat ca numai cu o ora.

    Seara placuta sa ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. pai incerc sa ma adaptez realitatii occidentale! autostrada particulara! cu insemne de proprietate!!!

      minunat citatul! minunat!
      serile ascult "radioul cu amintiri"! asadar sunt placute!

      Ștergere
  4. scuze! le dam inainte! dar, la fel, eu as fi preferat cu vreo 20 de ani inapoi...

    RăspundețiȘtergere
  5. Ma stradiesc sa inteleg aceste amintiri.Deci esti din Braila si traiesti acum la Cugir.Corect?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu.
      Sunt ialomitean, nascut, crescut si cu gandul tot acolo. Viata m-a purtat prin multe locuri, inclusiv Braila! Marian Negru mi-a fost sef la silozul unde lucram, un om cu multe calitati tehnice si artistice. Textul ii apartine, e lung, aceasta este doar o mica parte!

      Ștergere
  6. frumoase amintiri... Nu am auzit pana acum de Marian Negru dar mi se pare simpatic!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sper sa il prind in toane bune si sa il inregistrez cantand, bate textul (parerea mea!).
      :) sa stii ca e simpatic, e brunet cu un par foarte ondulat! are si un defect, e casatorit (ma jupoaie Amalia daca vede textul asta!!! :)) )

      Ștergere
  7. Bogate amintiri. Și eu sper să ascult ceva cântat de Marian Negru! Vasile, mulțumesc pentru mailuri, am râs, ești mare deținător de glume! Datoare! Seară frumoasă îți doresc! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Seara frumoasa si tie! Ok, ma tin de capul lui! :)

      Ștergere
  8. Frumos. Oricâţi ani am aduna şi pe unde am ajunge, mereu ne întoarcem la locurile şi amintirile copilăriei.

    RăspundețiȘtergere